Candidații PENALI din listele electorale
3035
INTEGRITATE // Fiecare al zecelea candidat pentru alegerile parlamentare din acest an a fost anterior certat cu legea
Peste 170 de persoane din listele electorale ale partidelor pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie s-au aflat cândva sau se mai află și acum în conflict cu legea. Raportată la numărul total de circa 1700 de candidați, cifra delincvenților ajunge la 10 la sută din totalul persoanelor înscrise în cursa electorală pentru viitorul Parlament.
Liste pline de infractori
Săptămâna trecută, după ce a analizat listele de candidați înaintate de partidele care își doresc să participe la alegerile parlamentare din această toamnă, Comisia Electorală Centrală (CEC) a constatat că acestea sunt pline de persoane certate anterior cu legea. 171 de candidați din cei circa 1700 înscriși pe liste se regăsesc în Registrul informației criminalistice și criminogene.
„Nu știm cu exactitate ce infracțiuni au comis aceste persoane și pentru ce au fost condamnate. Urmează să primim informațiile și să analizăm dacă sentința de condamnare care a fost emisă în cazurile lor nu prevede și privarea de dreptul de a candidata la funcții publice pentru perioadă care încă nu a expirat”, a explicat președintele CEC, Iurie Ciocan, pentru Ziarul NAȚIONAL.
A jefuit o bătrână și o minoră
Două persoane din liste au și fost luate la ochi de CEC, pentru că încă se mai află în perioada de executare a pedepsei penale. Iurie Ciocan a refuzat să ne spună numele persoanelor până când lucrurile nu vor fi clarificate. Ziarul NAȚIONAL a reușit însă să afle numele acestora. Este vorba despre candidatul cu numărul 89 din lista Partidului Liberal Reformator, Alexandr Severin. Tânărul de 26 de ani a fost condamnat la trei ani de închisoarecu suspendare pentru jaf.
În sentința de condamnare pronunțată de Judecătoria raionului Ialoveni în luna mai 2013 se menționează că, pe 18 august 2011, tânărul, împreună cu alte două persoane, fiind mascați, au pătruns în casa unei bătrâne din satul Horodca din raionul Ialoveni, au imobilizat-o pe ea și pe nepoata ei minoră, legându-le mâinile, după care i-au sustras bunuri în valoare de 47 de mii de lei. Pentru că și-a recunoscut vina în judecată și și-a regretat acțiunile, Severin a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare și cu interdicția de a părăsi țara.
Șarlatanul din lista comuniștilor-reformatori
Și Constantin Lașcu, candidatul cu numărul 25 de pe lista Partidului Comunist Reformator, mai are de ispășit, condiționat, încă doi ani din sentința pronunțată în decembrie 2011 de Curtea de Apel Chișinău, prin care bărbatul a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendare pentru escrocherie. În sentința de judecată se menționează că Lașcu, fiind avocat în cadrul Biroului de avocați „Protex”, a extorcat de la o clientă a sa 70 de mii de lei în schimbul promisiunii de a-l ajuta pe fiul ei să scape de închisoare. După ce femeia, care a fost nevoită să împrumute bani de la tot satul, a înțeles că a fost trasă pe sfoară, iar fiul său a fost condamnat la închisoare, ea s-a adresat oamenilor legii. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Lașcu a mai fost obligat să-i întoarcă victimei banii luați și a fost privat de dreptul de a exercita activitatea de avocat pe un termen de un an.
Contactat de Ziarul NAȚIONAL, Ruslan Popa, liderul partidului, ne-a declarat că a aflat de la CEC despre acest caz.
„Am cerut să fie verificată informația. Dacă se va adeveri că a fost condamnat și încă nu și-a executat pedeapsa, bineînțeles, îl vom exclude din listă”, a declarat Popa.
„Extremistul” lui Dodon
Candidatul cu numărul șase din lista Partidului Socialiștilor, condus de Igor Dodon, este bănuit că ar fi fost implicat în organizarea unor acțiuni anticonstituționale pe teritoriul R. Moldova. Fiodor Gagauz a ajuns în atenția oamenilor legii după reținerea tinerilor din Găgăuzia care au participat la acțiuni de pregătire militară în Rusia. Audiați de procurori, băieții au mărturisit că de recrutarea tinerilor care mergeau la instruiri militare în Rostov-pe-Don se ocupau mai mulți funcționari din Găgăuzia, printre care și deputatul local Fiodor Gagauz. Numele acestuia apare și într-o convorbire dintre alți doi organizatori ai schemei de recrutare, interceptată de oamenii legii.
Cu toate acestea, afirmă procurorul Corneliu Bratunov, deocamdată,Gagauz nu are calitate procesuală în dosarul pornit pe acest caz.
În cadrul aceluiași dosar, fără precizarea calității procesuale, figurează și bașcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, candidatul nr. doi de pe lista Blocului „Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală”.
