CARITATE // „Ajută-mă să-mi pregătesc rucsacul de școală”: Donați rechizite pentru a ajuta 100 de copii din familii social-vulnerabile
1993
Când vă hotărâți să pregătiți ghiozdanul copilului dumneavoastră, cumpărați un pix, un creion sau un caiet în plus, pentru un copil care îşi dorește să meargă la școală, dar nu are ghiozdan sau ce pune în el.
Fundația de Binefacere „Caritas Moldova” desfășoară, până pe 19 august curent, campania „Ajută-mă să-mi pregătesc rucsacul de școală", aflată la a treia ediție, în cadrul căreia vor fi colectate rechizite școlare și ghiozdane pentru 100 de copii din familii social-vulnerabile.
În acest an vor fi ajutați 100 de copii, cu vârste cuprinse între 7-13 ani, iar doritorii sunt îndemnați să doneze câte un ghiozdan sau rechizite școlare ca aceștia să poate avea acces la învățătură.
Donațiile pot fi aduse lasediul Fundației de Binefacere Caritas Moldova, situat pe str. Gheorghe Asachi 30/1 din Chișinău (vizavi de Academia de Poliție), de luni până vineri între orele 08:00-17:00. Numărul de telefon la care poate fi contactată fundația pentru a efectua donații este +373 22 29 31 49 sau 078800239.
Menționăm că, în primii doi ani ai acestei campanii, 150 de copii au mers la școală cu ghiozdane noi și rechizite necesare.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















