Chișinău: Femeia care a născut acasă prematur și și-a lăsat băiețelul să moară fără a apela la ajutorul medicilor, condamnată la închisoare
1675
Nu a spus nimănui de sarcină, iar când a născut prematur acasă nu s-a adresat la medici, lăsându-și pruncul, care avea nevoie de ajutor medical, să moară peste patru zile.
Cazul a avut loc într-un apartament din Chișinău luna iunie 2021, iar femeia, o tânără de 28 de ani, a fost condamnată recent de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la trei ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar pentru femei, pentru săvârșirea infracțiunii de lăsare în primejdie care a cauzat decesul victimei.
Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Ciocana, femeia a născut prematur, la termenul de opt luni, un băiețel. Deși știa că micuțul necesită investigații medicale, femeia nu s-a adresat în următoarele patru zile după ajutorul medical.
Din cauza stării de sănătate provocată de nașterea prematură, greutatea scăzută şi dezvoltare slabă, bebelușul a decedat pe 24 iunie.
Raportul de expertiză judiciară a arătat că „decesul copilului, cel mai probabil putea fi evitat, în cazul că acesta s-ar fi născut într-o unitate medicală specializată”.
Totodată, conform aceluiași raport, în organismul micuțului s-a depistat alcool etilic.
Inculpata și-a recunoscut integral vina și este obligată să nu părăsească republica până la epuizarea căilor de atac.
08.04.2026
16:03
136
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
221
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
303
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
205
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
209
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
216
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
247
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
285
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
349
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
269
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
16:03
77
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
210
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
290
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
196
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
200
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
205
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
236
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
278
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
338
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
261
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
13:17
329
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
08.04.2026
13:01
291
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
12:51
292
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
08.04.2026
12:46
324
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
08.04.2026
12:37
295
Noi reguli pentru ouăle de consum: etichetare detaliată, trasabilitate completă și condiții modernizate pentru ferme
08.04.2026
12:23
725
ULTIMA ORĂ // Petrolul scade la 93 de dolari după armistițiu din Golful Persic, dar motorina atinge un RECORD istoric în R. Moldova. Ministrul Junghietu anunță când ar urma să se IEFTINEASCĂ carburanții
08.04.2026
11:48
375
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
08.04.2026
11:37
417
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
08.04.2026
11:27
344
FOTO // Romania Property Investment Day evidențiază potențialul investițional din nordul Bucureștiului
08.04.2026
10:34
454
Mihail, elev rom din Soroca, exemplu de reușită într-o școală care oferă șanse egale la educație
08.04.2026
10:27
484
Scădere spectaculoasă a prețului gazelor în Europa: Tranzacțiile la TTF s-au deschis cu 18% mai ieftin, după armistițiul din Golful Persic
383
Noi reguli pentru înființarea plantațiilor pomicole și strategia horticolă 2030, discutate cu asociațiile de profil la Chișinău
08.04.2026
09:31
489
Înghețuri de primăvară de până la –3°C: MAIA cere fermierilor să-și protejeze culturile
08.04.2026
09:27
561
Google lansează discret Eloquent, aplicația de dictare cu AI care funcționează offline pe iOS
08.04.2026
08:20
601
Horoscopul zilei 08.04.2026
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














