Chişinău // Prostituţie în saloane de masaj. Unul dintre acestea era într-un centru comercial
6912
igp.gov.md O femeie în vârstă de 55 de ani a ajuns pe mâna poliţiştilor, fiind suspectată că ar fi conducătorul unei grupări specializate în proxenetism.
Potrivit oamenilor legii, pe parcursul anilor 2012 – 2014, femeia și-a creat o rețea pe care o camufla sub o activitate de prestare a serviciilor de masaj. Respectiv, bănuita gestiona aşa-numitele „saloane de masaj” pe întreg teritoriul municipiului Chișinău. Saloanele erau amenajate atât în apartamentele membrilor grupării, cât și în cele închiriate într-un centru comercial prestigios din centrul capitalei.
Aceștia plasau anunțuri de prestare a serviciilor de masaj „relaxant” pe portalurile specializate de anunţuri. Costul unui astfel de masaj varia între 500 și o mie de lei.
Zilele trecute, angajaţii Inspectoratului Naţional de Investigaţii (INI) au efectuat percheziții în locuinţa suspectei, dar și în alte încăperi unde erau camuflate „saloanele de masaj”. În urma perchezițiilor, au fost depistate opt tinere printre care şi o minoră, care a fost recrutată de către proxeneţi de la vârsta de 15 ani. Tot în cadrul pecheziţiilor, poliţiştii au ridicat mai mulţi bani, înscrisuri de ciornă, tehnică de calcul și diplome care confirmă specialitatea de „maseur”, însă oamenii legii bănuiesc că sunt false.
Pe moment, suspecta este reţinută pentru 72 de ore. Dacă i se va demonstra vinovăţia, aceasta riscă până la şapte ani de închisoare.
29.10.2018
15:39
30.07.2018
10:20
06.07.2016
08:01
05.07.2016
08:00
15.01.2016
13:54
12.01.2016
16:31
11.01.2016
19:56
02.12.2015
09:06
17.11.2015
14:22
12.11.2015
17:12
29.10.2015
15:56
05.10.2015
13:58
05.11.2026
11:40
05.11.2026
11:34
05.11.2026
11:18
05.11.2026
11:01
05.11.2026
10:26
05.11.2026
10:18
05.11.2026
09:52
05.11.2026
09:46
05.11.2026
09:45
05.11.2026
09:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane















