Condamnare DEFINITIVĂ a fostului patron al Realitatea Media: Opt ani de închisoare și despăgubiri de 13 milioane de dolari
3387
Sursa: ziare.com
Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, marţi, la opt ani de închisoare în dosarul FNI, decizia magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti fiind definitivă.
Totodată, judecătorii au decis şi confiscarea a 13 milioane de dolari de la omul de afaceri.
Amintim că Vîntu este acuzat în dosarul FNI de spălare de bani şi instigare la delapidare.
Sentinţa de marţi este mai mare decât cea primită în prima instanţa, unde Vîntu a fost condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare, magistraţii dispunând atunci să îi fie confiscate şapte milioane de dolari.
Fostul patron al Realitatea Media fusese trimis în judecată în dosarul FNI septembrie 2012.
Cercetările au vizat devalizarea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), Băncii Agricolă (BA), Băncii de Investiţii şi Dezvoltare - BID şi Băncii Române de Scont.
Aceasta este ce-a de-a patra condamnare definitivă pentru Vîntu. El a ispăşit deja pedepsele în dosarul privind şantajarea lui Sebastian Ghiţă şi, respectiv, cel privind favorizarea lui Nicolae Popa.
Omul de afaceri se află însă acum tot după gratii. El fusese eliberat condiţionat din penitenciar în 19 noiembrie 2014, însă pe 22 iulie 2016 a fost reîncarcerat, având o condamnare de șase ani şi două luni în dosarul Petromservice.
El mai are o condamnare, dar în prima instanţa, la 10 ani şi două luni de închisoare pentru faptele de care este acuzat în dosarul delapidării patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor Petromservice, la care au fost comasate şi pedepse din alte dosare ale omului de afaceri. În acest dosar se aşteaptă, însă, decizia Curţii de Apel Bucureşti, după ce avocatul lui Vîntu a făcut recurs.
Sursa: ziare.com
12.10.2018
18:30
05.08.2018
10:03
22.07.2018
20:03
25.04.2018
15:40
26.11.2017
21:30
18.07.2017
11:02
28.06.2017
16:00
31.05.2017
11:30
08.02.2017
15:43
01.08.2016
13:30
01.10.2014
09:18
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















