Criza i-a adus acasă

REVENIRE // Sute de moldoveni se întorc anual acasă, afectați de criza care s-a instalat în țările în care lucrau

Italia, Spania, Portugalia, Grecia și alte țări din Europa își iau rămas bun anual de la sute de cetățeni ai Republicii Moldova. Doborâți la pământ de sărăcie, fără locuri de muncă și fără niciun viitor acolo, ei se întorc în țara din care odinioară au plecat. Ajunși acasă, însă, surpriză! Statul nu poate, încă, să le ofere prea multe. Tot ce le rămâne este să se înregistreze la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă și să aștepte, cuminți, un semn că s-a găsit și pentru ei un loc de muncă.

Au plecat dintr-o sărăcie și au venit în alta

Olga și Alexandru Buza au lucrat timp de nouă ani în Portugalia. Bărbatul muncea în construcții, iar femeia – pe la casele oamenilor sau prin restaurante. Trăiau mai mult din salariul soțului, care câștiga câte șase euro pe oră pe șantier. Se descurcau și trăiau bine. Acolo s-a născut băiețelul lor. Paradisul însă a fost zdrobit. Criza a venit ca din senin și i-a lovit drept în față. „Portughezii au intrat în panică. Disponibilizările au apărut pe loc, iar primii au avut de suferit românii”, povestește Olga. „După români, moldovenii au fost cei care au rămas fără muncă. Sandu nu a mai avut de lucru și trebuia să trăim din salariul meu, care era foarte mic. Ne era greu”, rememorează Olga. Și așa, fără un post de lucru și cu un copil preșcolar de crescut și educat, cei doi părinți au considerat că singura soluție în situație de criză este să se întoarcă în Republica Moldova. Olga vorbește cu greu despre revenirea acasă. E un subiect tabu, pe care îl evită. Oftează, plânge, apoi iar oftează. Sunt atâtea cuvinte pe care ar vrea să le spună, dar care se ascund în spatele lacrimilor.

Din două rele, l-au ales pe cel mai mic

Și-au făcut bagajele și au revenit acasă. La Tiraspol, îi aștepta un apartament gol și niciun prieten sau vreo cunoștință. De un an de zile, locuiesc în Republica Moldova și încearcă să se reintegreze într-un stat complet străin pentru ei. Alexandru și-a găsit un loc de muncă – tot în construcții, dar Olga e șomeră. La Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă nu au apelat. „Nu are niciun rost”, crede femeia. În sufletul ei trăiește o dezamăgire profundă. Cu o nostalgie puternică după Portugalia, încearcă să se reintegreze în Republica Moldova. Fără rezultat, deocamdată. Dacă Alexandru a reușit cât de cât, ei îi este tare greu. Ține legătura cu toate prietenele din Portugalia, prin rețelele de socializare. Vrea să fie la curent cu ce se întâmplă și speră să apară de lucru, ca să se întoarcă acolo. „L-am dat pe băiețel la grădiniță. Nici nu știu, nu aș vrea parcă să îl rup de aici, mai ales că o să meargă la anul în clasa întâi, dar… e greu în Moldova, tare greu. Vreau înapoi acolo”, spune cu lacrimi în ochi femeia.

Moldovenii se ascund unde pot de criză

Povestea Olgăi Buza nu este singura. În neamul ei, de exemplu, toate rudele care se aflau de ani buni în Portugalia au revenit la baștină. Cu visele spulberate, cu dezamăgiri enorme și fără nicio speranță. În Portugalia a rămas numai o femeie din tot neamul Buza: mătușa Maria. Ea nu are copii de crescut – îi crește pe ai portughezilor. Poate trăi din puținul pe care îl câștigă. A încleștat dinții și stă acolo. Rezistă. „Asta e realitatea noastră. O grămadă de moldoveni se întorc acasă cu coada între picioare. Aici, iaca, măcar avem apartamentul ista al lui Sandu. Dar acolo… să ajungem pe drumuri? Dar eu știu moldoveni care nu au vrut să se întoarcă nici în ruptul capului. S-au dus prin Italia sau Spania. Oriunde, numai să nu vină acasă, săracii”, îi compătimește Olga.

Criza îi trimite acasă

În Italia, la Roma, o altă familie de moldoveni stă cu bagajele făcute, gata de a se întoarce acasă. Olga Cojocaru, fostă profesoară de geografie din raionul Basarabeasca, plânge de dorul casei și al patriei. Familia ei a luat drumul străinătății acum zece ani. Italia a fost țara pe care au ales-o pentru a-și crește copilul și a munci. Timpurile erau bune pe atunci: multe familii emigrau și găseau, în țările care le „adoptau”, o comunitate primitoare și plină de oferte de muncă. O țară unde „curgea laptele și mierea”, vorba unui poet. A fost bine o vreme, apoi au început timpurile grele. „Printre străini este foarte greu. Cu locurile de muncă e dificil, dar și dorul de casă mă omoară. E greu, credeți-mă!”, strigă, cu disperare în glas, Olga Cojocaru.

„Străinătatea m-a distrus!”

„Noi am fugit de Republica Moldova, dar acum vrem acasă. Știu că acasă e sărăcie, mi-au mai spus oamenii, dar aici suntem fără niciun viitor. Străinătatea m-a distrus. Am devenit foarte nervoasă și sunt mereu melancolică. Nu e așa cum credeți voi! Eu, chiar de am aici familia, nu mi-e nicidecum mai ușor. Da, recunosc, avem și experiențe frumoase, prieteni, dar totuși… casa e casă”, crede Olga. „Unii reușesc să se integreze, noi nici după zece ani nu am putut”, concluzionează femeia. Revenirea acasă ține doar de decizia familiei. Criza nu i-a cruțat. Iar curând, Republica Moldova va mai primi acasă încă o familie de migranți.

Statul, încă neputincios în fața „reveniților”

Ajunși acasă, concetățenii noștri se trezesc bulversați. Față în față cu o altă realitate. O altă țară, diferită de cea în care au trăit, în care ei trebuie să își găsească un loc de muncă, prieteni și să se integreze în comunitate. Pentru cei care vor să își facă o afacere, statul are diferite programe. „PARE 1+1” este unul dintre acestea. Însă moldovenii care nu au legătură cu antreprenoriatul sunt pe cont propriu. „Este obligativitatea noastră să îi susținem pe moldovenii reveniți acasă și să le creăm condiții bune pentru muncă. Începând cu 2010, statul a depus eforturi pentru ca aceste persoane să știe unde să se adreseze. La agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă ei se înregistrează, își aleg domeniul, iar angajații agenției fac servicii de mediere între persoană și angajator”, explică ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga.

Statul ajută doar trei-patru sute de oameni

Cu toate acestea, realitatea este mult mai sumbră. O recunoaște chiar și ministrul. Anul trecut, la agențiile din toată țara s-au înregistrat doar trei-patru sute de moldoveni reveniți, iar cu un an în urmă – cu 100 mai puțin chiar. Cifrele celor care caută ajutor la stat se bat cap în cap cu cele care arată câți moldoveni vin acasă: peste 1 300 doar anul trecut. Asta ar însemna că numai 10% dintre ei au cerut ajutorul autorităților. De soarta celorlalți – nimeni nu știe nimic. La fel ca familia Buza, fiecare încearcă să răzbească cum poate.