Cei mai buni ACTORI și cele mai reușite SPECTACOLE, premiate la Gala premiilor UNITEM
2935
Ediția a XVII-a a Galei Premiilor UNITEM i-a desemnat, ieri-seară la Chișinău, pe cei mai buni actori și cele mai reușite spectacole. La fiecare categorie au existat câte trei-patru nominalizări, iar juriul specializat a selectat câte un nume.
Astfel, „Cel mai bun spectacol dramatic” a fost selectat „Colecţionarul”, jucat la Teatrul Geneza Art, iar premiul pentru „Cea mai bună lucrare regizorală” a mers către Vitalie Drucec, de la Teatrul „M. Eminescu”.
Premiile de excelență au fost acordate lui Valeriu Cazacu de la Teatrul „I. L. Caragiale” şi lui Emil Boroghina, actor şi director al Festivalului Internaţional „Shakespeare”, din Craiova, România. Premiul special al juriului a fost acordat spectacolului „Дорогая Памела” jucat de către actorii Teatrului „D. Tanasoglu” din Ceadâr-Lunga, iar premiul pentru cea mai bună scenografie a mers la Iurie Matei de la Teatrul „M. Eminescu”.
„Cel mai bun rol feminin” l-a avut Dana Ciobanu de la Teatrul Geneza Art, iar Rodica Ciobanu de la Teatrul „B. P. Hasdeu” din Cahul a primit premiul „Cel mai bun rol secundar feminin”.
Premiul special pentru creaţie în teatrul liric a mers către Vladimir Zaklikovski, solist al Teatrului de Operă şi Balet (TNOB) „Maria Bieşu”, iar spectacolul „Harap Alb” al Teatrului „Guguţă” a primit aprecieri pentru „Cel mai bun spectacol pentru copiii”. „Cel mai bun rol în teatrul de păpuşi” îi aparține lui Valentin Zuza pentru rolul Hâdul din spectacolul „Aripi rătăcite” de Aurica Plăcintă, Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă”.
Premiul „Cel mai bun rol masculin” i-a fost acordat lui Alexandru Pleşca de la Teatrul „M. Eminescu” şi lui Serghei Vokulovski de la Teatrul „N. Aroneţkaia” din Tiraspol. Ghenadie Gâlcă de la Teatrul „M. Eminescu” a primit premiul „Cel mai bun rol secundar masculin”.
Olga Bâzina de la Teatrul „N. Aroneţkaia” din Tiraspol a luat premiul pentru „Cele mai bune costume teatrale”, iar cel pentru „Cea mai bună coregrafie şi expresie corporală” a mers către lui Lilian Carauş şi Mariana Drozdova de la Teatrul „A. P. Cehov”. Liviu Ştirbu s-a ales cu premiul pentru „Cea mai bună creaţie muzicală” la Teatrul „Ginta Latină”.
Premiile preşedintelui UNITEM au mers – Pentru cronică TV la Victor Burla, artist de orchestră la TNOB „Maria Bieşu” şi către Lidia Popodneac, redactor TV. Premiile pentru actorie, tot ale preşedintelui UNITEM, au fost acordate Irinei Boiarchin, actriţă la Teatrul „Licurici”, şi lui Arcel Ioseliani, actor la Teatrul „A. P. Cehov”. Premiul președintelui UNITEM pentru management a fost acordat Marinelei Țepuș, director al Teatrului „Nottara” din Bucureşti, România, şi lui Eugeniu Matcovschi, actor la Teatrul „I. L. Caragiale”.
Premiul „Nadejda Aroneţkaia” a fost acordat Angelei Ciobanu, actriţă la Teatrul „M. Eminescu”, iar „Nelly Cameneva” - Allei Tuz-Haret, actriţă la Teatrul „A. P. Cehov”. Iulia Şumanschi, actriţă la Teatrul „V. Alexandri” din Bălţi, a primit premiul „Anatol Pânzaru”, iar cel denumit „Ion-Sandri Şcurea” au mers la Nicu Ţărnă, actor la Teatrul „Ginta Latină”, şi la Rodica Zbârciog, actriţă la Teatrul „B. P. Hasdeu” din Cahul.
Arcadie Răcilă de la Teatrul „I. L. Caragiale” a primit premiul „Constantin Constantinov”, iar premiul „Veniamin Apostul” a fost acordat directorului Teatrului „Luceafărul”, Boris Focşa, şi spectacolului „Crăiasa Zăpezilor” de la Teatrul „A. P. Cehov”.
Premiul „Victor Ciutac” a mers către Teatrul „N. Aroneţkaia” din Tiraspol, iar „Pavel Proca” - către Constantin Stavrat, actor la Teatrul „Vasile Alecsandri” din Bălţi, şi spectacolului „Capra cu trei iezi” de la Teatrul „Licurici”.
Spectacolului „Autobuzul” jucat la Teatrul „S Uliţî Roz” i-a fost decernat premiul „Eugenia Todoraşcu”. Actorul Teatrului „A.P. Cehov”, Valeriu Braga, a primit premiul „Petru Baracci”. Doina Nimijan de la Teatrul „Licurici” a primit premiul „Titus Jucov”, iar premiul „Eugeniu Ureche” a mers către Ioan Paulencu, solist la TNOB „Maria Bieşu”.
Și academicianul Mihai Cimpoi a fost distins cu premiul „Leonid Cemortan”, iar directorul Teatrului „Luceafărul” Boris Focşa – premiul „Alexandru Fedico”.
Premiul concursului de dramaturgie a fost câştigat de poeta Irina Nechit. Oamenii din culisele teatrelor premiați sunt Valentina Colosenco, machioză la TNOB „Maria Bieşu”, Angela Gherman, şef secţie recuzită din cadrul Teatrului „V. Alecsandri” din Bălţi şi Tatiana Macovenco de la Teatrul „Licurici”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
13.11.2026
19:32
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”


















