Constantin Codreanu: „Voi fi primarul care să UNEASCĂ”
1794
Își propune să aducă la Chișinău experiență europeană, sprijin politic, mijloace financiare importante pentru susținerea bătrânilor și copiilor, locuri de muncă, eficiență administrativă, ordine și disciplină în mersul lucrurilor, dacă va câștiga alegerile din 20 mai curent la șefia capitalei.
Deputatul de la București, Constantin Codreanu, susține că este „tânăr, energic, onest, pozitiv și pus pe muncă în serviciul oamenilor”: „Sunt singurul candidat care poate câștiga în turul doi în fața minidodonului Ceban, ca să-i împiedicăm pe socialiști să pună mâna pe Chișinău. Orașul nostru merită o perspectivă de dezvoltare și modernizare”.
Candidatul Partidului Unității Naționale la funcția de primar al Chișinăului, care va figura al 13-lea în buletinele de vot, a făcut publice zece argumente pentru care ar merita să ajungă în fruntea capitalei R. Moldova:
„1. M-am născut în Basarabia, în fosta Uniune Sovietică. Părinții m-au crescut cu dragoste de neamul românesc și de țară. Ei m-au învățat să îmi asum responsabilități în familie, între prieteni și în comunitatea în care trăiesc.
2. Sunt convins că ReUnirea este cea mai simplă și mai bună cale de a schimba în bine viața oamenilor din Republica Moldova. Am făcut din cauza unionistă un crez în viață. Unirea este o misiune pentru care vreau să merg până la capăt.
3. Am ajuns în Parlamentul României pentru a-i sluji pe cetățenii din Republica Moldova. Am devenit Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării. M-am ocupat activ de problematica a 12 milioane de oameni de peste hotare și am rezolvat mai multe dintre probleme lor. Am contribuit, în 2018, la adoptarea de către Parlamentul României a Declarației politice prin care Bucureștiul și-a arătat voința de a susține ReUnirea atunci când și Republica Moldova o va dori.
4. Am văzut cum este să studiezi, să muncești și să faci politică în România. În timp ce unii promit integrare europeană, eu am învățat, în calitate de demnitar al unui stat integrat în UE și NATO, ce e de făcut pentru ca oamenii să trăiască la standarde europene. M-am schimbat datorită acestor experiențe. Acum, este de datoria mea să mă întorc acasă pentru a transforma modul în care se face politică și administrație în Republica Moldova.
5. Candidez la Primăria municipiului Chișinău pentru că vreau să aduc aici experiență europeană, sprijin politic, mijloace financiare importante pentru susținerea bătrânilor și copiilor, locuri de muncă, eficiență administrativă, ordine și disciplină în mersul lucrurilor. Pentru asta am nevoie de sprijinul vostru. Votați-mă! Convingeți-i și pe alții să o facă!
6. Sunt tânăr, energic, onest, pozitiv și pus pe muncă în serviciul oamenilor. Sunt singurul candidat care poate câștiga în turul doi în fața minidodonului Ceban, ca să-i împiedicăm pe socialiști să pună mâna pe Chișinău. Orașul nostru merită o perspectivă de dezvoltare și modernizare.
7. În parcursul meu cetățenesc și politic am pus întotdeauna misiunea pe care o am de îndeplinit mai presus de mine ca persoană. Misiunea mea este de a transforma rapid și energic în bine viața oamenilor din Chișinău.
8. Uniți suntem mai puternici și putem oferi un restart Chișinăului! Haideți să luptăm pentru un viitor mai bun, mai sigur și mai prosper pentru părinții, copiii, frații, rudele, prietenii noștri și pentru noi înșine.
9. Voi fi primarul care să unească și care să muncească pentru toți locuitorii municipiului Chișinău. Vă rog să mă ajutați să fac același lucru pe care l-am făcut în Parlament: unionismul faptelor bazat pe soluții concrete oferite cetățenilor.
10. Vă aștept alături de mine pe www.codreanuprimar.md! Este o platformă prin care punem piatra de temelie pentru victoriile noastre viitoare. Vreau să facem un alt fel de politică, una în care să avem lideri ridicați dintre noi pe baza meritocrației. Sunt sigur că doar împreună putem reuși!
Așa să ne ajute Dumnezeu!”.
03.02.2026
10:49
3886
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
5745
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
9451
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
12118
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
11791
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
10791
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
02.12.2025
09:55
9155
Primarul de Orhei a DEMISIONAT, după ce Șor a anunțat că „închide toate proiectele sociale” din R. Moldova și își retrage sprijinul politic pentru aleșii formațiunilor pe care le controlează
01.12.2025
11:51
7355
Șor își ABANDONEAZĂ oamenii din R. Moldova, cărora le-a promis că vor trăi ca în Monaco. „Închid toate proiectele mele sociale și îmi retrag sprijinul politic pentru aleșii noștri”
18.11.2025
17:36
9082
Dodon „înfige un cuțit în spate” Ucrainei, după ce ani la rând a evitat să condamne RĂZBOIUL sângeros pornit de Putin. Cercetat în mai multe dosare PENALE, socialistul e preocupat de corupția din Ucraina și cere RUPEREA relațiilor cu Kievul
18.10.2025
18:55
15609
ULTIMA ORĂ // S-a ales praful din ,,patrioții" Moscovei în R. Moldova. Voronin îi aplică lovitura de grație lui Dodon, după ce în plină campanie a dezvăluit că socialistul ar fi luat 860 de mii de euro de la Plahotniuc
16.10.2025
18:31
14220
Partidul lui Ion Chicu se DEZINTEGREAZĂ? Unul dintre greii formațiunii părăsește PDCM
16.02.2026
01:59
267
Zelenski anunță noi acorduri de asistență energetică și militară pentru Ucraina înainte de a patra aniversare a războiului
15.02.2026
23:49
369
Europa își construiește propriul scut: Merz și Macron lansează ideea unui pilon european în NATO și a unei descurajări nucleare comune
15.02.2026
20:32
634
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
15.02.2026
19:59
578
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
15.02.2026
18:55
578
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
913
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
1450
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
15.02.2026
17:40
534
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
17:37
568
Fico acuză Kievul de „șantaj politic” în reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia
15.02.2026
16:46
1197
Ora de vară 2026 // Anul acesta se schimbă ceasurile mai devreme. Pe ce dată dăm ora înainte anul acesta
15.02.2026
16:02
550
Kaja Kallas: Ucraina nu va primi o dată clară pentru aderarea la UE în 2027
15.02.2026
15:38
598
Fostul ministru ucrainean al energiei Gherman Galuşcenko, reţinut la frontieră în dosarul de corupţie „Midas” după ce ar fi încercat să părăsească ţara
15.02.2026
14:39
628
Nicușor Dan, la Washington pentru prima reuniune a Consiliului Păcii convocată de Donald Trump, cu România în rol de observator
15.02.2026
12:12
600
Uber își extinde serviciile de livrare de mâncare în șapte țări europene, inclusiv în România
15.02.2026
08:16
619
Horoscopul zilei 15.02.2026
15.02.2026
07:55
1100
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
15.02.2026
07:52
695
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
15.02.2026
04:22
870
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
946
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
884
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
738
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
890
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
932
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
989
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
1046
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
16.98
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














