Comisia Europeană consideră că Ucraina are dreptul să atace Rusia pe teritoriul acesteia ca „legitimă autoapărare”
1444
Comisia Europeană a susţinut joi că Ucraina are dreptul să atace Rusia pe teritoriul acesteia în cadrul operaţiunilor de „legitimă autoapărare” pentru a răspunde agresiunii ruse, după ce trupele ucrainene au pătruns marţi în regiunea rusă de graniţă Kursk, transmite agenţia EFE.
„Ucraina luptă într-un război defensiv, conform dreptului internaţional Ucraina are dreptul să se apere şi asta include lovirea inamicului de pe teritoriul său”, a spus la o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Peter Stano, citează Agerpres.
„În cadrul acestui drept legitim de a se apăra, Ucraina este îndreptăţită să-şi lovească inamicul acolo unde consideră necesar pe teritoriul său, dar şi pe teritoriul inamicului”, a insistat purtătorul de cuvânt al instituției europene, care a evitat totuşi să comenteze „evoluţiile specifice” de pe câmpul de luptă.
Pe de altă parte, el subliniat că aceste ultime evoluţii de pe front nu schimbă poziţia de susţinere a blocului comunitar pentru Ucraina şi a reamintit că această poziţie a fost confirmată la toate summiturile şefilor de stat şi de guvern din UE de când a început războiul.
Ucraina a pornit marţi o ofensivă mecanizată peste graniţă în regiunea rusă Kursk, unde conform unor relatări neconfirmate trupele ucrainene au înaintat circa 15 kilometri în direcţia centralei atomoelectrice Kursk şi au ocupat cel puţin 11 sate.
Armata ucraineană a profitat de slaba prezenţă în acea zonă a trupelor ruse, care între timp au fost nevoite să desfăşoare acolo rezerve pentru a respinge atacul.
În timp ce Kievul păstrează tăcerea, unii comentatori consideră că prin această incursiune armata ucraineană urmăreşte să forţeze Rusia să-şi redistribuie forţe de pe alte sectoare ale frontului din interiorul Ucrainei, unde trupele ruse continuă să avanseze constant şi ameninţă puncte strategice ale armatei ucrainene.
Alţii cred însă că prin astfel de acţiuni Kievul sacrifică inutil trupe preţioase, de care are mare nevoie în timp ce mobilizarea unor noi soldaţi pentru a compensa pierderile după aproape doi ani şi jumătate de război decurge lent.
08.10.2026
03:19
08.10.2026
02:37
08.10.2026
02:03
08.10.2026
01:23
08.10.2026
01:10
08.10.2026
00:19
07.10.2026
23:34
07.10.2026
23:22
07.10.2026
22:57
07.10.2026
22:21
08.10.2026
02:37
08.10.2026
02:03
08.10.2026
01:23
08.10.2026
01:10
08.10.2026
00:19
07.10.2026
23:34
07.10.2026
23:22
07.10.2026
22:57
07.10.2026
22:21
07.10.2026
21:12
07.10.2026
19:13
07.10.2026
19:10
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
07.10.2026
17:19
07.10.2026
17:16
07.10.2026
16:03
07.10.2026
15:55
07.10.2026
15:52
07.10.2026
15:50
07.10.2026
15:31
07.10.2026
15:01
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
07.10.2026
14:44
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
















