Cazimir Țino // Republica Moldova între neutralitate și agresiune

Sine ira et studio

Republica Moldova este un stat neutru, conform Art. 11, al. 1 din Constituția sa. Iar al. 2 interzice dislocarea de trupe străine pe teritoriul său. Aceste două prevederi rămân doar la nivel teoretic, câtă vreme neutralitatea sa nu este garantată internațional, iar trupele străine, în speță ruse, ocupă fără drept regiunea de est a R.M., și fără a fi deranjate acolo de peste 30 de ani... Această iluzie a neutralității a fost indusă de autorii actualei Constituții (agrarienii) și păstrată de urmașii și ciracii lor (comuniștii și socialiștii) cu un singur scop: acela de a împiedica prin toate mijloacele ca R.M. să ia exemplul balticilor și să se apropie de NATO. De altminteri, acceași Constituție stipulează la Art. 142, al. 1 că neutralitatea nu poate fi schimbată decât prin referendum.

În partea de vest, Republica Moldova se învecinează, din punct de vedere militar, cu Alianța Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Aceasta a fost înființată, la 4.04.1949 la Washington D.C., de către 12 state fondatoare din Europa de Vest și America de Nord, ca scut împotriva oricărei agresiuni externe, în special a URSS sau a unei potențiale reînarmări a Germaniei. Cortina de Fier spintecase deja în două Europa, iar amenințarea expansionismului rusesc sub haină sovietică era mai acută decât oricând. De aceea a și fost redactat faimosul articol 5 din Tratat, valabil până astăzi, potrivit căruia orice atac asupra unui membru al Alianței este considerat un atac asupra tuturor membrilor ei. Așadar, „toți pentru unul, unul pentru toți”.

De atunci, din 1949, au urmat nu mai puțin de nouă valuri de extindere, NATO numărând astăzi 30 de state membre, cele mai puternice militar, mai prospere economic și mai democratice țări din lumea occidentală. În prezent, se pregătește al 10-lea val al extinderii, cu Suedia și Finlanda, probabil în cusul acestui an. (Interesant că țările care întârzie ratificarea extinderii sunt duplicitara Turcie a lui Erdogan și prorusa Ungarie a lui Orban...). În plus față de țările de mai sus, Bosnia – Herțegovina este și ea pe drumul aderării, primind un Plan de Acțiune pentru Aderare în 5.12.2018. Ucraina a depus și ea cererea de aderare la NATO în 30.09.2022 și este de așteptat o aderare rapidă după terminarea războiului prin înfrângerea Rusiei. Se pregătește Georgia, căreia de asemenea i-a fost recunoscută calitatea de țară aspirantă. Ar mai fi de adăugat că niciuna din țările fostului bloc comunist din Est nu a aderat la UE înainte de a deveni membră NATO. Nu cred că Republica Moldova va fi excepția!

Pe de altă parte, la est de R.M. avem o altă alianță militară: Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), fondată la 15.05.1992, pe ruinele fostului Tratat de la Varșovia. Este de fapt instrumentul „hard” de dominare al Moscovei în spațiul fost sovietic. Clubul „select” al acesteia cuprinde șase țări: Rusia, Bielorusia, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan. Alte trei țări foste sovietice, și ele membre odinioară, s-au retras în 1999: Georgia, Azerbaidjan, Uzbekistan. Stat-observator este Serbia, dar nu ne miră. Afganistanul a renunțat să mai fie observator al CSTO din 2021. Estonia, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Ucraina și Turkmenistan nu au fost niciodată membre ale acestui bloc militar. Iar Armenia se va retrage și ea, probabil, după eșecul Rusiei de a o sprijini în conflictul cu Azerbaidjanul din 2020 – 2022.

După cum vedem, nu prea este loc de neutralitate reală, recunoscută și respectată, prin Est, mai ales în apropierea Rusiei și în plin război de agresiune a Moscovei contra Ucrainei. De altfel, singura țară care ar putea pune realmente în pericol pacea, integritatea și chiar independența R.M. este tocmai Rusia. Cu un război de agresiune început contra R. Moldova în 1992, apoi contra Georgiei în 2008 și contra Ucrainei în 2014, Moscova rămâne dacă nu singura, cel puțin principala amenințare acută la adresa păcii și stabilității în Europa. Cu teritorii practic anexate din țările menționate mai sus, cu coloana a V-a prezentă peste tot în Est – și nu numai - , cu „autonomii” care țin în șah guvernele țărilor din „vecinătatea sa apropiată”, actuala conducere de la Kremlin reiterează, la circa opt decenii distanță, distopiile lui Hitler și ale lui Stalin. Și va sfârși ca și aceștia. Cu câte jertfe, lacrimi și suferință, însă?

Așadar, lipită în prezent, geografic, de NATO, înconjurată de NATO în viitorul previzibil, R. Moldova nu are altă șansă de a-și asigura teritoriul și cetățenii decât în cadrul unei alianțe militare largi, puternice și deschise. Sunt voci care evocă, timid, un posibil sprijin al României în caz de conflict armat. România ar putea, desigur, să joace într-un astfel de scenariu rolul pe care îl joacă astăzi Polonia (un stat admirabil!) față de Ucraina. Dacă ar vrea. Iar asta ține de calitatea politicienilor de la București. Dar mai mult nu poate face, fiind legată și condiționată de aranjamentele din interiorul NATO, a cărei membră este. Exclus, deci, încheierea unei alianțe militare RO – RM sau trimiterea de trupe. Rezistența moldovenească față de o agresiune rusă, încă posibilă, este un fapt iluzoriu. Armata moldovenească are la dispoziție aproximativ 6 500 de militari profesioniști, plus cca. 2 000 de recruți anual. Personalul de rezervă abia dacă atinge alți 70 000 de rezerviști. Anul trecut, bugetul Ministerului Apărării a fost de 25,5 milioane $, adică abia 0,5% din PIB! Cât despre înzestrarea tehnică, cu armament și muniție, nu are rost să mai vorbim. Toate acestea ar trebui să facă față, ipotetic, unui desant rus pe direcția Odesa, iar de acolo spre Transnistria și Basarabia. În condițiile în care de la Odesa în Transnistria sunt 77 de km, iar de la Tiraspol la Chișinău sunt 70 de kilometri!

