Creditele acordate în cadrul Programului „Prima Casă” au depășit suma de un MILIARD de lei
1283
facebook Creditele acordate în cadrul Programului guvernamental „Prima Casă” a depășit suma de un miliard de lei, iar garanțiile de stat au ajuns la 513 milioane de lei. Astfel, 2 071 de familii tinere și tineri necăsătoriți și-au procurat până acum locuințe în cadrul programului, arată datele Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).
Din cei 2 071 de beneficiari, 1 499 sunt familii tinere, iar 572 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31 de ani, iar valoarea medie a unei locuințe constituie aproximativ 580 de mii de lei. Marea majoritate a locuințelor procurate se află în orașe.
„Suma creditelor oferite tinerilor și familiilor în cadrul Programului „Prima Casă” a depășit un miliard de lei. Asta înseamnă că tinerii își doresc un viitor acasă”, a scris premierul Pavel Filip pe pagina sa de Facebook.
În prezent, Guvernul pregătește lansarea Programului „Prima Casa 4”, destinat angajaților din sectorul privat. De acest program vor beneficia angajații din sectorul privat, cărora statul le va oferi compensații de până la 50% din valoarea creditului „Prima Casă”. Compensațiile vor fi oferite în funcţie de mărimea salariului beneficiarului, au explicat autoritățile.
Actualmente, statul acoperă până la 50% din valoarea creditului pentru angajații în cadrul instituțiilor bugetare, conform pachetului „Prima Casa 2”. De aceste facilități au beneficiat, până în prezent, 260 de persoane.
Programul guvernamental „Prima Casă” a fost lansat pe 26 martie 2018.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















