Cazimir Țino // Cedarea Basarabiei: Contextul internațional

Sine ira et studio

Tristul an 1940 aducea dezmembrarea României întregite. După cum se știe, prin forță și dictate succesive, România era nevoită să cedeze Rusiei bolșevice Basarabia (Moldova de Est) și nordul Bucovinei, la 28 iunie; Transilvania de Nord-Vest Ungariei horthyste, la 30 august; Dobrogea de Sud (Cadrilaterul) Bulgariei, la 7 septembrie 1940. Că s-au cedat toate aceste teritorii românești fără niciun drept legitim și fără rezistență armată este un fapt. Și acest fapt, chiar dacă nu ne place, aruncă o pată pe istoria noastră relativ recentă. România „dodoloață” – cum era alintat Regatul reîntregit la 1918 – înceta să existe în formele și granițele sale firești. Dintre provinciile pierdute, doar nord-vestul Transilvaniei era recuperat, la 25 octombrie 1944, de către Armata Regală Română.

S-au scris tone de cărți și articole pe subiectul cedării Basarabiei rușilor. Unele dintre ele, nu puține, de certă valoare științifică, în respectul strict al adevărului istoric. Totuși, puține dintre acestea au abordat rolul și responsabilitatea șefului statului român de atunci – Regele Carol al II-lea. Și mult mai puține dintre acestea au corespuns trăsăturii obligatorii a oricărei istorii, așa cum ne-a lăsat-o moștenire istoricul roman Tacitus – sine ira et studio (fără ură și fără părtinire). Fără a avea pretenția unui articol nici exhaustiv, nici științific la temă, vreau doar să atrag atenția că personalitatea monarhului român din 1940, în contextul destrămării României Mari, a fost excesiv falsificată de istoriografia comunistă de până în 1989 și pe nedrept umbrită, în virtutea inerției apucăturilor bolșevice, de o bună parte a istoriografiei din 1990 încoace. Pentru a înțelege și frustrările – justificate – ale românilor basarabeni, dar și condiționalitățile și riscurile conducerii de atunci de la București, se cuvine să privim ocupația rusă de la 28 iunie 1940 și premizele ei în contextul mai larg al evenimentelor dramatice, externe și interne, care au făcut posibile desfășurarea evenimentelor. Astăzi vom vorbi despre contextul extern:

1938

În anii tulburi premergători celui de-al Doilea Război Mondial, regimurile democratice se prăbușesc în toată Europa și sunt înlocuite de dictaturi sau de diverse forme de regimuri autoritare: În Germania, regimul hitlerist al lui Adolf Hitler; în Grecia, regimul „de la 4 august” al generalului Ioannis Metaxas; în Letonia, regimul lui Karlis Ulmanis; în Lituania, regimul lui Antanas Smetona; în Austria, regimul naționalist al lui Kurt Schuschnigg; în Ungaria, regimul fascist al lui Miklos Horthy; în Rusia sovietică, regimul criminal de dictatură bolșevică al lui Iosif Stalin; în Italia, regimul fascist al lui Benito Mussolini; în Portugalia, regimul autoritar al lui Antonio Salazar; în Spania, regimul naționalist al generalului Francisco Franco.

Hitler conduce dictatorial Germania deja de cinci ani, urmărind demantelarea Tratatelor de Pace ale sistemului de la Versailles și revanșa Berlinului. Puterile Axei și URSS-ul comunist nesocotesc orice ordine mondială bazată pe Dreptul internațional și se pregătesc de schimbarea acestuia prin forță. (Apropo: vă sună cunoscut?) Germania ocupă Austria la 12 martie (Anschluss). Buharin este executat de NKVD la 15 martie. Acordul de la Thesalonic din 31 iulie permitea reînarmarea Bulgariei, iar Acordul de la Bled (Iugoslavia) din 22 august permitea reînarmarea Ungariei. La 30 septembrie 1938 este semnat Acordul de la Munchen de către Germania, Franța, Marea Britanie și Italia. Prin acest acord rușinos, Cehoslovacia era dezmembrată (Germania primea regiunea Sudetă), într-o încercare împăciuitoristă a Angliei și Franței de a stăvili astfel tendințele expansioniste ale lui Hitler. (Din nou, vă sună cunoscut?)

În consecință, Mica Antantă – alianță între România, Cehoslovacia și Iugoslavia -, sprijinită de Franța, era dizolvată. În noaptea de 9 spre 10 noiembrie, în Germania are loc Kristallnacht (Noaptea de Cristal) – un pogrom abominabil contra evreilor din Germania și Austria. La 30 noimbrie, Corneliu Zelea Codreanu și alți 13 legionari (Nicadorii și Decemvirii) sunt asasinați de jandarmi sub pretextul fugii de sub escortă. Rolul Regelui Carol al II-lea în acest asasinat condamnabil rămâne controversat până în ziua de azi.

