Stiri

Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte solicită președintelui Dodon să nu promulge legea prin care se ANULEAZĂ interdicția de a face agitație electorală în ziua alegerilor

Politică 26.11.2018 16:19 Vizualizări1417
Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte solicită președintelui Dodon să nu promulge legea prin care se ANULEAZĂ interdicția de a face agitație electorală în ziua alegerilor

Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC) îi solicită președintelui Igor Dodon să trimită Parlamentului spre reexaminare legea adoptată de legislativ la 23 noiembrie 2018, prin care s-a decis eliminarea restricțiilor cu privire la agitația electorală în ziua alegerilor, deoarece aceasta „contravine bunelor practici în materie electorală”.

„Această modificare a Codului electoral a fost făcută în baza Raportului Comisiei juridice, numiri și imunități efectuat urmare a Hotărârii Parlamentului prin care s-a inițiat efectuarea unei analize ample a legislației electorale care a stat la baza invalidării alegerilor locale noi din Chișinău în 2018. Astfel, Parlamentul trebuia să se expună în primul rând pe marginea agitației electorale făcute în internet și să propună o soluție în acest sens”, susțin reprezentanții CALC.

Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte afirmă că prezentat anterior o opinie pe marginea experienței internaționale privind reglementările referitoare la agitația și publicitatea electorală, dar argumentele „nu au fost luate în considerație sau au fost smulse din context și interpretate unilateral”.

„CALC consideră oportună preluarea modelelor democratice de reglementare a agitației electorale, astfel încât aceasta să fie în continuare restricționată în spațiul fizic în ziua alegerilor și ziua anterioară alegerilor, însă să fie permisă în rețelele de socializare și internet. Adică, în internet, în ziua liniștii electorale, poate fi considerată publicitate și agitație interzisă, doar cea contra cost, care amplifică circuitul fluxului informațional cu conținut electoral în favoarea concurenților electorali sau împotriva oponenților acestora. Anume acest gen de publicitate și agitație trebuie sancționat”, cred cei de la CALC.

Organizațiile membre ale CALC consideră că menținerea „Zilei tăcerii” va proteja alegătorii de influența abuzivă a concurenților în spațiul fizic, a factorilor administrativi și a membrilor birourilor electorale, va împiedica exercitarea presiunilor asupra alegătorilor în ziua alegerilor, pentru a evita altercații și tulburări ale liniștii publice în preajma secțiilor de votare și va garanta șanse egale tuturor concurenților electorali.

De asemenea, CALC subliniază că, conform Codului bunelor practici în subiecte electorale al Comisiei de la Veneția, nu este recomandată modificarea elementelor fundamentale ale legislației electorale în anul dinaintea alegerilor, cu atât mai mult nu este recomandabil să se facă acest lucru în ajunul campaniei electorale.

De menționat că Parlamentul a aprobat modificările care prevăd excluderea „Zilei tăcerii”.
Agitația electorală va fi interzisă doar în incinta și la intrarea în secția de vot.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 01.11.2026 01.11.2026 11:56 481 Horoscopul zilei 01.11.2026
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 950 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 01.11.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri