Copreședintele Comitetului de Asociere UE – R. Moldova, încântat de SCHIMBAREA produsă la Chișinău: „Faptul că există acum o majoritate parlamentară stabilă, sigură, transparentă, reprezintă o veste bună pentru R. Moldova și UE”
1541
Copreședintele Comitetului de Asociere Uniunea Europeană – R. Moldova, europarlamentarul Siegfried Mureșan, este sigur că actuala majoritate parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) va reuși să reformeze și modernizeze instituțiile statului, iar în acest sens partidul de guvernământ are tot sprijinul structurilor europene.
„Schimbarea a ajuns în R. Moldova. Există astăzi o majoritate a PAS în Parlamentul R. Moldova care dorește reformarea și modernizarea statului. Am avut discuții astăzi la Chișinău și cu reprezentanții majorității parlamentare. Le-am transmis colegilor noștri din Parlamentul R. Moldova că se pot baza oricând pe sprijinul nostru pentru implementarea reformelor. Faptul că există acum la Chișinău o majoritate parlamentară stabilă, sigură, transparentă, care a anunțat o agendă clară în direcția reformelor, reprezintă o veste bună atât pentru R. Moldova, cât și pentru UE”, a declarat Mureșan.
În același context, europarlamentarul a subliniat importanța intensificării cooperării dintre Parlamentul European și Parlamentul R. Moldova.
„Un prim pas în acest sens a fost făcut în urmă cu câteva zile când a fost semnat la Bruxelles Memorandumul de Înțelegere privind activitățile de sprijin pentru democrație între Parlamentul European și Parlamentul R. Moldova. De asemenea, i-am felicitat pe colegii din Parlament pentru toate proiectele de lege adoptate până acum în Parlament și pentru progresele deja realizate în ceea ce privește reformele, în special în domeniul justiției”, a conchis sursa citată.
Amintim că o delegație a Parlamentului European, în frunte cu Siegfried Mureșan, se află în perioada 30 noiembrie - 2 decembrie la Chișinău, pentru a participa la cea de-a X-a reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere UE – R. Moldova.
20.03.2026
21:01
210
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
292
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
272
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
333
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
304
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
312
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
302
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
428
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
445
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
384
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
21:01
197
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
286
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
268
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
327
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
300
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
308
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
298
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
423
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
442
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
382
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
470
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
529
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
554
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
571
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
551
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
603
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
721
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
737
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
722
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
738
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
783
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
703
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
808
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
706
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
771
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