Probabil că jumătate din populație abia ar avea timp să încarce în fugă bagajele și să se îndrepte în masă către punctele de frontieră de pe Prut, cum începuseră deja să facă în februarie anul trecut. Nu vreau să mă gândesc ce ar face cealaltă jumătate, ca să nu fiu malițios... Așadar, în lipsa unor efecte concrete ale mult-trâmbițatei neutralități moldovenești pe care Moscova nu dă doi bani, nu ne rămâne decât să sperăm că riscul real din februarie – martie 2022 nu va reveni. Și să ne rugăm – și ajutăm – ca Ucraina să țină frontul la cât mai mare distanță de R. Moldova, iar Occidentul să asigure Kievul cu armament, muniție și intelligence până la înfrângerea Rusiei.

Chiar și așa, actuala guvernare, mânată de interesul superior al țării și hotărâtă să răspundă adecvat crizei de securitate prin care trece Basarabia, ar trebui să pună curajos pe tapet soluția aderării la NATO. Aceasta este o dezbatere vie, argumentată și în alte țări europene încă neutre: Austria, Cipru, Irlanda, Malta, ba chiar și în Serbia. În Finlanda, de exemplu, trendul opiniei publice în favoarea aderării la NATO s-a inversat abia după invazia rusă din februrie 2022. În Suedia - din ianuarie 2022. Așadar, părerile oamenilor se schimbă, pentru că vremurile și situațiile concrete se schimbă. Ca și gradul de demență al dictatorilor. Dar ceea ce au înțeles, simplu și clar, finlandezii este că singurele țări la adăpost de agresiunea rusă (și nu numai) sunt cele din Alianța Nord-Atlantică. Nu de nebune sau de antinaționale au aderat la Alianță sau sunt pe cale să adere 20 de țări (din 1990 și până acum)! În schimb, răspunsul Chișinăului oficial este, de un an de zile, palid, incoerent, uneori contradictoriu. Și mai întotdeauna reactiv și ineficace.

În ultimele trei luni, am observat pe piața politică moldovenească o singură abordare serioasă și coerentă a crizei de securitate. Și mă refer la conceptul dezvoltat de Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) care și-a adunat în juru-i persoane competente în domeniul apărării și securității (general-maior Victor Catan, general-maior Victor Țărnă, general de brigadă Vitalie Stoian). Un rol mai pregnant jucat de R. Moldova în cadrul Coaliției Rammstein, capacitarea partenerilor externi pentru dotarea armatei naționale cu armament, muniție, sisteme de detecție etc., reactivarea și reorganizarea sistemului de apărare civilă, inclusiv ALA (Adăpost Local Antiaerian), acorduri bilaterale pentru patrularea spațiului aerian, un acord de tipul Rassmusen – Iermak pentru R. Moldova, sunt tot atâtea propuneri concrete de măsuri și acțiuni necesare în caz de conflict armat. Nu degeaba romanii spuneau: „si vis pacem, para bellum” – „dacă vrei pace, pregătește-te de război”. Este ceea ce solicită autorităților și președintele CUB, Igor Munteanu, când afirmă că „nu putem aștepta până când Ucraina va învinge”. De asemenea, R. Moldova nu poate aștepta până când, odată cu schimbarea mentalităților și a opțiunilor geostrategice, Chișinăul va adera la NATO.

Desigur, s-ar putea spune că regiunea separatistă transnistreană, cu trupe rusești GOTR (cca. 1 750 de militari), trupe paramilitare separatiste (cca. 5 500 personal activ plus cca. 15 000 de rezerviști), respectiv ditamai depozitul de muniții de la Cobasna (cca. 22 000 de tone de armament și muniții, cel mai mare depozit militar din Europa de Est) se constituie în impedimente absolute la o posibilă aderare a Republicii Moldova la NATO. Ceea ce este adevărat. De aceea, este imperios necesară – și nu doar pentru relațiile RM cu Alianța – rezolvarea diferendului transnistrean prin lichidarea regiunii separatiste, profitând de conjunctura regională favorabilă. Desigur, pentru așa ceva ar fi necesar ca, la Chișinău, verticala puterii să fie reprezentată de oameni verticali. Dar verticalitatea coloanei vertebrale nu constă doar în statura bipedă, având în vedere că oamenii cu adevărat verticali ai Republicii Moldova nici măcar nu sunt consultați întru întărirea rezilienței statului. Așa se face că cei de azi de la butoane s-au înconjurat de „oameni buni” și se simt bine așa (deocamdată), iar oamenii profesioniști ca cei mai sus amintiți predică în deșert, precum oarecând Botezătorul... Dar despre separatismul rusesc în haine „transnistrene” – în episodul viitor.

Desigur, ar mai fi soluția, rapidă și absolută, a reUnirii. Și care ar rezolva nu doar securitatea oamenilor de aici, a bunurilor lor, a stabilității lor profesionale ori a veniturilor lor. Dar pentru asta ar trebui să ne dea Dumnezeu „mintea românului a’ de pe urmă”...