1939

La 2 februarie, Ungaria se alătură Puterilor Axei (Pactul AntiComintern). La 15 martie, Germania invadează restul Cehoslovaciei, în ciuda prevederilor Acordului de la Munchen. (Asta apropo de naivii care cer astăzi Ucrainei cedarea de teritorii pentru a potoli „pașnic” setea de pământuri străine a Rusiei). Pe 23 martie, România semnează, sub presiune, Acordul economic româno-german: se deschide astfel calea subordonării economiei românești intereselor Germaniei. Pe 7 aprilie, Italia începe ocuparea Albaniei. Pe 13 aprilie, Marea Britanie și Franța acordă garanții României (și Greciei) în privința inviolabilității frontierelor. Aceste garanții occidentale se vor dovedi în curând inoperabile.

La 23 august, Germania hitleristă și Rusia comunistă semnează Pactul Ribbentrop – Molotov, prin al cărui Protocol adițional secret soarta Basarabiei este pecetluită. Practic, Moscova și Berlinul își împărțeau Europa de Est. La 1 septembrie, printr-un atac sub steag fals, Germania invadează Polonia și declanșează, astfel, cel de-al Doilea Război Mondial. Garanțiile date de Marea Britanie și Franța Poloniei nu produc niciun efect, rămânând simple intenții pioase pe hârtie. La 5 septembrie, SUA își declară neutralitatea în conflict – ceea ce nu face decât să prelungească războiul și să crească numărul de victime. Pe 7 septembrie, România își dă acordul pentru trecerea, pe teritoriul său, a materialului de război destinat ajutorării Poloniei.

La 17 septembrie, URSS invadează și ea Polonia, dinspre Est, sub pretextul „apărării populației de origine ucraineană și bielorusă”. (Cunoscut, nu?) La 21 septembrie, prim-ministrul României, Armand Călinescu, este asasinat de legionari, ceea ce determină retorsiuni similare (evident, ilegale) din partea autorităților statului. La 28 septembrie, Rusia și Germania semnează Tratatul de Prietenie Sovieto-German. Moscova va furniza astfel Berlinului 865 000 de tone de petrol, 648 000 tone de lemne, 1,5 milioane tone de cereale. Plus o bază navală la Murmansk pusă la dispoziția Reichului și spărgătoare de gheață sovietice care creează cale liberă flotei germane.

Cine se aseamănă, se adună! La 29 noiembrie Rusia impune forțat acceptarea cetățeniei sovietice tuturor locuitorilor din teritoriile poloneze ocupate (așa cum fac acum cu locuitorii din teritoriile ucrainene anexate). La 30 noiembrie, Rusia bolșevică atacă Finlanda („Războiul de iarnă” – să nu ne mirăm, deci, că Finlanda și-a asigurat astăzi integritatea contra agresiunii prin aderarea la NATO). La 7 decembrie, o conferință a criminalilor din Gestapo și NKVD are loc în Polonia ocupată, pentru a planifica în comun lichidarea rezistenței poloneze.

1940

La 29 martie, Veaceslav Molotov deschide pe față problema reanexării Basarabiei, printr-un discurs public din Sovietul Suprem al URSS. La 3 aprilie începe masacrul polonezilor la Katyn, unde peste 22 500 sunt executați sumar de către NKVD. La 9 aprilie, Germania invadează Danemarca și Norvegia. La 27 aprilie se începe, sub comanda lui Himmler, construcția lagărului de concentrare de la Auschwitz. Pe 10 mai, Germania invadează Franța, Belgia, Olanda și Luxemburg. Pe 14 mai, Olanda capitulează. Pe 28 mai, Belgia capitulează.

Pe 8 iunie, Germania câștigă în fața Aliaților bătălia de la Dunkirk. Pe 10 iunie, Italia intră oficial în război, de partea Germaniei. În aceeași zi, Norvegia capitulează în fața Germaniei. Pe 14 iunie, trupele germane intră în Paris. Pe 17 iunie, URSS invadează Estonia, Letonia și Lituania. Pe 22 iunie, prin Armistițiul de la Rethondes, Franța se predă Germaniei.

La 26 iunie, URSS adresează României un prim ultimatum prin care îi cere acesteia să-i cedeze de îndată Basarabia și nordul Bucovinei. La 27 iunie, URSS insistă amenințător prin al doilea ultimatum. La 28 iunie, autoritățile române se retrag din Basarabia și din nordul Bucovinei, fără să cedeze formal teritoriul revendicat de ruși.

Calvarul României începea, iar unele consecințe ale acelor decizii le trăim încă și astăzi.

P.S. În editorialul de săptămâna viitoare vom scrie despre contextul intern al cedării Basarabiei