CONCURENȚĂ NELOIALĂ? De ce întreprinderile de panificație au majorat CONCOMITENT prețurile la pâine
1709
Prețurile la pâine, majorate din 15 august curent în medie cu circa 15 la sută, vor fi analizate sub aspectul încălcării legislației cu privire la concurență.
Plenul Consiliului Concurenței a decis, astăzi, inițierea investigației cu privire la „semnele de încălcare a legislației în domeniul concurenței prin majorarea concomitentă a preţurilor la pâine de către întreprinderile de panificație”.
Menționăm că, pe 13 august curent, Asociaţia Brutarilor din Republica Moldova şi Uniunea de persoane juridice Asociaţia Naţională a Industriilor de Panificaţie şi Morărit au anunțat despre majorarea prețurilor la pâine, afirmând că acest pas reprezintă „o necesitate stringentă pentru a evita falimentul sectorului respectiv”.
După majorare, cea mai ieftină franzelă, care se vindea până pe 15 august cu 4,05 lei, a ajuns să coste 4,60 de lei.
21.01.2026
17:30
506
Mediul de afaceri românesc, tot mai prezent în proiectele de infrastructură din Republica Moldova
638
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, verifică la fața locului aprovizionarea localităților din raionul Dubăsari și necesitatea reabilitării infrastructurii sociale
21.01.2026
14:06
626
Moldova accelerează integrarea în Piața Unică UE: premierul Munteanu, discuții la Davos cu Valdis Dombrovskis despre Planul de Creștere și sprijinul european
21.01.2026
10:10
664
Moldova își întărește securitatea energetică prin digitalizare și infrastructură, cu sprijinul parteneriatului strategic cu România
20.01.2026
12:23
823
AIPA reia plata subvențiilor și autorizează peste 520 milioane de lei pentru investițiile din agricultură
20.01.2026
10:22
778
Târgul Agricol Konya 2026, oportunitate de afaceri pentru fermierii și investitorii din Republica Moldova
740
Valeriu Chiveri discută cu reprezentantul Elveției proiecte de reintegrare și cooperare în Republica Moldova
20.01.2026
09:38
731
ANSA avertizează: iarna crește riscul de pestă porcină africană, fiecare gospodar chemat să respecte regulile de biosecuritate
1029
Valeriu Chiveri cere implicare sporită a OSCE în soluționarea problemelor de pe ambele maluri ale Nistrului
22.01.2026
00:12
413
Putin condiționează intrarea Rusiei în „Consiliul pentru Pace” propus de Trump de folosirea fondurilor ruse înghețate în SUA
21.01.2026
22:08
442
Maia Sandu, invitată la manifestările de Ziua Unirii de la Iași: participarea rămâne încă neconfirmată
21.01.2026
21:17
472
Grindeanu cere ca România să spună „da” fără rezerve invitaţiei lui Trump la Consiliul pentru Pace, chiar cu un cost de un miliard de dolari
21.01.2026
20:52
434
Încălzire bruscă și lapoviță în Republica Moldova, joi 22.01.2026
21.01.2026
18:59
449
MAE avertizează românii care călătoresc prin Muntenegru: proteste ale transportatorilor pot bloca frontierele spre spațiul Schengen
21.01.2026
18:41
539
Trump şi Zelenski, întâlnire la Davos pentru discuţii de pace în conflictul din Ucraina
21.01.2026
17:36
489
MEC cheamă școlile să organizeze în ianuarie 2026 activități de comemorare a victimelor Holocaustului și educație pentru toleranță
21.01.2026
17:31
704
Trump, la Davos: Putin şi Zelenski ar vrea un acord de pace, iar NATO poate opri războiul din Ucraina
21.01.2026
17:30
506
Mediul de afaceri românesc, tot mai prezent în proiectele de infrastructură din Republica Moldova
21.01.2026
16:54
474
MEC elaborează noi materiale de suport pentru disciplina „Istoria, cultura și tradițiile popoarelor” destinată elevilor din minoritățile naționale
638
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, verifică la fața locului aprovizionarea localităților din raionul Dubăsari și necesitatea reabilitării infrastructurii sociale
21.01.2026
14:06
626
Moldova accelerează integrarea în Piața Unică UE: premierul Munteanu, discuții la Davos cu Valdis Dombrovskis despre Planul de Creștere și sprijinul european
21.01.2026
13:26
593
Mentorii „DigiProf” au preluat în Estonia modele de transformare digitală a școlilor din Republica Moldova
21.01.2026
12:18
656
Doi șoferi recidiviști din Chișinău, trimiși la închisoare pentru conducere în stare de ebrietate și fără permis
21.01.2026
10:27
727
Bazilica romană veche de 2000 de ani descoperită la Fano, prima clădire atribuită cu certitudine arhitectului Vitruviu
21.01.2026
10:10
664
Moldova își întărește securitatea energetică prin digitalizare și infrastructură, cu sprijinul parteneriatului strategic cu România
21.01.2026
10:02
683
Procuror anticorupție de la Cahul, condamnat la 5 ani de închisoare pentru fabricarea unui dosar și amestec în înfăptuirea justiției
21.01.2026
08:43
931
Donald Trump avertizează Iranul: va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul încearcă să îl asasineze
21.01.2026
08:20
676
Horoscopul zilei 21.01.2026
21.01.2026
01:29
985
Fetiță de șase ani, singura supraviețuitoare a tragediei feroviare din Andaluzia, după o excursie la musicalul „Regele Leu” și stadionul Bernabéu
20.01.2026
22:01
976
Germania pune în discuție participarea la Mondialul din SUA, în contextul amenințărilor lui Trump privind Groenlanda și taxele vamale
20.01.2026
21:37
832
Israel demolează sediul UNRWA din Ierusalimul de Est, în pofida imunității ONU și a protestelor internaționale
20.01.2026
20:23
965
Încălzire accentuată și cer senin în Republica Moldova, miercuri, 21 ianuarie 2026
20.01.2026
19:58
1053
Parlamentul European blochează acordul comercial cu SUA în replica la presiunile lui Donald Trump, în timp ce naţionaliştii europeni se rup în două
20.01.2026
17:32
1076
Macron acuză SUA la Davos că vor să „slăbească și să subordoneze Europa” și amenință cu activarea mecanismului anticoerciție al UE împotriva Washingtonului
Putin condiționează intrarea Rusiei în „Consiliul pentru Pace” propus de Trump de folosirea fondurilor ruse înghețate în SUA
Maia Sandu, invitată la manifestările de Ziua Unirii de la Iași: participarea rămâne încă neconfirmată
Grindeanu cere ca România să spună „da” fără rezerve invitaţiei lui Trump la Consiliul pentru Pace, chiar cu un cost de un miliard de dolari
Încălzire bruscă și lapoviță în Republica Moldova, joi 22.01.2026
1 MDL
1 EUR
19.90
1 USD
16.99
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














