Campionatul European de Gimnastică Ritmică: Campioana R. Moldova, Emily Beznos, a obținut premiul „Shooting Star”
2014
Reprezentanta Republicii Moldova la cea de a 40-a ediție a Campionatul European de Gimnastică Ritmică, desfășurat la Budapesta, Emily Beznos, a fost desemnată drept noua stea a gimnasticii ritmice. Sportiva noastră a obținut prestiogiosul premiu „Shooting Star” acordat de SmartScoring, partenerul general al Uniunii Europene de Gimnastică. Distincția i-a fost înmânată de directorul companiei Kamran Ramazanov, scrie Ziua.md.
Premiul Shooting Star a fost instituit în anul 2018 și se acordă gimnastelor care se evidențiază nu doar prin abilitățile sportive, ci au și o istorie de viață remarcabilă și reprezintă un model demn de urmat și sursă de inspirație pentru gimnaste, dar și pentru societate în general.
„Emily Beznos își propune cu adevărat să inspire prin propriul exemplu. Ea nu este doar o gimnastă de top, ci și o savantă desăvârșită și o susținătoare a puterii fetelor. Și toate astea la doar 17 ani! Fiind acceptată în universitate la doar 14 ani, Emily a absolvit Universitatea de California (UCLA) în 2022 la vârsta de doar 16 ani, devenind unul dintre cei mai tineri absolvenți din istoria acestei prestigioase universități, obținând o diplomă de licență în Științe Cognitive. În prezent, studiază psihologia clinică, iar în viitor, ea dorește să-și continue studiile în inteligență artificială și medicină. Întrebată care este scopul ei în viață, ea răspunde clar: În încercarea mea de a inspira alte fete să urmeze studiile în domeniile STEM (științe), voi colabora cu organizații care oferă mentorat, asistență și sprijin femeilor în STEM și voi lucra la abilitarea femeilor lideri în știință și tehnologie. Ești cu adevărat impresionantă, Emily, cu siguranță meriți acest premiu! Felicitări!”, așa a fost prezentată gimnasta din R. Moldova, în cadrul ceremoniei de premiere.
Emily Beznos este campioana Republicii Moldova la gimnastică ritmică, la categoria senioare, iar din începând cu anul 2023 a reprezentat Republica Moldova la cele mai importante evenimentele sportive, precum Campionatul European de la Baku (2023), Campionatul Mondial de la Valencia (2023), Cupa Europeană de la Baku (2024), precum și toate cupele mondiale de gimnastică ritmică.
La Campionatul European de Gimnastică Ritmică de la Budapesta, Emily Beznos a participat cu programul întreg de patru exerciții – cerc, minge, măciuci și panglică. Deși nu a reușit calificarea în finale, sportiva noastră s-a remarcat prin expresivitate și o pregătire tehnică foarte bună.
Din lotul Republicii Moldova la Campionatul European de Gimnastică Ritmică de la Budapesta au mai făcut parte senioarele Gloria Motricală și Veronica Șturmilova, precum și junioarele Polina Bulat și Daria Sliusarenco. Cel mai bun rezultat a fost înregistrat de Polina Bulat, care s-a clasat pe locul 11 la exercițiul cu mingea, înregistrând cel mai bun rezultat pentru Republica Moldova la Campionatele Europene din ultimii ani.

La Campionatul European de Gimnastică Ritmică, desfășurat în perioada 22 - 26 mai 2024 în Ungaria, au participat peste 300 de sportive din 40 de țări.
08.04.2026
22:46
16
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
46
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
54
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
178
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
276
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
268
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
274
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
403
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
405
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
443
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
362
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
21:55
41
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
245
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
246
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
256
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
370
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
385
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
414
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
346
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
415
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
435
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
410
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
521
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
374
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
381
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
358
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
422
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
427
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
484
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
414
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
13:17
486
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
08.04.2026
13:01
424
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
12:51
435
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
08.04.2026
12:46
475
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
08.04.2026
12:37
430
Noi reguli pentru ouăle de consum: etichetare detaliată, trasabilitate completă și condiții modernizate pentru ferme
08.04.2026
12:23
968
ULTIMA ORĂ // Petrolul scade la 93 de dolari după armistițiu din Golful Persic, dar motorina atinge un RECORD istoric în R. Moldova. Ministrul Junghietu anunță când ar urma să se IEFTINEASCĂ carburanții
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














