06:25:59 07.04.2026
Stiri

Cine croieşte şi cine măsoară fustele din cimitire

Important 14.05.2013 08:56 Vizualizări2019
Cine croieşte şi cine măsoară fustele din cimitire
Finita! Peste melanjul politico-evlavios cu genericul „sărbătorile de mai”, ediţia 2013, a fost trasă cortina. Timp de două săptămâni, graţie calendarului lumesc suprapus peste cel bisericesc (sau, poate, invers?), moldovenii au plonjat mai lejer ca de obicei din „mândră zi de 1 mai” în „sfântă Noapte a Învierii”, apoi din omagierea veteranilor - care, se pare, nu se supun nici logicii timpului, nici legilor naturii - în pomenirea morţilor. De azi, însă, gata!, pentru un an, vom uita şi de patimile panglicii negru-oranj a Sfântului Gheorghe, şi de subiectele televizate „de sezon” - câţi moldoveni au ajuns cu intoxicaţii la spital, cât gunoi s-a strâns de prin parcuri, cât de scurte au fost fustele fetelor venite de Blajini la cimitir şi câte paiete au avut mamele lor.

Dacă priveşti mai sus de jos…

Apropo de acest din urmă acord al alaiului de sărbători - lungimea fustelor şi strălucirea paietelor -, dacă e să răscolim puţin în memorie, vom realiza că, de Blajini, în cimitire puteai să vezi personaje deşucheate încă pe timpurile când televiziunile nu transmiteau live-uri de printre morminte. În plus, să nu uităm că hăinuţa nouă este una dintre regulile nescrise ale sărbătorii de Paşti. Problema e că „stilat” şi „decent” sunt noţiuni ce se materializează în funcţie de percepţia fiecăruia asupra stilului şi decenţei, misiune care este cu atât mai imposibilă, cu cât tonalitatea în materie de valori e dată de nonvalorile promovate intens de media, situaţie perfect valabilă şi în R. Moldova. Să ne mai mire atunci pseudo-defileurile de modă la care am asistat în ultimele zile?

Personal, mai mult m-a mirat, dar şi m-a bucurat, faptul că s-au găsit câţiva bărbaţi care au privit mai sus decât… fusta şi (s-)au întrebat cine de fapt generează problema care, pentru două zile în an, devine ştire de top? Oare nu cumva tot - dacă nu exclusiv, atunci la sigur preponderent - posturile TV? „Televiziunile şi portalurile de ştiri ce umplu în general spaţiul cu chiloţi la vedere, lenjerie, scandaluri şi bârfe, în aceste momente iau o poză sobră şi se apucă să citească morală naţiunii”, scrie sociologul Vitalie Sprânceană (http://www.spranceana.com) şi nu am cum să nu-i dau dreptate. Mai ales că, sunt gata să pariez!, azi spre seară aceleaşi televiziuni şi portaluri de ştiri vor reveni la „normal” şi ne vor oferi câteva ştiri mai picante. Culmea ironiei (sau a ipocriziei?) e că şi multe dintre jurnalistele care vin la evenimente politice, inclusiv şedinţele de Guvern sau de Parlament, au fustele la fel de lungi ca şi cele de la cimitir. După principiul „fiecare cu morţii lui”, probabil.

O Lolita cu coafură de nună mare

Bineînţeles că „opera” televiziunilor nu s-ar încununa de succes, dacă la aceasta nu şi-ar pune umărul, iar uneori şi buzunarul, părinţii care vor să-şi vadă progeniturile pe post de modele bune de imitat pentru semenii lor. Îmi  amintesc aici de stupoarea cu care am urmărit, în seara zilei de 15 martie, emisiunea „Fii tânăr!” de la postul „Moldova 1”. Vreo 45 de minute dedicate unei artiste debutante, Ionella, cu prilejul lansării primului ei videoclip...

Am tot ghicit, în gaşca în care ne aflam, dacă are 15, 16, sau 17 ani - căci de fapt arăta ca o Lolita cu coafură de nună mare. Am rămas muţi aflând, din internet, că abia a împlinit 12! Şi nimeni dintre cei invitaţi la serbarea ei - părinţi, rude, colegi de clasă - nu a avut curajul să-i spună că ceva e în neregulă cu acest look pentru o fetiţă de doar… 12 ani! Nici măcar diriginta şi directoarea de la liceul în care studiază, prezente şi ele, n-au făcut-o.

Câte dintre tinerele care au defilat ieri şi alaltăieri, cu minijupe şi coafuri sofisticate, prin cimitirele Moldovei s-au inspirat de la această adolescentă - copil absolut senin, de altfel, precum vedem în cele câteva imagini „adecvate vârstei” din videoclip? Nu se ştie. Dar sigur nu ele sunt cele care şi-au croit fusta. Au făcut-o alţii pentru ele, apoi le-au oferit „soluţia” de la ecranul TV.
Autor: Sorina Ștefârță
Top stiri
06.04.2026 08:29 688 Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026 07:55 1144 Horoscopul zilei 05.04.2026
04.04.2026 08:15 1321 Horoscopul zilei 04.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.25 1 USD 17.53 1 RON 3.97 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte