Codul serviciilor media audiovizuale, votat în lectură finală de către Parlament: Deputații se pregătesc să numească noi judecători la CSJ și un viceguvernator la BNM
1342
Ordinea de zi a ședinței Parlamentului de joi, 4 noiembrie, include numirea în funcție a unor judecători la Curtea Supremă de Justiție, numirea unui viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei, dar și constituirea Comisiei de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile și determinarea impactului asupra mediului.
Potrivit deciziei Biroului permanent al Parlamentului, deputații vor examina, în lectură finală, proiectele de lege de modificare a Codului serviciilor media audiovizuale, a Legii privind dezvoltarea regională, a Legii cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu demnitate publică.
Totodată, în prima lectură va fi supus dezbaterii proiectul Codului funciar, proiectul de modificare a Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, a Legii privind activitatea particulară de detectiv și pază.
Legislativul va ratifica, de asemenea, Protocolul Opțional la Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și Acordul de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova și Corporația Financiară Internațională.
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
27.10.2026
11:21
27.10.2026
11:14
27.10.2026
10:56
27.10.2026
10:45
27.10.2026
10:18
27.10.2026
06:55
27.10.2026
06:38
27.10.2026
06:13
27.10.2026
11:21
27.10.2026
11:14
27.10.2026
10:56
27.10.2026
10:45
27.10.2026
10:18
27.10.2026
06:55
27.10.2026
06:38
27.10.2026
06:13
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău















