Ce MITĂ cerea un director de întreprindere pentru a vinde bunuri de stat FĂRĂ a organiza licitații
2882
Un director de întreprindere şi un inginer au fost reţinuţi de ofiţerii anticorupție, fiind bănuiţi de corupere pasivă.
Potrivit denunţătorului, în perioada iulie – noiembrie 2015, inginerul de sector, împreună cu directorul Î.S. „Staţiunea tehnologică pentru irigare Ungheni” din cadrul Agenţiei „Apele Moldovei”, ar fi cerut 200 de mii de lei. În schimbul banilor, acesta se angaja să vândă la un preţ avantajos bunurile aflate la balanţa întreprinderii, fără a organiza licitaţii. Este vorba despre plăci şi ţevi de metal şi beton armat.
Astfel, 30 de mii de lei din suma cerută au fost transmiși cub controlul Centrului Național Anticorupție (CNA). Agentul economic datora întreprinderii această sumă pentru bunurile mobile achiziţionate anterior. Reţinerea în flagrant delict a inginerului şi directorului a avut loc după primirea banilor.
Banii nu s-au găsit în evidenţa contabilă a întreprinderii. Suspecţii a fost recunoscuţi în calitate de bănuiți şi au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore.
Totodată, CNA a efectuat opt percheziţii autorizate într-o altă întreprindere de stat, „Direcţia Nodului Hidrotehnic Costeşti-Stânca”, unde, conform aceleiaşi scheme, în perioada anilor 2011-2014 s-ar fi pretins şi primit 200 de mii de lei pentru comercializarea staţiilor de pompare a apei şi a ţevilor subterane, în lipsa unei licitaţii.
Pe ambele cazuri au fost pornite cauze penale.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi bănuiţi riscă până la 15 ani de închisoare și o amendă de până la 200 de mii de lei.
26.01.2023
10:58
2565
Primarul Ion Ceban vrea TARIFE mai mari la apă și canalizare în Chișinău, dar spune că autoritățile centrale vor să facă „rău poporului”. „Au pregătit mai multe „surprize”. Trebuie să stea la pușcărie pentru ilegalitățile pe care le fac”
30.03.2016
10:00
5098
MIȘMAȘURI // Licitații măsluite în ADR-urile din R. Moldova
08.03.2016
09:34
4515
Femeia din R. Moldova care a pus pe roate o întreprindere comunală care deserveşte patru sate
13.12.2015
14:20
2837
Un fermier, care a săpăt în căutarea apei, a creat o MINUNATĂ bijuterie a naturii.
29.09.2015
10:15
2875
Chișinău // Traficanți de droguri, REȚINUȚI în flagrant
17.08.2015
12:54
3244
CONDAMNABIL // O FARSĂ a lăsat locuitorii unui oraș din R. Moldova FĂRĂ apă: „Cineva a tăiat INTENȚIONAT țevile”
27.07.2015
16:25
3344
„Apă-Canal Chişinău” NU cedează: Insistă în continuare pentru MAJORAREA tarifelor
24.07.2015
20:55
2784
Modul inedit în care este monitorizată calitate apei în Singapore
08.07.2015
14:44
3299
Anunț! Toate licitațiile instituțiilor publice au fost SUSPENDATE
07.07.2015
09:50
3314
Apă rece în punctele de reabilitare din Chișinău, Bălți, Cahul și Comrat
03.06.2015
15:05
3733
Are 83 de ani şi sfidează legile firii! Cum arată bărbatul care nu a mai mâncat şi nu a mai băut apă de 70 de ani
02.05.2015
09:25
4873
Candidatul PCRM la șefia capitalei, partener de afaceri cu statul
18.03.2026
23:51
345
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
350
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
316
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
417
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
392
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
415
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
436
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
460
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
486
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
451
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
456
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
491
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
460
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
458
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
505
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
553
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
621
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
554
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
595
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
559
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
567
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
542
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
829
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
511
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
612
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














