Casa de cultură – o clădire sau o activitate?

Transformare // Casele de cultură devin centre de servicii culturale comunitare

Construite cu scop propagandistic şi ideologic pe timpul Uniunii Sovietice şi trecute în administrarea publică locală în anii ’95, odată cu procesul de descentralizare, o mare parte a caselor de cultură au devenit simple clădiri cu lacăte la uşi, fără activitate, sortite ruinării. Pentru că nici Ministerul Culturii, nici administrațiile publice locale nu aveau o politică, o viziune în ce priveşte rolul şi rostul acestor case de cultură în societate şi nici nu dispuneau de mijloace financiare ca să facă ceva cu aceste instituţii. La momentul actual, doar o pătrime din cele 1 231 de case de cultură se încălzesc (majoritatea dintre ele, cu sobe) şi aproape jumătate necesită reparaţie capitală.

Carenţele Strategiei

În acest an, a fost aprobată pentru prima dată de către Guvern o Strategie de dezvoltare a culturii R. Moldova (prevăzută până în anul 2020). Strategia cuprinde şi un compartiment cu referire la statutul caselor de cultură, promovând ideea de creare a centrelor multifuncţionale în aceste instituţii. În opinia directorului Centrului pentru Politici Culturale, Veaceslav Reabcinschi, „când casele de cultură au fost transmise în administrarea publică locală, nu s-a ţinut cont de faptul dacă administraţiile locale sunt în stare să le întreţină financiar. Avem situaţii cum e cea din r-nul Ialoveni, când administraţia publică locală este în stare să întreţină doar a patra parte din Casa de cultură care are două nivele, restul însemnând că se dărâmă”.

În ultimii ani, mai multe administraţii locale din spaţiul rural au găsit finanţe pentru a începe reparaţiile sau amenajarea caselor de cultură.

În R. Moldova au fost privatizate 12 case de cultură. În urma privatizării, casele de cultură au fost transformate în restaurante, magazine, supermarketuri – localuri care aduc venit. „Reacţia oamenilor atunci când dispar casele de cultură este fără nicio emoţie, este neutră. Dispar acele case de cultură care nu au activat. Dacă această instituţie nu a activat 15-20 de ani, a crescut o generaţie care în genere nu ştie ce trebuie să facă această instituţie care stă în centrul satului şi se dărâmă”, susține Reabcinschi.

Riscurile autodeterminării

Dacă până acum primăriile erau subvenţionate în funcție de normativele stabilite pentru cultură pe cap de locuitor (ultimele cifre fiind de 92 de lei pe cap de locuitor pe an, pentru cultură) şi primăria era obligată să cheltuie aceşti bani pentru activităţi culturale, acum se merge pe ideea că administraţiile locale vor primi un buget total şi vor aloca pentru fiecare domeniu atât cât vor considera necesar, fără vreun normativ.

Totuși, în această situație există riscul ca în foarte multe localităţi, pe domeniul culturii, Consiliul local să nu aloce niciun sfanţ. „Consiliul va aloca bani în funcție de ceea ce consideră el că este mai important. Şi atunci ce e mai important: să întreţii o bibliotecă sau să repari punctul medical?”, se întreabă retoric Veaceslav Reabcinschi. „În localităţile în care nu a existat o bibliotecă, nu cred că va mai apărea o bibliotecă. Pentru că oamenii nu ştiu ce înseamnă o bibliotecă. Acolo unde nu s-a organizat niciodată o activitate culturală, nici nu se va mai organiza. Pentru că, iarăşi, oamenii nu ştiu ce e aceasta. Tendinţa de creştere a autodeterminării administraţiilor locale este normală, aceasta este în toată Europa. Administraţiile locale şi regionale cunosc mai bine problema de pe loc. Dar în ţările europene pot fi accesate diferite fonduri, programe centrale şi regionale prin care este susținută activitatea culturală locală. La noi aceste fonduri nu există. De aceea, în satele în care avem o activitate culturală bogată, unde sunt ansambluri, cercuri, tradiţii, acolo şi va exista viaţă culturală. În satele în care aceasta a dispărut, e mică probabilitatea că primarul, care nu a avut o astfel de activitate culturală, îşi va asuma resuscitarea ei”, a mai adăugat Veaceslav Reabcinschi.

