Ce s-a întâmplat într-o lună de când în R. Moldova „a apărut o nouă majoritate NOCTURNĂ”: „Plahotniuc și-a consolidat imperiul”
3849
Unul dintre liderii Platformei „Demnitate și Adevăr”, Alexandru Slusari, a sistematizat acțiunile noii guvernări din R. Moldova în 13 puncte, constatând că actualii guvernanți sfidează în continuare societatea, scumpirile se țin lanț, iar controversatul Vladimir Plahotniuc „și-a întărit imperiul.
„Am încercat să analizez punctual ce s-a schimbat în această perioadă și care sunt rezultatele palpabile ale acestei guvernării. Accentuez, rezultate, nu promisiuni”, scrie Slusari.
„1. Mihai Poalelungi a fost desemnat de către CSM fără a avea alternativă pentru funcția de președinte a Curții Supreme de Justiție. Un semnal clar ca justiția rămâne sub controlul stăpânului țării.
2. Plahotniuc și-a cumpărat încă două posturi de televiziune.
3. Guvernul a respins proiectul de lege privind demonopolizarea pieței mediatice.
CITIȚI și Cele 13 CONCLUZII ale Consiliului UE cu referire la R. Moldova. Ce ar trebui să facă autoritățile pentru a DEBLOCA finanțarea europeană
4. Grupul Petrenco rămâne sub arest în pofida presiunii societății civile și intervenției deputaților și funcționarilor din UE.
5. La protestul de lângă Judecătoria Râșcani, polițiștii în premieră au lovit cu bastoane mai mulți protestatari, inclusiv femei. Totodată, foarte mulți participanți la protestul pe lângă Parlament din 20 ianuarie, care au protestat pașnic și chiar încercau sa-i calmeze pe cei care participa la violențele, au primit citații la poliție.
6. Medicamentele s-au scumpit în medie cu 7-8 %.
7. Agenția Națională de Siguranța a Alimentelor (ANSA), prin eliberarea ilegală a certificatelor pentru reexportul merelor poloneze, a pus sub mare pericol exportul merelor moldovenești în Federația Rusă și a înrăutățit semnificativ situația economică a pomicultorilor autohtoni.
8. Guvernul a anulat concursul pentru funcția de director al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).
9. Nu a fost achitat niciun bănuț din datoriile la subvențiile pentru agricultori. Mulți dintre ei așteaptă aproape un an aceste achitări.
10. Guvernarea nici nu a încercat să între în dialog real cu Forumul civic, după rezoluția din 4 februarie, deși au trecut mai mult de două săptămâni.
CITIȚI și VIDEO // Soluțiile Forumului Civic cu privire la depășirea CRIZEI social-politice din R. Moldova
11. Guvernul, sub presiunea partenerilor de dezvoltare, a aprobat un pachet de legi referitor la integritate, deși miniștrii democrați vara 2015 au votat împotriva acestor proiecte de legi.
12. Ministrul Justiției a anunțat cu mare fast lista judecătorilor, care au adus prejudicii statului prin emiterea unor hotărâri vădit ilegale. O parte din acești judecători deja au reușit să fugă din serviciu. O judecătoare chiar a decedat. După declarație, din nou, s-a așezat liniștea.
13. Guvernul a introdus un moratoriu la controale asupra agenților economici pentru trei luni. Nu vor fi verificați nici cei care practică activitatea legală, nici cei cu schemele tenebre. Iată așa se profanează o idee nobilă de a reduce presiunea administrativă asupra businessului”, a enumerat Alexandru Slusari.
Activistul DA concluzionează că „Plahotniuc, continuând demonstrativ consolidarea imperiului, însoțită cu sfidarea revendicărilor populare și celor ale partenerilor de dezvoltare, are drept scop de a provoca revolta populară cu violențe”.
„Am impresia ca el este principalul om care are nevoie de sânge”, încheie Alexandru Slusari.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
20.09.2026
20:27
20.09.2026
20:01
20.09.2026
20:01
20.09.2026
19:51
20.09.2026
19:36
20.09.2026
18:41
20.09.2026
18:16
20.09.2026
17:21
20.09.2026
15:37
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
20.09.2026
09:40
20.09.2026
09:36
20.09.2026
08:40
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026


















