Ce înseamnă acest SIMBOL pe care îl vedem tot mai des pe maşini. Aproape nimeni nu ştie ce înseamnă
10779
Sursa: promotor.ro Când stăm la semafor şi avem timp să ne uităm la maşinile din jur, vedem că pe multe dintre ele sunt lipite tot felul de însemne.
De la cele care recomandă o conduită preventivă pentru eliminarea oricărui pericol pentru participanţii la trafic, până la cele cu mesaje haioase. Unul dintre cele des-întâlnite e un peşte stilizat, pe care unii îl consideră simbolul unor secte sau al adepţilor vreunei religii obscure.
Poate aţi mai văzut pe străzi maşini care au pe spate ca emblemă simbolul unui peşte. Acesta este purtat ca un simbol religios.
Desenul respectiv se numeşte „peştele lui Iisus”, fiind un acronim al grecescului ΙΧΘΥΣ „ichthys” - (Iesous Christos Theou Yios Soter), adică „Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu Mântuitorul”.
Iota (I) este prima literă de la Iēsous , adică „Isus”.
Chi (CH) este prima literă de Christos, care se traduce prin „uns”.
Theta (TH) este prima literă de Theou , grecescul pentru „Dumnezeu”.
Ypsilon (Y) este prima litera a cuvântului Yios , grecescul pentru „Fiul”.
Sigma (Σ) este prima literă de la cuvântul Soter, care înseamnă „Salvator”.
Pestele este un simbol creștin evident încă din Evanghelia după Matei 4:19: „Si le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni”.
07.08.2019
17:14
06.08.2019
10:20
30.01.2019
19:30
28.11.2018
11:02
16.11.2018
16:01
22.10.2018
12:00
12.10.2018
13:39
01.04.2018
08:01
25.03.2018
09:58
14.03.2018
17:02
25.12.2017
12:14
02.11.2017
19:01
28.09.2026
01:17
28.09.2026
00:12
27.09.2026
23:22
27.09.2026
23:19
27.09.2026
22:45
27.09.2026
22:17
27.09.2026
22:14
27.09.2026
21:46
27.09.2026
21:11
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:35
27.09.2026
20:34
27.09.2026
20:20
27.09.2026
20:06
27.09.2026
19:34
27.09.2026
18:09
27.09.2026
17:41
27.09.2026
16:46
27.09.2026
15:52
27.09.2026
14:25
27.09.2026
14:22
27.09.2026
14:21
27.09.2026
14:03
27.09.2026
13:56
27.09.2026
13:48
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”















