Cetățenii R. Moldova ar putea reveni acasă de peste hotare FĂRĂ a mai fi obligați să stea în carantină 14 zile: Ministra Sănătății anunță condițiile
13001
Cetățenii R. Moldova care sunt peste hotare și au nevoie să revină acasă, inclusiv pentru scurt timp ca să-și rezolve diverse probleme, ar putea fi scutiți de obligativitatea de a sta 14 zile în carantină, așa ca în prezent.
Specialiștii Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale examinează în prezent mai multe opțiuni în ceea ce-i privește pe cetățenii de peste hotare, a anunțat astăzi ministra Viorica Dumbrăveanu.
Unul dintre scenarii prevede ca cei care intră în R. Moldova să aibă un test pentru COVID-19 cu rezultate negative.
CITIȚI și CORONAVIRUS în R. Moldova: Câte 344 de cazuri de infectare cu COVID-19 în medie pe zi, în ultimele două săptămâni. Numărul deceselor a crescut în ultima săptămână
„Fundamentarea regimului de autoizolare este determinat în primul rând de perioada de incubație a infecției, care este de la două până la 14 zile. Cât ține de revizuirea acestui regim de autoizolare pentru cetățenii R. Moldova care intră pe teritoriul republicii, specialiștii acum analizează diferite opțiuni, inclusiv posibilitatea de a fi ridicat acest regim de autoizolare, în cazul în care cetățeanul este deținătorul unui test, cu determinarea perioadei de până la intrarea în R. Moldova pentru efectuarea acestuia”, a declarat Viorica Dumbrăveanu astăzi, într-o conferință de presă.
Atunci când specialiștii vor ajunge la un consens, propunerea va ajunge la Comisia Națională Exepțională pentru Sănătate Publică, structura care va lua decizia finală.
Ministra a mai anunțat că și cetățenii străini ar putea scăpa de regimul de autoizolare de 14 zile la intrarea în R. Moldova.
„Specialiștii examinează și posibilitatea intrării cetățenilor străini pe teritoriul R. Moldova, la fel cu deținerea unui test, dar cu respectarea principiului reciprocității între state, coordonat cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene”, a declarat Viorica Dumbrăveanu.
78
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
403
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
426
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
578
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
545
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
676
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
633
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1590
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
612
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
659
Horoscopul zilei 14.03.2026
15.03.2026
00:04
369
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
409
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
562
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
534
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
660
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
620
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1572
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
601
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
650
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
950
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
832
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
916
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
746
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
834
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
705
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
751
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
720
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
847
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
752
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
748
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
828
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
874
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
825
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
819
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
947
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














