Creierul nu iubește grăsimea, tutunul și alcoolul, dar îi place … Cuvintele prețioase pe care le-a rostit un binecunoscut profesor doctor neurochirurg român. De ce are nevoie cu adevărat organismul nostru pentru a se lupta cu bolile
5191
Sursa: virale.ro Îmbolnăvirea creierului apare și atunci când ne izolăm în tabletă, în Facebook și în telefon, dar și pentru că nu facem câteva exerciții simple de respirație imediat după trezire.
Creierul suferă și dacă avem un mic dejun agitat, dacă mâncăm pe drum sau vorbind la telefon, dacă îl supunem unui efort continuu, fără să-i dăm nimic în schimb, a spus neurochirurgul Vlad Ciurea.
„Creierul are nevoie de aer curat, de mâncare sănătoasă, fără grăsime, dar cu un dulce bun, precum mierea. Creierului îi place ciocolata, are nevoie de apă, dar cel mai mult și mai mult îi place zâmbetul”, spune medicul care a operat creiere timp de 50 de ani.
Profesor doctor Alexandru Vlad Ciurea a fost 10 ani directorul Spitalului de Urgență Bagdasar-Arseni, spital în care a lucrat 50 de ani. Neurochirurgul a făcut aproape 23.000 de operații pe creier, iar 17 ani a operat numai copii, cel mai mic având două zile.
Ne îmbolnăvim pentru că nu vorbim, pentru că ne izolăm
Creierul se îmbolnăvește din cauza noastră, pentru că nu știm să protejăm această „bijuterie”.
„Dacă ne izolăm în tabletă, în telefon, creierul se îmbolnăvește. Ați văzut cum traversează acum oamenii strada? Cu ochii tot pe Facebook. Noi suntem făcuți să trăim în grup, nu izolați”, mai spune neurochirurgul Vlad Ciurea.
Primii pași pentru un creier sănătos sunt foarte simpli și la îndemâna tuturor. Ne trezim devreme, facem câteva exerciții de respirație și bem două pahare de apă la temperatura camerei.
„Dimineața, trebuie să ne trezim cât mai devreme, să deschidem geamurile larg și să facem câteva exerciții de inspirație și expirație.
Un profesor din Academia rusă, care a trăit o perioadă în Siberia, spune că se poate trăi 150 de ani cu aerul curat din Siberia. Aerul acela să intre în plămân. Acele mici exerciții fizice ajută creierul să se încălzească, să pornească toate circuitele. Apoi, să bem două pahare de apă la temperatura camerei.
Primul este extraordinar, pentru că evacuează toate dejectele tubului digestiv. Al doilea pahar cu apă este foarte bun pentru că intră în circulație și pune «locomotiva» în mișcare”, mai spune neurochirurgul.
În timpul somnului, creierul nu doarme, ci funcționează ca să țină în activitate organele interne. Dar, mai face ceva foarte important. Dacă un om se culcă având în minte o problemă importantă pe care nu știe cum să o rezolve, a doua zi dimineața are și răspunsul.
„A doua zi găsești rezolvarea. Deci, creierul a făcut conexiunea între gândire, judecată, memorie, iar dimineața ai ideea pe masă, pentru că mintea este liniștită. Deci, să nu stai nedormit”, subliniază profesorul Vlad Ciurea.
Creierul nu iubește grăsimea, tutunul și alcoolul, dar îi place ciocolata neagră
Țigările au același efect negativ asupra creierului ca și asupra inimii. Micul dejun trebuie să fie liniștit, nu pe fugă și în picioare.
„Micul dejun trebuie luat în liniște, fără scandal, fără claxoane, fără a fi pe fugă, nu în picioare, fără elementele din jur care să te disturbe, fără țigară. Să fie mai mult decât o relaxare, să fie o plăcere. Pledez pentru sucul de dimineață, din citrice, caroten și altele, care aduc și energie, și oligoelemente, care ajută la transmiterea în interiorul creierului. Este foarte important!”, subliniază Vlad Ciurea.
Neurochirurgul mai spune că este mai sănătoasă pentru creier carnea cu puține calorii decât slănina.
„Da, este rău pentru creier să mănânci carne. Dar, în cantități mici, carnea este perfect bună pentru întreg organismul. Cea mai bună este carnea cu calorii puține. Carnea de curcan și de pește sunt cele mai bune. Creierul nu acceptă grăsimea, nu acceptă slană. O dată, de sărbători, merge. Dar, în rest, nu duce la nimic bun”, mai spune medicul.
Creierul nu suportă grăsimea, dar îi place dulcele. Nu orice dulce este însă bun, pentru că zahărul, de exemplu, îi face rău prin modificările chimice pe care le produce.