„Totul este centralizat în Chişinău”

Din experienţa trupei Teatrului „Foosbook”, care a avut turnee prin satele din R. Moldova cu spectacolul „Casa M” (un spectacol despre violenţa în familie, în regia Luminiţei Ţâcu), dacă nu găseşti parteneri locali la cel mai înalt nivel, cu care să lucrezi mult timp, pe care să-i pregăteşti bine, atunci e foarte greu să organizezi ceva. S-ar putea întâmpla să mergi la sute de km de Chişinău cu un produs cultural de calitate şi foarte necesar, cum e spectacolul „Casa M”, şi să te pomeneşti cu sala aproape goală sau, în cazul în care nu se lucrează cu echipele multidisciplinare, cu un public format doar din copii. În opinia regizorului Mihai Fusu, „în localităţi, partenerii locali lucrează numai la indicaţia şefilor. Totul este centralizat în Chişinău, toate activităţile mari se întâmplă aici şi aproape nimic nu se întâmplă în teritoriu. Chişinăul, pe de o parte, vrea ca acolo să se întâmple ceva, pe de altă parte, are o manieră de a conduce nepotrivită. Care este funcţia culturii dacă nu să asigure unitatea spirituală şi legătura capitalei cu fiecare localitate? Dacă noi am avea această concepţie a culturii, atunci nu ar mai exista problema banilor. După cum omul este alimentat de vasele sangvine, cultura ar trebui să fie acea reţea prin care circulă valorile care sunt plămădite la Chişinău şi în fiecare localitate”.

„Problema banilor nu există”

Feodosia Bunescu, primarul satului Băhrineşti, r-nul Floreşti, susţine că „problema banilor nu există”, când vorbim despre viaţa culturală la sate, atât timp cât în administraţiile locale activează oamenii potriviţi. Adevărata problemă este că „a existat un vacuum de vreo 10-15 ani, un gol care s-a creat pe parcursul mai multor ani, când nu s-a mers deloc cu spectacole, cu evenimente culturale în sate şi oamenii nici nu mai cred că ar putea să vină cineva cu un spectacol sau cu un concert”.

Primul program în domeniul dezvoltării culturale a fost implementat în 2006-2009, când prin intermediul Fondului de Investiţii Sociale au fost reparate 38 de case de cultură. Cu toate acestea, activitatea lor rămăsese neschimbată, unele dintre ele fiind chiar fără activitate. „Atunci am ajuns la concluzia că problema principală este în altă zonă. Nu acolo unde până acuma se căuta: lipsa banilor şi că ar trebui să începem schimbarea de la oameni”, povesteşte Veaceslav Reabcinschi.

Casa de cultură – instituţie multiculturală

Pe parcursul anilor 2010-2012, Fundaţia Culturală Europeană şi Fundaţia Soros au elaborat un proiect de modificare a activităţii caselor de cultură, proiect de pe urma căruia au beneficiat şapte case de cultură, acestea fiind transformate din instituţii în care se produc doar activităţi artistice, în instituţii multiculturale. În acest sens, managerii caselor de cultură au trecut doi ani de formări, stagii şi seminare ce ţin de managementul instituţiilor culturale în condiţiile economiei de piaţă, au lucrat asupra concepţiei de dezvoltare a instituţiilor pe care le reprezintă, au avut o vizită de documentare în Anglia, ţară în care instituţiile de cultură aproape că nu au nicio susţinere din partea statului şi sunt susţinute exclusiv de comunităţi.

La baza reformării respectivelor case de cultură au fost puse problemele satului. De exemplu, în satul Bravicea, r-nul Călărași, sunt foarte mulţi copii ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare, iar bunicii în grija cărora sunt lăsaţi nu au întotdeauna timp să aibă grijă de ei. De aceea, în Casa de cultură de acolo s-au deschis ateliere de împletit, croşetat şi lemnărit, pentru a antrena aceşti copii în activităţi ocupaţionale.

În satul Mereni, din Anenii Noi, există un număr mare de deportaţi, în comparaţie cu satele din jur. Sub auspiciile Casei de cultură din Mereni, s-a deschis un muzeu în aer liber al memoriei deportaţilor, acesta fiind primul de acest gen din republică. Pentru deschiderea acestui muzeu al memoriei, a fost implicată comunitatea în colectarea documentelor, fotografiilor, scrisorilor şi a altor obiecte relevante, au fost instalate trei sculpturi consacrate deportaţilor, a fost construită o casă veche din acele vremuri, iar autorităţile intenţionează să aducă câteva vagoane pentru acest complex muzeistic din faţa Casei de cultură. Având în vedere distanţa de doar 20 km de la Chişinău, autorităţile din s. Mereni speră să facă din acest muzeu o atracţie turistică.