Candu: „Aici s-au încheiat toate BĂTĂLIILE politice”
2894
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a avut ieri o întrevedere cu noul başcan al Găgăuziei, Irina Vlah.
Spicherul a felicitat-o pe Vlah pentru victoria obţinută şi a declarat, într-un briefing, că „aici s-au încheiat toate bătăliile politice” şi că autorităţile de la Chişinău vor colabora cu cele din Comrat pentru a asigura „bunăstare” pentru toţi cetăţenii R. Moldova.
Potrivit lui Candu, va fi creat un grup de lucru format din reprezentanţi ai Legislativului de la Chişinău şi ai Adunării Populare din Găgăuzia care va elabora propuneri pentru ajustarea legislaţiei, astfel încât Legea privind statutul special al Autonomiei Găgăuze „să funcţioneze”.
Irina Vlah şi-a exprimat doleanţa ca limba şi identitatea găgăuză să fie păstrate, dar şi ca tinerii din regiune să înveţe „limba de stat” pentru a se putea implica în mai multe domenii şi instituţii publice din R. Moldova.
Totodată, Irina Vlah a anunțat că deputații Adunării Populare au transmis Parlamentului pentru examinare două inițiative legislative. Prima se referă la alocarea pentru Găgăuzia a cinci la sută din sursele financiare ale fondului rutier și cinci la sută din alocațiile pentru finanțarea construcțiilor capitale. Iar cea de-a doua inițiativă vizează acordarea anumitor înlesniri agricultorilor la exportul produselor.
Menţionăm că Irina Vlah a fost deputat comunist şi a părăsit fracţiunea chiar în prima şedinţă a noului Parlament. Apoi, a candidat „independent" la funcţia de başcan al Găgăuziei, dar a fost susţinută de socialiştii lui Igor Dodon care i-au adus artişti din Rusia pentru a susţine concerte în Găgăuzia. Liderul socialist şi-a permis chiar să facă agitaţie electorală în bisericile din regiune în favoarea Irinei Vlah.
05.09.2025
13:26
29.07.2025
13:56
26.07.2025
23:23
26.05.2023
14:31
15.07.2021
17:41
27.05.2021
14:58
20.11.2020
08:04
18.11.2020
10:25
04.11.2020
16:35
04.06.2020
13:20
17.09.2026
13:34
17.09.2026
13:00
17.09.2026
12:59
17.09.2026
12:11
17.09.2026
12:01
17.09.2026
11:59
17.09.2026
11:50
17.09.2026
11:44
17.09.2026
11:38
17.09.2026
11:29
17.09.2026
11:17
17.09.2026
11:07
17.09.2026
10:42
17.09.2026
10:06
17.09.2026
10:01
17.09.2026
09:57
17.09.2026
09:56
17.09.2026
09:45
17.09.2026
09:17
17.09.2026
09:02
17.09.2026
08:58
17.09.2026
08:43
17.09.2026
06:22
17.09.2026
06:22
17.09.2026
05:17
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”


















