Cât mai poate rămâne Nicolae Timofti în funcție? Răspunsul lui Alexandru Tănase
3176
constcourt.md Chiar dacă mandatul actualului președinte al R. Moldova expiră la 23 martie curent, Nicolae Timofti ar putea asigura interimatul funcției până la toamnă. De această părere este președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase.
Într-un interviu acordat pentru rfi.ro, Alexandru Tănase explică cum se va desfășura procedura de alegere a noului șef de stat și când poate fi organizat scrutinul.
„Parlamentul are la dispoziție două luni din momentul expirării mandatului actualului președinte pentru a declanșa mecanismul de alegere a noului șef al statului potrivit noii proceduri. În perioada ce va urma după expirarea mandatului, președintele Timofti va asigura interimatul funcției până când va depune jurământul viitorul șef al statului. Ca și termen, cred că este o problemă la care nu aș putea să vă răspund, deoarece Parlamentul este în drept să decidă”, a declarat Tănase.
Pe de altă parte, președintele CC a făcut referire la Codul bunelor practici în materie electorală adoptat de Comisia de la Veneția, care recomandă statelor ca, în cazul efectuării unor reforme constituționale, să ofere o perioadă de timp mai lungă pentru organizarea alegerilor, astfel încât partidele politice să reușească să se pregătească pentru campania electorală, să-și informeze alegătorii și Guvernul să poată aloca resursele necesare pentru desfășurarea scrutinului.
„Comisia de la Veneția recomandă o perioadă de aproximativ jumătate de an. Prin urmare, consider că în toamnă vom avea alegerile directe ale președintelui Republicii Moldova”, a adăugat Tănase.
Magistratul a punctat că din Constituție a dispărut și motivul dizolvării anticipate a Parlamentului din cauza nealegerii președintelui. Până acum erau posibile alegeri permanente pentru că forțele politice din Parlament nu ajungeau la un compromis și nu erau identificate cele 61 de voturi necesare pentru alegerea șefului statului.
Întrebat de ce anume acum a decis Înalta Curte că trebuie să revenim la alegerea șefului statului direct de către popor, Alexandru Tănase a răspuns scurt - CC a luat decizia când a fost sesizată.
Pe de altă parte, analiștii politici bănuiesc că la mijloc ar exista un plan pus la cale de actualii guvernanți.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















