Olanda susține abolirea vizelor în UE pentru cetățenii moldoveni
2438
gov.md Peste 50 de cetățeni moldoveni plecați la studii sau la muncă în Olanda au avut ieri o întâlnire cu membrii Guvernului de la Chișinău care au venit în orașul Haga și au participat inclusiv la inaugurarea noului sediu al Ambasadei R. Moldova.
Reprezentanții comunității moldovenilor s-au interesat, în special, de reforma educației, de politicile sociale, dar și de negocierile pe care le are Guvernul cu Uniunea Europeană.
Ministrul de Externe Natalia Gherman a promis că va face tot posibilul pentru a semna un acord de protecție socială cu Olanda. „Sunt sigură că vom obține aviz pozitiv în acest sens”, a punctat Gherman.
Totodată, cetățenii moldoveni au fost informați că Guvernul a reluat negocierilor cu o companie aeriană pentru a relansa cursa Chișinău – Amsterdam.
Premierul Iurie Leancă a vorbit despre întrevederile pe care le-a avut cu omologul său olandez, ministrul de Externe, cel al Agriculturii și cu președinții celor două Camere ale Parlamentului Regatului Ţărilor de Jos. Discuțiile au fost calificate drept încurajatoare. „Avem o susținere enormă din partea autorităților olandeze. Amsterdamul se pronunță pentru scoaterea vizelor pentru cetățenii moldoveni și este dispus să ne ofere ajutor în mai multe domenii”, a spus Iurie Leancă.
Premierul i-a îndemnat pe conaționalii noștri să revină în Republica Moldova și a menționat câteva proiecte care vin în ajutorul migranților întorși acasă pentru a-și crea afaceri. „Vă doresc să vă clădiți un pod de revenire acasă”, a conchis Iurie Leancă.
05.12.2018
12:47
2330
Ce a hotărât instanța în cazul bărbatului care voia să devină cu 20 de ani mai tânăr
15.04.2018
14:03
7918
MIRACULOS // Olandezii încep să construiască drumuri „veșnice” din plastic!
21.02.2018
10:10
2163
Olanda devine un „narco-stat”, crima organizată pare de neoprit, susține poliția olandeză
06.02.2018
09:03
2049
DETERIORARE majoră a relațiilor. Olanda își RETRAGE ambasadorul din Turcia
15.12.2017
19:30
2553
Motivul „concedierii” din poliția olandeză a vulturilor dresați să prindă drone
09.10.2017
18:01
3266
UIMITOR // Cum arată o oră de vârf în trafic, în Olanda?
28.06.2017
16:00
2414
Olanda este parţial responsabilă pentru MASACRUL de la Srebrenica - decizie de la Haga
01.06.2017
08:01
2367
După Merkel, alţi doi lideri occidentali vor ca Europa să-şi ia destinul în propriile mâini
07.04.2017
17:30
3244
AVERTISMENT crunt din Olanda: Teroriştii s-ar putea folosi de COPII pentru atacuri în Europa
18.03.2017
10:30
1748
Adversarii lui Le Pen savurează rezultatul votului din Olanda, însă în Franţa ar putea fi o altă poveste
21.03.2026
12:09
210
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
257
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
376
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
342
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
409
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
526
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
587
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
581
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
557
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
607
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
599
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
640
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
600
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
565
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
567
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
673
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
659
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
549
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
676
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
758
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
754
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
784
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
746
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
770
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
894
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