„Este de acord cu ciocolata cât mai neagră, non-siropată, merge perfect cât mai fresh. Apoi, cacao. Creierul iubește mierea, ca dulce”, explică neurochirurgul.
Prânzul trebuie să fie echilibrat, altfel sângele se ocupă prioritar de digestie
Medicul Vlad Ciurea atenţionează că mesele nu trebuie să umple stomacul, pentru că așa, sângele se ocupă mai mult de digestie. În plus, neurochirurgul pledează pentru o hidratare cât mai bună cu apă, nu cu sucuri acidulate. Somnul este și el foarte important pentru sănătatea creierului.
„Nu este bine să mâncăm la prânz mult, pentru că tot sângele se duce în stomac, creierul rămâne ischemizat și ne apucă somnul.
Cine vrea să lucreze, trebuie să mănânce foarte puțin la prânz. Pledez pentru apă la temperatura camerei, nu sucuri acidulate.
Creierul are două puncte de activitate maximă: între 10.00 – 12.00 și 16.00 – 18.00. Dacă a obosit, putem să-i dăm un pic de cafea, pe care să o bem încet. Creierul așteaptă să fie răsplătit cu un dulce bun, dar fără zahăr”, mai spune medicul.
Cel mai bun prieten al creierul este zâmbetul
Medicul atrage atenția că cel mai bun prieten al creierului nu este Facebook-ul, ci este zâmbetul. De aceea, este foarte important să alungăm tristețea, monotonia și să reușim să ne bucurăm.
Memoria nu trebuie lăsată să zacă
Uitarea, considerată boala vârstnicului, apare tot mai des la adultul tânăr și nu o putem trece cu vederea. Pentru a nu permite bolii uitării, Alzheimer, să se instaleze, creierul trebuie activat. Dialogul direct cu oamenii este foarte important.
„Să exersăm creierul, să vorbim în grup, să fim deschiși, să nu fim interiorizați. Să ne plimbăm, să facem călătorii, să urmărim lucruri care ne plac, să stăm în lume, să facem cuvinte încrucișate, puzzle. Să nu stăm pe loc, adică mintea să meargă încontinuu. Să scriem, să citim. Merg circuitele, merge mintea, merge memoria. Memoria nu trebuie lăsată să zacă.
Mișcarea face foarte bine pentru creier. Este foarte importantă. Dacă ne mișcăm, existăm. Trei lucruri importante: vorbire, scriere, mișcare. Și încă ceva. Am uitat să apreciem muzica adevărată și, mai grav, am uitat să dansăm. Dansul este dovedit că previne întâlnirea cu Alzheimer”, spune profesorul Ciurea.
„Dacă au timp să-și facă treaba în timpul somnului, suntem frumoși și sănătoși. Dacă nu pot curăța, gunoaiele se acumulează și, crescând, opresc comunicarea între sinapse.
Le-a blocat, și acesta este primul pas spre Alzheimer. Un somn bun la adult trebuie să dureze peste șase ore. Atunci curăță creierul de gunoaie.
Trebuie să ne ducem la culcare la ora 22.00, cu toate închise, TV și calculatoare, cu o carte frumoasă de literatură. Cel mai bun somn este între 22.00 și 24.00. Este dovedit”, mai spune neurochirurgul.
Sursa: virale.ro
23.01.2019
17:19
3001
Alcoolul în produsele de îngrijire: aliat SAU dușman?
17.01.2019
07:30
3219
Cum să îți menții creierul tânăr
11.01.2019
17:20
2900
Noah, copilul născut cu două procente din creier!
26.12.2018
19:03
3082
Consumul de ALCOOL în timpul sărbătorilor. Cum pot fi evitate problemele de sănătate
07.12.2018
19:40
3121
Efectele NOCIVE ale viciilor părinților asupra copiilor!
06.12.2018
19:03
3687
O artistă celebră vorbește despre divorț, depresie și dependența de alcool
26.11.2018
15:03
2287
Frigul te face să bei mai mult alcool. Care este explicația
22.11.2018
07:30
2303
VIDEO // A cântat în timpul unei operații pe creier pentru a-și salva abilitățile muzicale
16.11.2018
15:38
5940
NEUROCHIRURG // NU dormiți cu telefonul la cap, beți un pahar cu apă dimineața…
09.11.2018
19:02
2637
Te îmbeți mai ușor în diferite faze ale ciclului menstrual?
05.11.2018
20:02
2486
REVOLTĂTOR! // S-a filmat cum îi dă alcool unui bebeluș și a postat clipul pe internet
09.04.2026
00:02
221
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
191
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
288
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
266
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
279
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
289
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
363
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
343
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
343
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
478
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
463
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
515
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
417
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
502
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
498
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
473
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
580
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
432
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
440
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
406
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
478
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
472
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
526
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
467
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
13:17
532
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