Instigatorul Tuleanțev
Acum un an, Procuratura municipiului Chișinău a pornit un dosar penal pentru instigare la ură interetnică în cadrul căruia în calitate de bănuit a fost cercetat EX-președintele Ligii tineretului rus din R. Moldova, Igor Tuleanțev, care ocupă locul șapte în lista de candidați a Partidului „Patria”, al cărui cap de listă este Renato Usatîi. Procurorii au inițiat dosarul după ce, cu ocazia unui eveniment dedicat Zilei Victoriei, membrii Ligii tineretului rus au afișat în Piața Marii Adunări Naționale un banner cu textul: „Moarte canibalilor români!”.
Precizăm că tot Liga tineretului rus, fondată de Tuleanțev, a organizat acum doi ani, cu ocazia unui marș al Unirii organizat la Bălți, transportarea din Chișinău a tuturor doritorilor de a se opune desfășurării evenimentului unionist.Tuleanțev a îndemnat personal toți românofobii să participe la contra-protestul din nordul republicii. Marșul de la Bălți s-a încheiat cu violențe. Contra-protestatarii au aruncat cu pietre în manifestanți, iar o jurnalistă a fost rănită la cap.
Duminică, Tuleanțev a fost observat la Aeroportul Internațional Chișinău unde a venit să îl întâmpine pe vicedirectorul Institutului Rus de Cercetări Strategice, Vasili Kașirin, declarat persona non grata în R. Moldova și silit să părăsească țara.Kașirin conducea, la Tiraspol, o filială a IRCS, bănuită de securitatea moldovenească de faptul că ar fi pregătit acțiuni de destabilizare a situației din R. Moldova.
„Scheletul” din dulapul PD
Și pe lista Partidului Democrat se regăsește un candidat cercetat în cadrul unui dosar penal. Cauza penală care se mai află în judecată este pornită pe faptul uciderii unui bărbat și rănirii altuia în timpul unui schimb de focuri care a avut loc, în aprilie 2012, lângă un restaurant din Codrii Orheiului. Printre bănuiți s-a aflat un timpși candidatul cu numărul 13 din lista electorală a democraților, Constantin Țuțu, „campion” la kickboxing. Astăzi, acesta este cercetat în cadrul dosarului pentru huliganism. Calitatea procesuală a acestuia a fost schimbată printr-o ordonanță a procurorului Denis Rotaru, anulată de procurorul adjunct al R. Moldova, Andrei Pântea, și repusă în legalitate printr-o decizie de judecată, după ce Rotaru a atacat în instanță ordonanța superiorului său.
Potrivit președintelui CEC, Iurie Ciocan, în privința tuturor celor 171 de candidați cu trecut criminogen se fac acum investigații. Ciocan nu exclude că unii dintre ei ar putea fi excluși din listă.
Precizăm că, potrivit legislației electorale, toți candidații beneficiază pe perioada campaniei electorale de imunitate. Ei nu pot fi arestați sau cercetați penal fără acordul CEC.
Galina Bostan, directorul Centrului de analiză și prevenire a corupției:
„Promovând acești candidați pe listele lor electorale, partidele își taie craca de sub ele. Mi se pare aberant să promovezi astfel de persoane. Dacă un partid acceptă astfel de candidați pe listă, mă întreb cât de serioasă este intenția lor de a accede în Parlament? Să lăsăm la o parte latura legală. Vorbim de imaginea Legislativului. Partidele ar fi trebuit să filtreze candidații de pe liste pentru a se convinge de faptul că astfel de persoane nu vor nimeri. Limitele bunului-simț nu pot fi împinse la maximum. Ne amintim cât de mult l-a costat pe Igor Dodon prezența pe lista candidaților pentru Consiliul Municipal Chișinău a unei persoane condamnate anterior pentru viol”.
|
Nume, prenume |
Partid |
Locul pe listă |
Dosar penal |
Rezultat |
|
Miron Găgăuz |
Partidul Comuniștilor |
49 |
neglijență în serviciu care a adus prejudicii de 31 de milioane de lei (cazul Căile Ferate ale Moldovei) |
clasat în 2011 |
|
Victor Șelin |
Blocul electoral „Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală” |
1 |
violarea dreptului la libertatea întrunirilor (Marșul unioniștilor de la Bălți) |
În examinare |
|
Grigore Petrenco |
„Patria” |
4 |
fals în declarația de avere |
În examinare |
|
Valentin Vizant |
„Patria” |
5 |
utilizarea frauduloasă a banilor publici (cazul Aeroportul Internațional Chișinău) |
Clasat |
|
Grigore Corcodel |
Partidul Democrat |
79 |
Trafic de influență |
Condamnat, amendă de 10 mii de lei |
09.04.2026
15:26
939
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
08.04.2026
18:53
1004
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:41
973
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
11:37
1002
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
1487
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
03.04.2026
13:00
2704
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
01.04.2026
19:08
2752
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
2445
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
17:43
2367
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
2781
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
10.04.2026
13:03
0
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
263
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
387
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
381
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
412
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
595
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
599
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
596
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
531
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
504
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
606
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
662
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
700
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
617
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
567
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
571
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
635
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
638
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
643
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
576
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
680
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
608
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
616
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
935
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
600
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














