Stiri

Centru unic la Ialoveni pentru businessmanii din R. Moldova și România

Social 01.11.2014 12:04 Vizualizări3705
Centru unic la Ialoveni pentru businessmanii din R. Moldova și România

Colaborare // Agenții economici de pe ambele maluri ale Prutului vor avea peste jumătate de an o casă comună la Ialoveni, care va găzdui toate evenimentele de business

Uniunea Europeană a investit în ultimii ani sute de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii R. Moldova, astfel încât statul să poată atrage investitori din exterior. Însă, până la deschiderea unor afaceri străine, UE și-a propus să susțină agenții economici locali și să-i îndemne să colaboreze mai mult cu cei din România. Primii care au beneficiat de o astfel de oportunitate au fost oamenii de afaceri din raionul Ialoveni și cei din județul Botoșani din România care vor putea să organizeze evenimente comune la „Centrul de Sprijinire a Afacerilor Transfrontaliere” care este construit acum la Ialoveni din bani europeni.

Viitorul Centru de afaceri din Ialoveni va fi unul ultramodern, unic în R. Moldova, care va putea concura cu centrul „Moldexpo” din Chișinău la capitolul săli de expoziții, dar va avea în plus birouri destinate pentru seminare și amfiteatre pentru conferințe internaționale, toate dotate cu echipament de ultimă generație.

Investiții de 1,7 milioane de euro

Proiectul de construcție a Centrului de business a fost înaintat de autoritățile raionului Ialoveni în cadrul Programului Operaţional Comun România - Ucraina - Republica Moldova 2007-2013, iar în calitate de parteneri sunt Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură din Botoșani şi Indeco Iaşi. Valoarea totală a finanţării europene este de 1,76 milioane de euro. Clădirea va putea găzdui expozițiile a 50 de firme, va avea patru amfiteatre cu sisteme de proiecţie video şi sonorizare, săli de conferințe internaționale cu sisteme de traducere simultană și birouri administrative cu echipament informatic şi birotică.

Inaugurat peste jumătate de an

Zilnic, pe șantierul de construcție al viitorului Centru Expozițional din Ialoveni roiesc zeci de muncitori care trebuie să finalizeze lucrările până la sfârșitul anului. Deja au fost realizate aproximativ 80 la sută din lucrări și rămâne finisajul pe interior. „Am fost nevoiți să amânăm inaugurarea centrului cu un an, pentru că primul antreprenor care a lucrat a intrat în proces de faliment și am reziliat contractul. Sperăm ca actualul agent economic să finiseze lucrul până la Anul Nou. Mai rămâne dotarea clădirii cu mobilier și echipament, iar în luna aprilie 2014 va fi dat în exploatare”, dă asigurări managerul de proiect, Ion Țonu.

Potențial pentru întreprinderile mici și mijlocii

Președintele raionului Ialoveni, Lilian Popescu, afirmă că proiectul este foarte important pentru consolidarea și valorificarea potențialului întreprinderilor mici și mijlocii, în zonă activând zeci de companii puternice, în special axate pe domeniul alimentar și vitivinicol. „Când s-a propus proiectul, am făcut mai întâi un studiu de piață, am împărțit chestionare la agenții economici care s-au arătat interesați de un asemenea Centru de afaceri. În plus, vor putea interacționa mai ușor cu antreprenorii din România care au mai multă experiență și vor crea legături de parteneriat”, a punctat Popescu.

Manageri din România și R. Moldova, instruiţi la Ialoveni

Imediat după deschiderea Centrului de afaceri, vor fi organizate și două seminare axate pe managementul de proiect şi educaţia antreprenorială. La training vor participa managerii a 20 de companii din Botoşani şi alți 20 de conducători de afaceri din R. Moldova. „Interacțiunea antreprenorilor de pe ambele maluri ale Prutului este foarte importantă. Vor fi descoperite oportunități de afaceri reciproce, se vor face schimburi de experiență și studii de piață pentru a identifica, de exemplu, în Botoșani, oportunitățile de care ar fi interesați agenții economici basarabeni și invers”, a declarat, la inaugurarea proiectului, Dorin Romeo Floareș, președintele Camerei de Comerț Botoșani.

Monitorizare internațională

Toate etapele derulării proiectului sunt monitorizate atât de partenerii din România, care vin periodic în inspecție pe șantierul de la Ialoveni, cât și de experții europeni. Responsabilii de proiect pregătesc la fiecare două luni câte un raport de progres pe care îl prezintă Biroului Regional pentru CooperareTransfrontalieră. „Ultima tranșă din banii europeni nu ne-a fost acordată. Finalizăm proiectul din sursele noastre și, dacă autoritățile europene se asigură că totul a fost efectuat corect, conform proiectului, ne întorc banii și ne alocă ultima tranșă din grantul de 1,76 milioane de euro”, a precizat Lilian Popescu, președintele raionului Ialoveni.

Autor: Stela Mihailovici
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4477 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.53 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri