Certificatul digital al UE a fost aprobat oficial și se va aplica de la 1 iulie
1233
Profimedia Images Parlamentul European a aprobat, miercuri, definitiv certificatul digital al UE privind COVID-19, pentru a facilita călătoriile în interiorul Uniunii Europene. Documentul se va aplica de la 1 iulie 2021 pentru o perioadă de 12 luni. Deţinerea certificatului nu va fi o condiţie prealabilă pentru a putea beneficia de libertatea de circulaţie, au transmis reprezentanții legislativului european.
Eurodeputaţii au adoptat noile reglementări referitoare la certificatul COVID-19 cu 546 de voturi pentru, 93 împotrivă şi 51 de abţineri (cetăţenii Uniunii Europene) şi cu 553 de voturi pentru, 91 împotrivă şi 46 de abţineri (resortisanţi ai ţărilor terţe).
Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, certificatul va fi emis gratuit de autorităţile naţionale şi va fi disponibil în format digital sau pe suport de hârtie şi va include şi un cod QR. Documentul va dovedi că deţinătorul a fost vaccinat, s-a vindecat în urma infectării sau a obţinut recent un rezultat negativ la testul COVID-19. În practică, va fi vorba de trei certificate distincte. Se introduce un cadru comun la nivelul Uniunii pentru a asigura interoperabilitatea certificatelor şi capacitatea de a le verifica în întreaga Uniune Europeană.
CITIȚI și Certificatele de vaccinare eliberate de instituțiile din R. Moldova ar putea fi adaptate la standardele Certificatului European de Vaccinare
Țările UE nu pot să impună restricţii de călătorie suplimentare celor care au certificat
În cadrul negocierilor dintre instituţii, eurodeputaţii au obţinut un acord pentru ca ţările Uniunii Europene să nu poată să impună restricţii de călătorie suplimentare posesorilor de certificate, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, „cu excepţia cazului în care [ele] sunt necesare şi proporţionale pentru protecţia sănătăţii publice". Va trebui să se ţină seama de dovezi ştiinţifice, inclusiv de datele epidemiologice publicate de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC). Măsurile trebuie notificate celorlalte state membre şi Comisiei Europene cu 48 de ore înainte, dacă este posibil. Publicul trebuie să fie informat cu 24 de ore înainte.
Statele membre UE sunt încurajate să asigure posibilităţi de testare uşor accesibile şi la preţuri abordabile. La cererea Parlamentului, Comisia a promis să mobilizeze 100 de milioane euro în cadrul Instrumentului pentru sprijin de urgenţă. Suma este destinată statelor membre, astfel încât să poată cumpăra teste pentru a emite certificate digitale ale UE privind COVID-19, scrie digi24.ro.
Toate ţările membre trebuie să accepte certificate de vaccinare emise în alte state membre pentru vaccinurile autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (AEM). Statele membre decid, în schimb, dacă acceptă şi certificatele emise pentru vaccinurile autorizate potrivit procedurilor naţionale de autorizare sau pentru cele înscrise pentru utilizare în caz de urgenţă pe lista Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Toate datele cu caracter personal trebuie prelucrate în conformitate cu Regulamentul General privind Protecţia Datelor (GDPR). Certificatele vor fi verificate offline şi nu se vor păstra date cu caracter personal.
Textul trebuie să fie adoptat oficial de Consiliu şi publicat în Jurnalul Oficial al UE. El urmează să intre în vigoare imediat şi să se aplice începând cu 1 iulie 2021.
08.04.2026
13:55
35
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
13:17
229
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
08.04.2026
13:01
200
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
12:51
204
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
08.04.2026
12:46
226
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
08.04.2026
12:37
196
Noi reguli pentru ouăle de consum: etichetare detaliată, trasabilitate completă și condiții modernizate pentru ferme
08.04.2026
12:23
397
ULTIMA ORĂ // Petrolul scade la 93 de dolari după armistițiu din Golful Persic, dar motorina atinge un RECORD istoric în R. Moldova. Ministrul Junghietu anunță când ar urma să se IEFTINEASCĂ carburanții
08.04.2026
11:48
318
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
08.04.2026
11:37
320
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
08.04.2026
11:27
270
FOTO // Romania Property Investment Day evidențiază potențialul investițional din nordul Bucureștiului
08.04.2026
13:17
72
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
08.04.2026
13:01
43
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
12:51
57
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
08.04.2026
12:46
76
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
08.04.2026
12:37
53
Noi reguli pentru ouăle de consum: etichetare detaliată, trasabilitate completă și condiții modernizate pentru ferme
08.04.2026
12:23
299
ULTIMA ORĂ // Petrolul scade la 93 de dolari după armistițiu din Golful Persic, dar motorina atinge un RECORD istoric în R. Moldova. Ministrul Junghietu anunță când ar urma să se IEFTINEASCĂ carburanții
08.04.2026
11:48
303
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
08.04.2026
11:37
294
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
08.04.2026
11:27
248
FOTO // Romania Property Investment Day evidențiază potențialul investițional din nordul Bucureștiului
08.04.2026
10:34
377
Mihail, elev rom din Soroca, exemplu de reușită într-o școală care oferă șanse egale la educație
08.04.2026
10:27
346
Scădere spectaculoasă a prețului gazelor în Europa: Tranzacțiile la TTF s-au deschis cu 18% mai ieftin, după armistițiul din Golful Persic
317
Noi reguli pentru înființarea plantațiilor pomicole și strategia horticolă 2030, discutate cu asociațiile de profil la Chișinău
08.04.2026
09:31
430
Înghețuri de primăvară de până la –3°C: MAIA cere fermierilor să-și protejeze culturile
08.04.2026
09:27
446
Google lansează discret Eloquent, aplicația de dictare cu AI care funcționează offline pe iOS
08.04.2026
08:20
527
Horoscopul zilei 08.04.2026
08.04.2026
07:26
882
Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril
07.04.2026
23:37
609
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
566
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
589
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
731
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
618
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
766
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
729
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
548
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
501
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














