Cele mai notorii companii și branduri autohtone, reunite în catalogul „Fabricat în Moldova”
988
Cele mai performante companii și competitive branduri locale, care au învins în cadrul concursului „Marca comercială a anului 2014” și în concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calității” se regăsesc în catalogul „Fabricat în Moldova”, lansat de către Camera de Comerț și Industrie a R. Moldova.
Concursul „Marca comercială a anului” se află la ediția a XII-a, fiind organizat în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI), iar concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calității”, a fost organizat în premieră în actuala formulă, în parteneriat cu mai multe instituții din domeniul infrastructurii calității și al protecției consumatorilor.
„Catalogul „Fabricat în Moldova” nu prezintă toate produsele din R. Moldova, dar vrea să pună în valoare cele mai bune companii și cele mai puternice branduri locale, invitându-vă să le cunoașteți aici, în catalog, dar și în consumul zilnic”, a menționat președintele Camerei de Comerț și Industrie a R. Moldova, Valeriu Lazăr. Totodată, Lazăr a mai sublinat că acest catalog va fi distribuit în calitate de material informativ delegațiilor internationale, oficialilor străini în cadrul vizitelor de afaceri și, de asemenea, investitorilor interesați de companiile autohtone.
Concursul „Marca Comercială a Anului” încurajează în special întreprinderile mici și mijlocii să dezvolte branduri proprii, reflectând întregul ciclu de viață al unei întreprinderi – de la producere la vânzări și relația cu consumatorul, astfel fiecare companie se poate regăsi în una dintre cele 11 categorii.
Cel de-al doilea concurs „Premiul pentru realizări în domeniul calității” premiază companiile cu rezultate semnificative, obținute la capitolul calitatea produselor și servicilor. Prin intermediul acestuia, CCI țintește promovarea culturii calității, a strategiilor performante ce asigură calitatea produselor și serviciilor și, de asemenea, garantează asistenţa informaţională antreprenorilor în domeniul managementului calității.
Următoarea ediție a catalogului „Fabricat în Moldova” va fi lansată în cadrul Galei Businessului Moldovenesc, la care sunt celebrați campionii celor două concursuri, ce va avea loc în ianuarie 2016.
În acest an, companiile sunt invitate să se înscrie în competiția celor mai performante companii până pe 30 octombrie curent la concursul Marca Comercială a Anului și până pe 20 septembrie la Premiul pentru realizări în domeniul calității.
22.01.2026
09:25
15
Școlile și întreprinderile din Hâncești taie cu până la 40% costurile la energie datorită fotovoltaicelor, cu recuperarea investițiilor în doar doi ani
21.01.2026
17:30
593
Mediul de afaceri românesc, tot mai prezent în proiectele de infrastructură din Republica Moldova
717
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, verifică la fața locului aprovizionarea localităților din raionul Dubăsari și necesitatea reabilitării infrastructurii sociale
21.01.2026
14:06
709
Moldova accelerează integrarea în Piața Unică UE: premierul Munteanu, discuții la Davos cu Valdis Dombrovskis despre Planul de Creștere și sprijinul european
21.01.2026
10:10
746
Moldova își întărește securitatea energetică prin digitalizare și infrastructură, cu sprijinul parteneriatului strategic cu România
20.01.2026
12:23
854
AIPA reia plata subvențiilor și autorizează peste 520 milioane de lei pentru investițiile din agricultură
20.01.2026
10:22
827
Târgul Agricol Konya 2026, oportunitate de afaceri pentru fermierii și investitorii din Republica Moldova
784
Valeriu Chiveri discută cu reprezentantul Elveției proiecte de reintegrare și cooperare în Republica Moldova
20.01.2026
09:38
775
ANSA avertizează: iarna crește riscul de pestă porcină africană, fiecare gospodar chemat să respecte regulile de biosecuritate
1059
Valeriu Chiveri cere implicare sporită a OSCE în soluționarea problemelor de pe ambele maluri ale Nistrului
22.01.2026
09:25
0
Școlile și întreprinderile din Hâncești taie cu până la 40% costurile la energie datorită fotovoltaicelor, cu recuperarea investițiilor în doar doi ani
22.01.2026
09:07
73
Trei jurnalişti palestinieni, între care un colaborator AFP, ucişi într-un atac israelian în centrul Fâşiei Gaza
22.01.2026
08:05
264
Delcy Rodriguez își consolidează controlul armatei venezuelene după capturarea lui Maduro și este invitată la Casa Albă pentru discuții cu Trump
22.01.2026
08:00
256
Horoscopul zilei 22.01.2026
22.01.2026
03:40
408
Emisarul ucrainean Rustem Umerov, întâlnire la Davos cu Jared Kushner și Steve Witkoff înaintea discuțiilor acestora cu Vladimir Putin la Moscova
22.01.2026
00:12
699
Putin condiționează intrarea Rusiei în „Consiliul pentru Pace” propus de Trump de folosirea fondurilor ruse înghețate în SUA
21.01.2026
22:08
612
Maia Sandu, invitată la manifestările de Ziua Unirii de la Iași: participarea rămâne încă neconfirmată
21.01.2026
21:17
638
Grindeanu cere ca România să spună „da” fără rezerve invitaţiei lui Trump la Consiliul pentru Pace, chiar cu un cost de un miliard de dolari
21.01.2026
20:52
559
Încălzire bruscă și lapoviță în Republica Moldova, joi 22.01.2026
21.01.2026
18:59
543
MAE avertizează românii care călătoresc prin Muntenegru: proteste ale transportatorilor pot bloca frontierele spre spațiul Schengen
21.01.2026
18:41
640
Trump şi Zelenski, întâlnire la Davos pentru discuţii de pace în conflictul din Ucraina
21.01.2026
17:36
590
MEC cheamă școlile să organizeze în ianuarie 2026 activități de comemorare a victimelor Holocaustului și educație pentru toleranță
21.01.2026
17:31
806
Trump, la Davos: Putin şi Zelenski ar vrea un acord de pace, iar NATO poate opri războiul din Ucraina
21.01.2026
17:30
593
Mediul de afaceri românesc, tot mai prezent în proiectele de infrastructură din Republica Moldova
21.01.2026
16:54
556
MEC elaborează noi materiale de suport pentru disciplina „Istoria, cultura și tradițiile popoarelor” destinată elevilor din minoritățile naționale
717
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, verifică la fața locului aprovizionarea localităților din raionul Dubăsari și necesitatea reabilitării infrastructurii sociale
21.01.2026
14:06
709
Moldova accelerează integrarea în Piața Unică UE: premierul Munteanu, discuții la Davos cu Valdis Dombrovskis despre Planul de Creștere și sprijinul european
21.01.2026
13:26
666
Mentorii „DigiProf” au preluat în Estonia modele de transformare digitală a școlilor din Republica Moldova
21.01.2026
12:18
736
Doi șoferi recidiviști din Chișinău, trimiși la închisoare pentru conducere în stare de ebrietate și fără permis
21.01.2026
10:27
804
Bazilica romană veche de 2000 de ani descoperită la Fano, prima clădire atribuită cu certitudine arhitectului Vitruviu
21.01.2026
10:10
746
Moldova își întărește securitatea energetică prin digitalizare și infrastructură, cu sprijinul parteneriatului strategic cu România
21.01.2026
10:02
762
Procuror anticorupție de la Cahul, condamnat la 5 ani de închisoare pentru fabricarea unui dosar și amestec în înfăptuirea justiției
21.01.2026
08:43
997
Donald Trump avertizează Iranul: va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul încearcă să îl asasineze
21.01.2026
08:20
729
Horoscopul zilei 21.01.2026
21.01.2026
01:29
1047
Fetiță de șase ani, singura supraviețuitoare a tragediei feroviare din Andaluzia, după o excursie la musicalul „Regele Leu” și stadionul Bernabéu
Școlile și întreprinderile din Hâncești taie cu până la 40% costurile la energie datorită fotovoltaicelor, cu recuperarea investițiilor în doar doi ani
Trei jurnalişti palestinieni, între care un colaborator AFP, ucişi într-un atac israelian în centrul Fâşiei Gaza
Delcy Rodriguez își consolidează controlul armatei venezuelene după capturarea lui Maduro și este invitată la Casa Albă pentru discuții cu Trump
Horoscopul zilei 22.01.2026
1 MDL
1 EUR
19.90
1 USD
16.99
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














