Ce se află în spatele deciziei CEC Chișinău de a NU-l înregistra pe Chirtoacă participant la referendum: Poziția PL
2083
Consiliul Electoral al circumscripției municipale nr.1 din Chișinău era obligat să-l înregistreze, ieri, pe primarul suspendat al capitalei, Dorin Chirtoacă, în calitate de participant la referendumul din 19 noiembrie curent de revocare a acestuia din funcție.
Cel puțin, așa susține Partidul Liberal (PL), potrivit căruia Dorin Chirtoacă este „parte interesată în acest referendum, fapt recunoscut și de instanța de judecată”.
„Prin refuzul CEC Chișinău de a-l înregistra pe Dorin Chirtoacă, au fost încălcate art. 2, alin. 2, art. 47, alin 1 și art. 194 din Codul Electoral, iar asta demonstrează că inițiatorilor acestui referendum le este frică de un scrutin organizat pe principiul egalității și parității, fiind speriați și de faptul că primarul general, Dorin Chirtoacă, ar putea participa la dezbateri electorale și întâlniri cu alegătorii, în care să demonteze minciunile acestora”, se arată într-un comunicat de presă al PL.
Pe 13 octombrie curent, Dorin Chirtoacă a depus actele necesare pentru a fi înregistrat în calitate de participant la referendumul local din 19 noiembrie 2017, iar Consiliul Electoral de Circumscripție Chișinău „era obligat, în decurs de trei zile calendaristice, să ia o decizie privind înregistrarea acestuia”.
„Pentru comparație, pe data de 12 octombrie socialiștii au depus actele necesare și în aceeași zi au fost înregistrați”, compară liberalii.
Menționăm că, ieri-seară, membrii acestui Consiliu electoral nu au putut să ia o decizie vizavi de înregistrarea lui Dorin Chirtoacă în calitate de participant la referendum și a solicitat Comisiei Electorale Centrale (CEC) să spună dacă o persoană fizică poate fi admisă în calitate de participant la un asemenea exercițiu electoral.
„CEC deja și-a expus părerea în acest sens, pasând responsabilitatea de luare a unei decizii către CEC Chișinău. Astfel, asistăm la un ping-pong inexplicabil, care nu este altceva decât o tragere de timp”, mai cred liberalii.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















