Stiri

Cercetătorii, în ALERTĂ: „Va lovi PĂMÂNTUL duminică sau luni”

Știri 08.11.2013 13:45 Vizualizări891
Cercetătorii, în ALERTĂ: „Va lovi PĂMÂNTUL duminică sau luni”

Satelitul european GOCE, lansat în 2009 pentru a cartografia variaţiile înregistrate de gravitaţia terestră şi rămas fără carburant, va pătrunde în atmosfera terestră cel mai probabil duminică sau luni, a declarat Rune Floberghagen, coordonatorul misiunii, informează cnn.com, citat de Gândul.

Epuizarea rezervelor de carburant s-a produs pe 21 octombrie, în jurul orei 03.20 GMT, Agenţia Spaţială Europeană (ESA) anunţând atunci într-un comunicat „încheierea misiunii" acestui satelit.

Cea mai mare parte din corpul satelitului, care are o lungime de 5,3 metri şi o greutate de peste o tonă, se va dezintegra la intrarea în atmosferă, potrivit ESA, însă este posibil ca mai multe resturi „de mici dimensiuni" să ajungă la suprafaţa Terrei.

Nimeni nu cunoaşte momentul exact când fragmentele satelitului vor cădea pe pământ, a adăugat ESA, întrucât satelitul nu va mai fi controlat în acele momente de operatorii săi, dar cel mai probabil bucăţile de satelit se vor prăbuşi în ocean sau în zone nepopulate.

Zona care ar putea fi afectată va fi totuşi cunoscută cu o precizie mai mare pe măsură ce se apropie momentul intrării în atmosferă.

Un program internaţional promovat de Comitetul de coordonare inter-agenţii pentru deşeurile spaţiale (Inter-Agency Space Debris Coordination Committee/ IADC) va asigura supravegherea prăbuşirii pe Terra a satelitului GOCE.

Din martie 2009, GOCE pluteşte pe o orbită terestră, „la o altitudine excepţional de mică pentru un satelit de cercetări ştiinţifice", precizează ESA.

Gradiometrul său, instrumentul care măsoară gravitaţia în 3D, a permis cartografierea variaţiilor înregistrate de gravitaţia terestră, „cu o precizie de neegalat", a subliniat ESA.

Oamenii de ştiinţă au exploatat de asemenea datele transmise de GOCE pentru a alcătui prima hartă din lume de înaltă rezoluţie a frontierei dintre scoarţa terestră şi manta, denumită „moho" (discontinuitatea Mohorovičić).

GOCE a devenit astfel „primul seismograf de pe orbită" atunci când a detectat undele sonore produse de puternicul seims care a lovit Japonia pe 11 martie 2011.

Misiunea trebuia să dureze iniţial 20 de luni, dar ESA a decis să o prelungească până la sfârşitul anului 2012, întrucât consumul de carburant era considerabil mai puţin important decât se prevedea.

GOCE a fost construit înainte de intrarea în vigoare, în 2008, a unui acord internaţional care i-a constrâns pe constructorii de sateliţi ştiinţifici să îi echipeze cu un sistem de propulsie care să îi facă să se prăbuşească în mare, departe de zonele locuite, la încheierea misiunilor lor.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 15.09.2026 15.09.2026 13:37 444 Horoscopul zilei 15.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.43 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri