Cel mai LOIAL jucător din Europa! Terry şi Iniesta, eclipsaţi de omul care joacă de 24 de ani la cel mai înalt nivel
1852
Într-un clasament al celor mai loiali jucători încă în activitate, din cele mai tari ligi ale Europei, atacantul Francesco Totti, de la AS Roma, conduce detaşat, cu 24 de ani petrecuţi la gruparea din Capitala Italiei, informează prosport.ro.
Atacantul de 40 de ani e urmat în Serie A de Gianluigi Buffon, care a petrecut deja aproape 16 ani la Juventus, în timp ce podiumul e completat de Sergio Pellissier şi Angelo Palombo care joacă de 14 sezoane şi jumătate la Chievo, respectiv Sampdoria.
În Premier League, lider la acest capitol este căpitanul lui Chelsea, John Terry, cu 18 sezoane şi jumătate petrecute la gruparea londoneză, în timp ce locurile doi şi trei sunt ocupate de Wayne Rooney (12 ani şi 6 luni la Manchester United) şi Theo Walcott (11 sezoane la Arsenal).
În La Liga, topul e dominat de Andres Iniesta, care joacă la Barcelona din 2002 (14 sezoane şi jumătate), în timp ce locurile doi şi trei sunt ocupate de jucători aflaţi în planul secund, David Garcia (Las Palmas) şi Xabi Prieto (Real Sociedad), ambii cu câte 13 ani şi 6 luni petrecuţi la actualele echipe.
Cei mai loiali jucători din Premier League
Cei mai loiali jucători din La Liga
Cei mai loiali jucători din Serie A

foto: TheSun
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















