Postul „Rossia 24” CONTINUĂ să fie retransmis în R. Moldova. Vezi motivul
4077
sostav.ru Postul rusesc de televiziune „Rossia 24” continuă să fie retransmis de operatorii prin cablu din R. Moldova, chiar dacă Consiliul Coordonator al Audiovizualului a decis, vinerea trecută, suspendarea retransmiterii postului pe teritoriul republicii, pe un termen de șase luni.
Operatorii prin cablu susțin că, deocamdată, nu există un cadru legal care să le permită să scoată postul TV din lista posturilor retransmise.
„Am stat toată ziua de vineri cu ochii pe site-ul CCA, așteptând să fie publicată decizia de suspendare a retransmiterii postului, dar nu am găsit nimic. Noi suntem gata în orice moment să sistăm retransmiterea postului, dar avem nevoie de un document oficial în baza căruia să facem acest lucru”, ne-a explicat Olga Hrustaliov, responsabilă din cadrul companiei „Zebra TV”.
Contactat de Ziarul NAȚIONAL, președintele CCA, Marian Pocaznoi, ne-a explicat că decizia Consiliului va intra în vigoare abia după publicarea ei în Monitorul Oficial.
„Intenționăm să expediem documentul zilele acestea. Cred că în maximum zece zile el va apărea în Monitorul Oficial”, ne-a declarat Pocaznoi.
Sancțiunile vin după o monitorizare, realizată de CCA, a mai multor porturi tv rusești retransmise în R. Moldova. Potrivit acesteia, emisiunile postului „Rossia 24”, dar și ale altor canale tv din Federația Rusă retransmise în R. Moldova, fac propagandă, manipulează și încalcă pluralismul de opinii.
30.04.2015
12:33
20.03.2015
16:23
25.01.2015
12:37
15.11.2014
10:02
19.07.2014
12:32
10.07.2014
14:34
06.07.2014
09:55
04.07.2014
12:27
29.04.2014
17:35
16.04.2014
12:28
26.03.2014
12:42
13.01.2014
10:08
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















