Care e situația în Wuhan, epicentrul pandemiei de coronavirus, la aproape două luni de la închiderea totală a metropolei
1738
Getty Images Wuhan, orașul din China în care a fost identificat pentru prima ora COVID-19 încă se confruntă cu o epidemie severă, pe fondul transmiterii locale a virusului, au spus oficialii chinezi din metropolă într-o conferință de presă care a avut loc duminică, relatează CNN.
Wuhan, o metropolă de 11 milioane de oameni, este un oraș închis încă din 23 ianuarie și este considerat a fi epicentrul pandemiei de coronavirus.
„Deși numărul zilnic de noi cazuri nu este mai mare de 9, virusul încă se transmite în interiorul comunității”, spune Zheng Yun, director adjunct al comisiei municipale de Sănătate din Wuhan. El a adăugat că riscurile sunt încă severe în Wuhan, în condițiile în care unii dintre pacienții recenți s-au infectat luând contact doar cu oameni din comunitățile lor.
Zheng le-a reamintit cetățenilor din Wuhan să rămână vigilenți și atenți și să evite să iasă din case cât de mult este posibil.
China a anunţat sâmbătă 11 noi contaminări cu noul coronavirus, dar pentru prima dată de la declanşarea pandemiei cele mai multe sunt persoane care au venit din străinătate.
Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii a anunţat sâmbătă 13 morţi suplimentare (în creştere uşoară faţă de şapte în ajun), ridicând totalul la 3 189 în China continentală (fără Hong Kong şi Macao).
În total, 80 824 de persoane au fost contaminate în ţară. Peste 65 000, mai mult de 80%, sunt însă deja vindecate şi au fost externate din spital.
Sensibila ameliorare constatată în ultimele săptămâni a determinat autorităţile să relaxeze restricţiile de deplasare vizându-i pe cei 56 de milioane de locuitori ai provinciei Hubei, cu reşedinţa la Wuhan, transmite digi24.ro.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:58
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
12:25
19.10.2026
12:15
19.10.2026
10:34
19.10.2026
10:00
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
















