„Rossia 24” a DISPĂRUT de pe ecrane, dar nu peste tot
3571
sostav.ru După ce decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului prin care s-a decis sistarea retransmiterii postului rusesc de televiziune „Rossia 24” a apărut în Monitorul Oficial, mai mulți operatori prin cablu s-au conformat și au scos postul de televiziune din lista celor difuzate.
Totuși, cel puțin un operator, „Starnet”, nu s-a conformat deciziei adoptate de CCA, continuând să retransmită postul TV despre care CCA a informat că a încălcat grav principiul democraţiei, pluralismul de opinie și promovează violența și instigarea la ură.
Solicitați de Ziarul NAȚIONAL, reprezentanții companiei ne-au explicat că „Starnet” oferă servicii de televiziune digitală, ceea ce face dificilă posibilitatea de conformare la hotărârea CCA.
La rândul său, președintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Marian Pocaznoi, a declarat anterior pentru Ziarul NAȚIONAL că „Starnet” activează „în afara legii", de aceea CCA nu are cum să oblige compania să se supună deciziilor sale.
Amintim că CCA a dispus sistarea retransmiterii postului „Rossia 24” până la data de 1 ianuarie 2015.
Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial încă pe 11 iulie.
30.04.2015
12:33
20.03.2015
16:23
25.01.2015
12:37
15.11.2014
10:02
10.07.2014
14:34
07.07.2014
12:07
06.07.2014
09:55
04.07.2014
12:27
29.04.2014
17:35
16.04.2014
12:28
26.03.2014
12:42
13.01.2014
10:08
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















