CCA a sancționat 13 posturi de televiziune
2986
Consiliul Coordonator al Audiovizualului a avertizat public 13 posturi de televiziune care nu au respectat procentajul de producţie autohtonă în grila lor de programe. Abateri au fost înregistrate după monitorizarea serviciilor de programe ale posturilor: „N 4”, „Pro TV Chișinău”, „Super TV”, „Bravo”, „Ren Moldova”, „RTR Moldova”, „Accent TV”, „Prime”, „Canal 3”, „Canal 2”, „TV 7”, „CTC Mega”, şi „Acasă în Moldova”.
Membrii CCA s-au declarat alarmaţi de faptul că majoritatea posturilor de televiziune nu respectă ponderea de 30% de programe autohtone, dintre care cel puţin jumătate urmează a fi difuzate în orele de maximă audienţă în limba română.
În urma monitorizării, s-a stabilit că unele posturi TV doar mimează respectarea prevederilor legale, difuzând, în reluare, o serie de emisiuni sau punând pe post, în orele nocturne, clipuri muzicale autohtone.
Potrivit CCA-ului, doar patru posturi TV respectă volumul de produs autohton în limba română în orele de maximă audienţă: „Euro TV”, „TVC 21”, „Jurnal TV” și „ALT TV”.
După sancțiunile aplicate celor 13 posturi de televiziune, CCA urmează să monitorizeze repetat radiodifuzorii pentru a se convinge că aceștia vor majora volumul de produs autohton şi vor prezenta emisiuni calitative în limba română pentru consumatorii de programe din ţară.
30.04.2015
12:33
2919
VOTAT // Un fost ministru comunist, numit membru al CCA
25.01.2015
12:37
4372
Vezi când ar putea primi PCRM RECOMPENSA pentru VOTAREA Guvernului
15.11.2014
10:02
3442
Șase posturi de televiziune, AMENDATE de CCA: „Situația e foarte gravă”
19.07.2014
12:32
3319
„Rossia 24” a DISPĂRUT de pe ecrane, dar nu peste tot
10.07.2014
14:34
3234
CCA aplică noi SANCȚIUNI. Un singur post de televiziune a scăpat de pedeapsă
07.07.2014
12:07
3806
Postul „Rossia 24” CONTINUĂ să fie retransmis în R. Moldova. Vezi motivul
06.07.2014
09:55
4409
DECIZIA Republicii Moldova care a INDIGNAT întreaga Rusie: „Aşa ceva este SCANDALOS"
04.07.2014
12:27
5838
Retransmisia unui post tv din Federația Rusă pe teritoriul R. Moldova a fost SUSPENDATĂ pentru jumătate de an
29.04.2014
17:35
2761
DECIZIA CCA a ENERVAT Rusia: „Inițiativa vine de la deputați RUSOFOBI”
16.04.2014
12:28
3475
Măsuri în audiovizualul din R. Moldova pentru a minimaliza PROPAGANDA posturilor de televiziune din Federația Rusă
26.03.2014
12:42
1456
Rusia REVINE în Ucraina printr-o decizie de judecată
13.01.2014
10:08
3649
Nata Albot comentează decizia CCA și are un mesaj pentru telespectatori
21.03.2026
02:45
239
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
377
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
399
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
456
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
441
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
484
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
454
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
430
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
422
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
549
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
543
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
451
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
555
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
629
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
637
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
666
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
631
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
671
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
795
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
810
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
774
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
795
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
841
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
748
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
865
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














