Stiri
„Eu văd Comisia Națională de Inregritate (CNI) ca fiind un gardian al funcționarilor publici, care trebuie să-i pună la respect, astfel încât ei, la timp și în corespundere cu prevederile legislației, să-și declare averile, conflictele de interese”.
Declarația îi aparține președintelui Parlamentului, Igor Corman, și a fost făcută astăzi în cadrul unei vizite de documentare la CNI. Președintele Parlamentului a menționat că instituția este „un pionier la început de cale”, iar pentru ca să facă față aștepărilor, sunt necesare unele ajustări în legislație.
„Trebuie să facem regulă în acest domeniu, iar demnitarii să-și declare transparent averile”, a menționat Corman. Acesta s-a oferit să fie primul demnitar de stat a cărui declarație de venituri și interese să fie verificată, subliniind că este gata să vină în fața CNI să răspundă la toate întrebările instituției.
La rândul său, președintele CNI, Anatolie Donciu, a menționat că, pe viitor, membrii CNI își propun să găsească „ac de cojoc” și pentru demnitarii care își ascund proprietățile, scriindu-le pe numele apropiaților.
„Acum conlucrăm cu alte instituţii similare de peste hotare în vederea semnării unor acorduri. Considerăm prioritare iniţiativele legislative ce ţin de verificarea averilor persoanelor care sunt înregistrate pe alt nume, pentru a-i acorda comisiei noastre competențe de activitate operativă, investigativă. Comisia activează în plină forță, dar avem nevoie și de susținerea Parlamentului pentru eficientizarea activității ", a menționat Anatolie Donciu.
Ziarul NAȚIONAL a scris anterior despre faptul că spicherul Igor Corman şi-a dat anul trecut în exploatare casa pe care a construit-o timp de doi ani. Aceasta are o suprafaţă de 185,4 metri pătraţi şi o valoare cadastrală de 2 247 367 de lei. Cel puţin, aşa a indicat preşedintele Parlamentului în declaraţia sa de avere pentru anul 2012. Totodată, venitul familiei Corman în ultimii patru ani a constituit în total puţin peste 900 de mii de lei (!). Corman nu a indicat în declarațiile de avere faptul că ar fi luat vreun credit în ultimii patru ani sau că ar fi deţinut economii.
Galina Munteanu
Corman este gata să spună membrilor CNI din ce venituri și-a construit o casă mai scumpă decât veniturile pe care le-a obținut
Politică
17.07.2013
16:22
1827

Stiri relevante
01.04.2024
10:04
4284
DOC // Primarul Chișinăului, Ion Ceban, venit de circa un MILION de lei în 2023 și mașină nouă cumpărată cu aproape 37 de mii de euro: Evenimente de familie și donații de 167 500 de lei în anul trecut
30.03.2022
12:02
3200
Soția lui Dodon a adus mai mulți bani acasă în 2021: Cu ce avere a plecat socialistul din Parlament
30.03.2022
07:57
3976
DOC // Compensațiile oferite de către Parlament, mai MARI decât salariul de spicher: Cu ce sumă oferă un apartament în chirie președintele Legislativului, Igor Grosu
29.03.2022
19:29
2642
DOC // Premierul Natalia Gavrilița a câștigat mai mulți bani în 2021 decât Maia Sandu: Suma pe care o păstrează într-o bancă din Marea Britanie
29.03.2022
18:40
3741
DOC // Același apartament și aceeași mașină, dar mai puțini bani ținuți într-o bancă din SUA: Ce salariu a câștigat președinta Maia Sandu în anul 2021
09.12.2021
10:44
3252
Președinta ANI, despre primele dosare de rezonanță privind confiscarea averilor nejustificate, trimise în judecată: „Nu este ușor, dar nici imposibil”
28.09.2021
14:24
11499
DOC // Deputat și președinte de fundație: Dumitru Diacov prins din nou pe picior greșit. Riscă să rămână fără o parte din avere și să nu mai ocupe o funcție publică timp de trei ani
22.09.2021
12:05
3633
DOC // Raionul Florești riscă să rămână FĂRĂ președinte de raion: Latifundiarul Ștefan Paniș ar fi acumulat avere de două MILIOANE de lei pe care nu o poate justifica. De ce statul nu îi poate CONFISCA mai mult de 270 de mii de lei
15.09.2021
17:59
5674
DOC // Ex-directorul SPPS nu a declarat aproape 1 000 000 de lei și riscă să rămână FĂRĂ o parte din avere. Scuza găsită de Anatol Golea: Mama sa donează de sărbători membrilor familiei câte 50 de mii de lei
17.08.2021
14:19
6758
Probleme MARI pentru Igor Dodon, după ce ANI a început să-i cerceteze AVEREA: „Sper să avem un rezultat în curând de la inspectorul de integrate”
01.04.2024
10:04
30.03.2022
12:02
30.03.2022
07:57
29.03.2022
19:29
29.03.2022
18:40
09.12.2021
10:44
28.09.2021
14:24
22.09.2021
12:05
15.09.2021
17:59
17.08.2021
14:19
Top stiri
12.11.2026
22:57
172
Pană la Outlook: utilizatori din întreaga lume, afectați
12.11.2026
22:15
232
Prognoza pentru 13–19 noiembrie: răcire bruscă, apoi vreme mai blândă
12.11.2026
22:13
228
Mark Rutte: Este foarte greu de spus dacă pacea în Ucraina este mai aproape
12.11.2026
21:57
270
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
309
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
362
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
457
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
359
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
432
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
411
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
523
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
410
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
432
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
426
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
442
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
475
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
447
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
435
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
545
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
501
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
489
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
428
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
12.11.2026
15:32
431
Claudiu Năsui a discutat cu ambasadorul SUA despre aprofundarea relațiilor economice
12.11.2026
15:30
505
Navele de pasageri vor fi verificate periodic, iar plecarea poate fi interzisă dacă există deficiențe
12.11.2026
15:23
442
MEC extinde măsurile pentru incluziunea educațională a copiilor romi
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri