CONTROL // Ministerul Sănătății dă asigurări că cetățenii R. Moldova NU au fost imunizați împotriva COVID-19 cu vaccinuri expirate, așa cum a arătat Curtea de Conturi, și reclamă ERORI UMANE la introducerea datelor în sistem
1814
Cetățenii R. Moldova nu au fost imunizați cu vaccinuri anti-COVID cu termenul de valabilitate expirat, iar cazurile la care a făcut referirea Curtea de Conturi într-un raport de audit ar ține, de fapt, de niște erori umane la introducerea datelor în sistemul informațional.
Comisia de anchetă, intituită recent de Ministerul Sănătății, a verificat aproape o treime sau 1 967 de cazuri din cele 6 804 din cele semnalate de Curtea de Conturi cu înscrieri de vaccinuri cu termen expirat în sistem.
„Evaluarea s-a bazat pe examinarea proceselor și a documentației de evidență privind gestionarea și administrarea vaccinurilor, așa ca facturile fiscale pentru loturile recepționate de instituții, registrele de vaccinare pe hârtie, cu contrapunerea datelor incluse în sistemul informațional. S-a stabilit că, în mare parte, devierile constatate au fost produse prin admiterea de erori la introducerea datelor în sistemul electronic de evidență a vaccinărilor. Astfel, la înregistrarea vaccinului administrat, se alege tipul vaccinului, precum și seria dintr-o listă prestabilită din meniul derulant, unde sunt indicate toate seriile recepționate în țară atât cele disponibile, cât și cele deja epuizate. Aceste imperfecțiuni ale sistemului au permis la introducerea datelor, alegerea eronată a seriilor de vaccin”, arată Ministerul Sănătății.
Aceeași sursă invocă volumul excesiv de lucru, gradul înalt de epuizare fizică și morală a lucrătorilor medicali responsabili pentru realizarea campaniei de imunizare, derulată într-un ritm accelerat în vara 2021, cu desfășurarea maratoanelor de vaccinare, în paralel cu asigurarea tuturor celorlalte obligațiuni de funcții, pe un fon de criză de cadre în domeniu, drept cauze pentru admiterii de erori la introducerea datelor pentru cele 1,3% de înregistrări evaluate cu probleme.
Ministerul Sănătății susține că sistemul informațional de evidență a vaccinărilor este într-un proces continuu de perfecționare și va fi îmbunătățit în continuare.
„În același timp, evaluarea realizată ne-a permis să identificăm și unele cazuri care au legătura cu eliberarea certificatelor de vaccinare false, informații care sunt transmise organelor legii pentru investigare. Ne exprimăm regretul pentru faptul că Curtea de Conturi a operat cu noțiuni strict medicale la prezentarea raportului și expunerea constatărilor și a aplicat termenul de „administrare a vaccinului”, referindu-se de fapt, la procesul de introducere în sistem a datelor privind vaccinurile aplicate. În discuții cu echipa Curții de Conturi am fost asigurați că aceste confuzii de esență vor fi excluse prin redactarea raportului final”, arată responsabilii din domeniul sănătății.
Ministerul Sănătății reamintește că vaccinarea împotriva COVID-19 oferă cea mai bună protecție împotriva virusului și îndeamnă cetățenii ca să solicitate, la vaccinare, lucrătorului medical să prezinte flaconul din care este extrasă doza de vaccin, pentru a verifica tipul vaccinului și termenul de valabilitate indicate pe flacon.
Menționăm că, până în prezent, aproape 970 de mii de cetățeni ai R. Moldova au încheiat schema completă de vaccinare împotriva COVID-19.
58
De ce mor sportivii pe teren: explicațiile medicului cardiolog Anca Tâu despre stopul cardiac și miturile conspirației
25.02.2026
08:06
321
Horoscopul zilei 25.02.2026
25.02.2026
07:55
329
Regele Harald al Norvegiei, spitalizat de urgență în Tenerife din cauza unei infecții și a deshidratării
25.02.2026
07:27
328
Copiii cu părinţi alergici, risc de până la 70% de a dezvolta alergii. Dr. Felicia Bănărescu: „Nu se moştenesc alergiile, ci predispoziţia la alergii”
25.02.2026
04:50
512
Boomul AI în India: companiile renunță la promoții gratuite și pariază pe abonamente plătite într-o piață uriașă, dar greu de monetizat
25.02.2026
03:30
429
Wayve, startupul britanic de conducere autonomă, ridică până la 1,5 miliarde de dolari de la Nvidia, Uber și giganți auto pentru lansarea de servicii robotaxi
25.02.2026
02:58
465
Apple extinde la nivel global verificarea vârstei în App Store și blochează aplicațiile 18+ pentru a respecta noile legi de siguranță a copiilor
25.02.2026
02:53
460
Startup-ul spaniol Multiverse lansează gratuit pe Hugging Face modelul AI comprimat HyperNova 60B, rival pentru Mistral Large 3 și alternativele OpenAI
439
Discord își amână verificarea vârstei după protestele utilizatorilor și promite opțiuni fără scanări faciale
25.02.2026
00:54
607
Anthropic, presată de Pentagon să ofere acces nelimitat la AI armatei americane, amenințată cu sancțiuni și forțare prin Legea Producției de Apărare
25.02.2026
08:06
283
Horoscopul zilei 25.02.2026
25.02.2026
07:55
292
Regele Harald al Norvegiei, spitalizat de urgență în Tenerife din cauza unei infecții și a deshidratării
25.02.2026
07:27
305
Copiii cu părinţi alergici, risc de până la 70% de a dezvolta alergii. Dr. Felicia Bănărescu: „Nu se moştenesc alergiile, ci predispoziţia la alergii”
25.02.2026
04:50
486
Boomul AI în India: companiile renunță la promoții gratuite și pariază pe abonamente plătite într-o piață uriașă, dar greu de monetizat
25.02.2026
03:30
417
Wayve, startupul britanic de conducere autonomă, ridică până la 1,5 miliarde de dolari de la Nvidia, Uber și giganți auto pentru lansarea de servicii robotaxi
25.02.2026
02:58
448
Apple extinde la nivel global verificarea vârstei în App Store și blochează aplicațiile 18+ pentru a respecta noile legi de siguranță a copiilor
25.02.2026
02:53
448
Startup-ul spaniol Multiverse lansează gratuit pe Hugging Face modelul AI comprimat HyperNova 60B, rival pentru Mistral Large 3 și alternativele OpenAI
423
Discord își amână verificarea vârstei după protestele utilizatorilor și promite opțiuni fără scanări faciale
25.02.2026
00:54
584
Anthropic, presată de Pentagon să ofere acces nelimitat la AI armatei americane, amenințată cu sancțiuni și forțare prin Legea Producției de Apărare
25.02.2026
00:50
500
Google construiește în Minnesota un centru de date alimentat 100% cu energie curată și cea mai mare baterie din lume, de 100 de ore
481
SUA dau ultimatum companiei Anthropic în disputa privind folosirea tehnologiei AI de către Pentagon
25.02.2026
00:12
581
Șeful Instagram, pus la zid în instanță pentru întârzierea de ani de zile a filtrului de nuditate destinat protejării adolescenților
25.02.2026
00:07
523
Discord amână până în 2026 lansarea globală a verificării vârstei, după valul de critici din partea utilizatorilor
505
Google își cere scuze pentru alerta Bafta care îndemna utilizatorii să „vadă mai mult” despre o insultă rasială
24.02.2026
22:45
502
Inteligența artificială propulsează tot mai multe startup-uri la 10 milioane $ ARR în doar trei luni
24.02.2026
22:12
540
SUA sancționează brokerul rus de vulnerabilități zero-day acuzat că a cumpărat exploatări furate de la un contractor de apărare american
24.02.2026
21:55
603
Moscova avertizează la Geneva că reluarea testelor nucleare de către SUA ar declanșa un efect de domino și ar submina Tratatul de Interzicere Totală a Testelor Nucleare
24.02.2026
21:50
432
Spotify lansează împreună cu Liquid Death o boxă‑urnă „Eternal Playlist” în ediție limitată, pentru muzică dincolo de moarte
24.02.2026
21:19
674
UE promite împrumutul de 90 mld. € pentru Ucraina, în pofida veto-ului Ungariei, și pregătește un nou plan energetic de 920 mil. € pentru iernile 2026-2027
24.02.2026
20:54
623
Răcire bruscă și cer mai senin în Republica Moldova, miercuri, 25 februarie 2026
24.02.2026
19:54
562
Macron, sceptic că se poate obţine o pace rapidă în Ucraina: cere aliaților să intensifice sprijinul și să deblocheze garanțiile de securitate pentru Kiev
24.02.2026
19:52
656
Zelenski prezintă pentru prima oară buncărul subteran de la Kiev din care a fost condusă contraofensiva împotriva Rusiei
24.02.2026
19:45
562
Patru ani de la invazia Rusiei în Ucraina. Oana Ţoiu: Ucrainenii apără cu preţul suferinţei întregul continent, iar Moscova nu urmăreşte pacea
24.02.2026
19:30
517
Gigantul fintech Marquis dă în judecată SonicWall, acuzând breșa de backup firewall care ar fi deschis drumul atacului ransomware și furtului de date bancare
24.02.2026
19:21
529
Generatorul muzical ProducerAI, susținut de The Chainsmokers, integrat în Google Labs și conectat la modelul Lyria 3
Horoscopul zilei 25.02.2026
Regele Harald al Norvegiei, spitalizat de urgență în Tenerife din cauza unei infecții și a deshidratării
Copiii cu părinţi alergici, risc de până la 70% de a dezvolta alergii. Dr. Felicia Bănărescu: „Nu se moştenesc alergiile, ci predispoziţia la alergii”
Boomul AI în India: companiile renunță la promoții gratuite și pariază pe abonamente plătite într-o piață uriașă, dar greu de monetizat
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














