Ce impact au DETERGENȚII asupra calității apei și de ce trebuie să-i folosim pe cei ecologici: Răspunsurile vor fi oferite duminică, în Grădina publică Ștefan cel Mare și Sfânt
1671
Ce impact au detergenții asupra calității apei, de ce să folosim detergenți ecologici, cu ce sunt mai buni aceștia decât cei clasici, cât costă și unde-i găsim în R. Moldova?
Răspunsurile la aceste întrebări vor fi date sâmbătă, 4 august, între orele 10.00 și 15.00, în cadrul evenimentului „Detergenții și mediul”, organizat de Centrul Naţional de Mediu din Grădina Publică Ștefan cel Mare din centrul Chișinăului.
La eveniment vor participa experți din domeniul apelor, chimiei, activiști civici care vor povesti despre detergenții de rufe, detergenții de vase, săpunuri etc.
De asemenea, în parcul central va fi organizată o expoziție cu vânzare a produselor de curățenie ecologice, un orășel pentru copii cu jocuri și animație, concursuri etc.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Implicarea grupurilor ţintă în promovarea managementului integrat pe râuri mici din Republica Moldova” care este implementat de Centrul Național de Mediu, în baza grantului oferit din Proiectul SDC-ADA „Consolidarea cadrului instituţional în sectorul de apă şi sanitaţie în Republica Moldova (Faza 01)” susţinut financiar de Agenţia „Apele Moldovei”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
04.11.2026
15:27
04.11.2026
15:26
04.11.2026
15:12
04.11.2026
15:00
04.11.2026
14:06
04.11.2026
13:57
04.11.2026
13:44
04.11.2026
13:33
04.11.2026
13:32
04.11.2026
13:30
04.11.2026
13:08
04.11.2026
12:37
04.11.2026
12:24
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM

















