Stiri
Cine era „Fantoma Kievului”, pilotul-EROU care a DOBORÂT zeci de avioane ruseşti înainte de a fi ucis
Actualitate
30.04.2022
19:24
2059
2059
Pilotul ucrainean de luptă, cunoscut drept „Fantoma Kievului”, după ce se pare că a doborât zeci de avioane ruseşti, a fost ucis în luptă, a anunţat vineri presa internaţională.
Moartea pilotului a fost raportată de The Times of London, care l-a identificat public pe maiorul Stepan Tarabalka, în vârstă de 29 de ani, drept erou de război.
Se crede că maiorul Tarabalka a doborât aproximativ 40 de avioane ruseşti înainte de a muri în luptă pe 13 martie în timp ce se confrunta cu un număr „covârşitor” de forţe inamice, a transmis publicaţia britanică, scrie The New York Post, citat de Adevărul.
Tarabalka a fost distins postum cu cea mai valoroasă medalie a Ucrainei pentru vitejie în luptă, Ordinul Steaua de Aur, cu titlul de Erou al Ucrainei, potrivit familiei sale.
Casca şi ochelarii lui - tot ce s-a văzut din el atunci când oficialii ucraineni i-au promovat eroismul în social media - urmează să fie acum scoase la licitaţie la Londra, au declarat surse pentru UK Times, confirmând identitatea lui Tarabalka.
Acesta a devenit o legendă când guvernul ucrainean l-a creditat pe pilot, a cărui identitate nu fusese relevată atunci, că a doborât şase avioane ruseşti în prima zi de război.
„Oamenii îl numesc Fantoma Kievului. Şi pe bună dreptate”, se transmitea în postarea oficială de pe Twitter, adăugându-se faptul că „devenise deja un coşmar pentru aeronavele ruseşti invadatoare”.
Ulterior, Statul Major al Ucrainei a postat pe Twitter o altă fotografie a pilotului de luptă în cabina aeronavei sale MiG-29, cu faţa acoperită, alături de mesajul: „Bună, invadatorule, vin după sufletul tău!”
Mulţi oameni au pus la îndoială dacă „Fantoma” este reală sau nu, deoarece identitatea lui a rămas un mister. Părinţii săi, Natalia şi Evon Tarabalka, au fost intervievaţi de NPR la scurt timp după moartea sa - şi nu au menţionat statutul său secret şi nici indicii că ştiau în ce misiuni fusese.
„Ştim că zbura într-o misiune. Şi şi-a îndeplinit misiunea, sarcina lui. Apoi nu s-a mai întors. Acestea sunt toate informaţiile pe care le avem”, a declarat tatăl său.

„Încă din copilărie, a visat mereu la cer”, a adăugat mama lui.
Părinţii lui Tarabalka au detaliat cum, în timp ce creştea lângă un aerodrom militar din satul Korolivka, visul de o viaţă al fiului lor a fost să devină pilot de luptă.
„Încă din copilărie, a visat mereu la cer, să zboare mai sus decât norii. Îi urmărea întotdeauna pe paraşutişti în timp ce făceau exerciţii aeriene. Şi alerga în direcţia lor pentru a încerca să vadă unde au aterizat”, a spus mama lui pentru NPR printr-un traducător.
Părinţii lui au mărturisit că au fost uimiţi când şi-a îndeplinit visul, în ciuda faptului că nu avea legături militare.

„A devenit pilot, a fost propriul efort. A făcut totul singur. L-am ajutat doar cu rugăciuni”, a spus mama lui.
Aceştia au confirmat că Tarabalka — care lasă în urmă o soţie, Olenia, şi un fiu de 8 ani, Yarik, a primit Ordinul Steaua de Aur, cu titlul de Erou al Ucrainei.
„Desigur, el a câştigat deja acest premiu când era cu noi. Ne-ar fi plăcut să fi putut primi meritul după război. Ne dorim doar să fi fost încă în viaţă”, a spus tatăl său pentru NPR.
Stiri relevante
09.04.2026
00:02
36
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
60
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
245
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
230
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
244
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
267
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
343
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
320
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
322
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
458
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
450
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero

Top stiri
08.04.2026
22:46
68

62

70

217

301

282

288

422

418
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
458
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
374
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
448
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
462
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
431
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
543
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
395
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
402
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
08.04.2026
15:13
376
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
08.04.2026
14:39
445
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
448
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
503
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
437
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
13:17
506
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
08.04.2026
13:01
440
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
12:51
452
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei

Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi