CONTRAOFERTA comuniștilor la votul uninominal propus de Vlad Plahotniuc
4621
Comuniștii spun că nu vor vota pentru sistemul uninominal propus de liderul Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, dar vin cu o propunere care, în opinia lor, ar fi soluția cea mai bună pentru ca în Parlament să acceadă deputații pe care și-i doresc cetățenii R. Moldova.
Liderul Partidului Comuniștilor din R. Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, e de părere că toată campania de promovare a votului uninominal este o bătaie de joc la adresa cetățenilor.
„Așa o bătaie de joc față de oameni nu am mai văzut. Chipurile oamenii vor avea deputatul lor în Parlament. Ce facem cu Transnistria? Parlamentul, fără 8 sau 10 deputați, care urmează să fie aleși din circumscripția din stânga Nistrului, nu va fi complet. Să zicem că Curtea Constituțională, care este a PD, va spune că acest Parlament, ales prin vot uninominal, este legitim. Dar cum va fi formată majoritatea parlamentară? Cum vor fi formate cele 101 de circumscripții? Să zicem că într-o circumscripție vor fi 30 de mii de alegatori, dar dacă într-un raion sunt 40 de mii de alegători? Atunci ce vom face cu aceștia, vor fi transferați în altă circumscripție?”, se întreabă Voronin.
În acest sens, comunistul a venit cu o propunere, care, spune el, le va da posibilitate alegătorilor să-și dea votul pentru candidatul dorit, așa cum insistă PD.
„Noi propunem că cetățenii să aibă posibilitatea să voteze candidatul dorit. De exemplu, vin la secție și cer buletinul cu 103 candidați din partea PCRM. Cetățenii nu vor mai pune ștampila, ca până acum, pe simbolul PCRM. Ei vor pune ștampila pe numele unui candidat din cei 103 incluși în listă. Pune ștampila în dreptul numelui celui pe care-l vrea în Parlament. Dacă partidul acumulează la alegeri 6%, atunci se numără voturile pentru fiecare candidat în parte. Cine acumulează cele mai multe voturi, acela intră în Parlament. Astfel, nu se va vota o listă ascunsă, dar oamenii concreți”, a precizat liderul comuniștilor.
De asemenea, Voronin spune că nu sistemul electoral e problema R. Moldova, dar faptul că se falsifică alegerile.
„Să fie, de exemplu, urnele electronice. Atunci totul va fi corect. Și mai trebuie de încetat cu coruperea alegătorilor. Corupere nu înseamnă doar faptul că te duci cu sacul de macaroane la alegători. Corupere înseamnă și atunci când amăgești oamenii cu diferite promisiuni. Oamenii sunt ca niște copii și ei sunt nevoiți să creadă unor declarații, iar apoi umblă și bocesc patru ani”, a conchis acesta.
02.10.2025
11:58
29.08.2025
11:26
21.08.2025
11:34
29.07.2025
13:56
08.07.2025
10:17
28.08.2024
17:30
13.04.2023
16:17
06.10.2022
18:39
29.07.2022
11:10
13.07.2022
11:55
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















