CONCURS // Guvernul caută doi judecători la Curtea Constituțională
1836
După demisia in corpore a judecătorilor de la Curtea Constituțională, care au generat criza politică de la începutul lunii iunie curent în R. Moldova, noua guvernare urmează să numească o nouă componență a Înaltei Curți.
Anterior, Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat un concurs pentru selectarea a doi candidați pe care să-i delege din partea înstituției la Curtea Constituțională (au depus dosarele Teodor Cârnaț și Vladimir Grosu - n.r.), iar astăzi și Guvernul a informat că este în căutarea altor doi candidați.
„După demisia tuturor judecătorilor care au discreditat instituția atât în republică, cât și peste hotare, avem posibilitatea să construim o nouă Curte Constituțională. O instituție de tip european, o instituție în care judecătorii sunt independenți și se supun doar Constituției. Guvernul trebuie să delege doi reprezentanți la Curtea Constituțională și pentru a selecta în aceste posturi oameni onești, profesioniști și de bună credință, am inițiat un concurs public. Pentru a putea construi o astfel de Curte Constituțională, invit toate persoanele interesate care corespund criteriilor prevăzute de lege să depună dosarele pentru funcția de judecător al Curții Constituționale până duminică, 14 iulie inclusiv. Cred cu tărie că în Republica Moldova mai există oameni care nu și-au pătat numele, care se ridică la nivelul așteptărilor întregii societăți, care sunt bine pregătiți și gata să lucreze pentru a apăra Constituția și legea”, a declarat prim-ministrul Maia Sandu.
Astfel, până la 14 iulie curent, candidații pot depune personal, prin poștă sau prin e-mail dosarul de participare la concurs, care va conține o scrisoare de motivare, curriculum vitae, copia buletinului de identitate, copiile diplomelor de studii și ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau de specializare și declarația pe propria răspundere că nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică.
Copiile documentelor prezentate de către candidați vor fi prezentate împreună cu documentele originale pentru a se verifica veridicitatea lor sau vor fi autentificate notarial.
În situaţia în care dosarul de concurs se depune prin e-mail, copiile documentelor se depun la data interviului. Persoana responsabilă pentru recepționarea dosarelor este Silvia Muntean, consultant principal în Cancelaria de Stat – relații la tel. (022) 250 201; adresa electronică - silvia.muntean@gov.md. În zilele de odihnă dosarele vor fi depuse în regim online.
Menționăm că și Parlamentul urmează să lanseze un concurs similar, pentru a-și delega doi reprezentanți la Înalta Curte.
Vedeți mai jos condițiile pe care trebuie să le întrunească persoanele care vor participa la concursul pentru selectarea candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale din partea Guvernului:
a) Deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) are domiciliul în țară;
c) are pregătire juridică superioară;
d) are înaltă competenţă profesională;
e) are o vechime de cel puţin 15 ani în activitatea juridică, în învățământul juridic superior sau în activitatea ştiinţifică;
f) nu a atins vârsta de 70 de ani;
g) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică;
h) are reputație ireproșabilă.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor


















