Cât va mai dura războiul din Orientul Mijlociu, care a provocat scumpirea majoră a petrolului
318
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Nadav Shoshani, a declarat marţi că războiul, început împreună cu SUA împotriva regimului iranian, nu va dura mai mult "de câteva săptămâni", deşi a precizat că este prea devreme pentru a spune cât va dura acesta.
În cadrul unei videoconferinţe cu presa internaţională, Shoshani a afirmat că scenariul actual este unul dintre "cele mai pozitive şi eficiente" dintre cele luate în considerare înainte de începerea acestui război, potrivit EFE, transmite Agerpres.
În acest context, purtătorul de cuvânt a menţionat reducerea numărului de rachete lansate de Iran asupra teritoriul israelian, atribuind aceasta unei posibile strategii a "inamicului de a-şi raţionaliza capacităţile" sau slăbirii acestuia, în urma bombardamentelor constante asupra amplasamentelor cu rachete şi lansatoare de rachete de către avioanele israeliene şi americane.
"Raportul rachetă-lansator este de 10 la 1, de aceea ne concentrăm pe acesta din urmă", a spus Shoshani, argumentând că este mai uşor şi mai rapid de distrus un număr mai mare de vehicule de lansare, limitând astfel lansarea de proiectile.
Potrivit Semilunii Roşii, peste 555 de persoane au murit în Republica islamică în urma acestor atacuri, inclusiv 180 într-un atac asupra unei şcoli. Organizaţia iraniană pentru drepturile omului HRANA, cu sediul la Washington, estimează numărul morţilor la cel puţin 742 de civili, inclusiv 176 de copii.
Circa 56 % din atacurile înregistrate au vizat Teheranul, urmat de provinciile Kurdistan (vest) şi Hormozgan (sud), în strâmtoarea Ormuz.
Printre obiectivele atinse figurează instalaţii militare, clădiri rezidenţiale (ale establishment-ului) şi cheiul Shahid Bahonar din Bandar Abbas, oraş portuar din sudul Iranului, situat în provincia Hormozgan, pe malul Golfului Persic şi al Strâmtorii Ormuz.
În urma atacurilor iraniene, în Israel şi-au pierdut viaţa zece persoane (una în Tel Aviv şi alte nouă în Beit Shemesh, ambele în centrul ţării), potrivit datelor serviciilor de urgenţă israeliene.
6
Recrutorul‑robot Ami schimbă regulile în angajarea îngrijitorilor sau doar mimează empatia umană?
04.03.2026
07:26
362
CNN: Trump și cele TREI scenarii în cazul Iranului: Cel mai optimist, cel mai pesimist și cel mai probabil
04.03.2026
07:08
345
Dinastia Khamenei se consolidează: Fiul cel mic al ayatollahului defunct preia frâiele puterii absolute
04.03.2026
03:04
405
Instrumente de hacking pentru iPhone, create pentru un client guvernamental, ajung pe mâna infractorilor cibernetici
04.03.2026
00:04
540
Noul GPT-5.3 Instant de la ChatGPT promite să renunțe la tonul moralizator și la îndemnurile de „calmează-te”
03.03.2026
22:41
478
Anthropic lansează treptat modul vocal Voice Mode în Claude Code, permițând scrierea și modificarea codului prin comenzi rostite
501
Experți în tutun și nicotină acuză Comisia Europeană de dezinformare privind produsele fără fum și cer corectarea poziției oficiale
03.03.2026
21:52
471
X taie banii creatorilor care postează clipuri AI despre războaie fără etichetare clară
03.03.2026
21:10
557
Atacurile cibernetice, armă-cheie pentru SUA și Israel în războiul împotriva Iranului
03.03.2026
20:36
498
Vremea în Republica Moldova se răcește ușor noaptea, dar rămâne blândă ziua – 04.03.2026
0
Recrutorul‑robot Ami schimbă regulile în angajarea îngrijitorilor sau doar mimează empatia umană?
04.03.2026
07:58
22
Horoscopul zilei 04.03.2026
04.03.2026
07:26
360
CNN: Trump și cele TREI scenarii în cazul Iranului: Cel mai optimist, cel mai pesimist și cel mai probabil
04.03.2026
07:21
315
Cât va mai dura războiul din Orientul Mijlociu, care a provocat scumpirea majoră a petrolului
04.03.2026
07:08
343
Dinastia Khamenei se consolidează: Fiul cel mic al ayatollahului defunct preia frâiele puterii absolute
04.03.2026
03:04
404
Instrumente de hacking pentru iPhone, create pentru un client guvernamental, ajung pe mâna infractorilor cibernetici
04.03.2026
00:04
538
Noul GPT-5.3 Instant de la ChatGPT promite să renunțe la tonul moralizator și la îndemnurile de „calmează-te”
03.03.2026
22:41
478
Anthropic lansează treptat modul vocal Voice Mode în Claude Code, permițând scrierea și modificarea codului prin comenzi rostite
501
Experți în tutun și nicotină acuză Comisia Europeană de dezinformare privind produsele fără fum și cer corectarea poziției oficiale
03.03.2026
21:52
471
X taie banii creatorilor care postează clipuri AI despre războaie fără etichetare clară
03.03.2026
21:10
557
Atacurile cibernetice, armă-cheie pentru SUA și Israel în războiul împotriva Iranului
03.03.2026
20:36
498
Vremea în Republica Moldova se răcește ușor noaptea, dar rămâne blândă ziua – 04.03.2026
03.03.2026
20:23
526
Fondul Elliott pariază 1 miliard de dolari pe Pinterest și pe creșterea bazată pe inteligență artificială
03.03.2026
20:10
520
Audible lansează abonamentul „Standard” mai ieftin, cu audiobook lunar și acces nelimitat la selecții, pentru a contracara ofensiva Spotify pe piața de audiobookuri
03.03.2026
18:47
515
Apple lansează noile MacBook Air și MacBook Pro cu cip M5 optimizate pentru inteligență artificială
03.03.2026
17:42
552
Apple lansează noile monitoare Studio Display și Studio Display XDR cu Thunderbolt 5 și ecrane 5K Retina
03.03.2026
16:52
556
Carolina Novac: Femeile lider, esențiale pentru tranziția verde și modernizarea sectorului energetic
03.03.2026
16:33
643
Campania „Fii PRO! Alege să fii Profesor!” promovează cariera didactică în rândul tinerilor la Comrat
03.03.2026
15:48
582
R. Moldova își consolidează poziția de hub energetic regional prin Coridorul Sudic de Gaze
03.03.2026
15:20
586
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Limba străină I și II” în învățământul general
03.03.2026
15:09
905
Toată planeta așteaptă vestea din Iran. CNN a scris despre decizia care va schimba totul pentru SUA
03.03.2026
15:02
579
Bacalaureat 2026: 781 de candidați vor susține examenul în regim de externat, cu centre specializate stabilite de CNE
03.03.2026
14:58
538
Studiu Institutul Pasteur: expunerea controlată la microbi ar putea preveni alergiile respiratorii și astmul prin „memorie” imunitară în plămâni
593
MAME 2, noul proiect pentru modernizarea agriculturii și integrarea fermierilor moldoveni pe piețele UE
03.03.2026
14:21
844
Cine ar vrea haos pe 25 martie? Culisele unui protest ,,apolitic" ticsit de personaje controversate și interese obscure
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.21
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














