Campanie // SURPRIZE din partea migranților moldoveni pentru apropiații rămași ACASĂ
3772
Sute de familii din Republica Moldova care au rude apropiate peste hotare au primit, în prima zi a primăverii, mărțișoare și felicitări cu „livrare la domiciliu”. Acestea au fost dăruite în cadrul campaniei „Mărțișorul călător” organizată de centrele regionale NEXUS care oferă servicii și consultanță migranților moldoveni.
Printre clienții NEXUS care și-au dorit să-i bucure pe cei dragi cu un mărțișor se numără și Svetlana, o tânără stabilită de zece ani în Siria, chiar în zona de conflict, care nu și-a văzut părinții de doi ani. Femeia și-a mințit rudele că vor veni reprezentanții NEXUS să le transmită niște acte. „Am intrat cu o mină serioasă și am scos plicul cu pricina, dar nu mai aveam răbdare să-i ținem în suspans mult timp. Așa că ne-am deconspirat rapid, spunându-le că de fapt actul important pe care trebuie să-l transmitem nu este altceva decât două mărțișoare din partea fiicei lor, care, deși se află într-o țară atât de departe de tradițiile noastre, vrea să le prindă la piept acest simbol al primăverii cu tot cu dragostea ei. Am luat și un buchet de flori, pe care l-am ascuns în geantă”, descrie Dana Țîgulea, angajată a Centrului NEXUS din Ungheni, cum a fost realizată surpriza pentru părinții Svetlanei.
„Nu m-am așteptat că în timpurile pe care le trăim acum în R. Moldova să rămână loc de o simplă omenie”, a comentat gestul domnul Ion, tatăl tinerei stabilite în Siria.
O felicitare și un mărțișor din partea soțului, care muncește în Franța, a primit și o tânără din Edineț, pe nume Estera. Aceasta a rămas acasă cu băiețelul lor de patru anișori. „Scumpa mea soție, toate gândurile bune le-am prins de-un fir de mărțișor și azi le pun la pieptul tău să-ți fie alături mereu! Te cuprind cu mare drag, al tău soț, Vasile”, era textul din scrisoarea-surpriză pe care a primit-o femeia copleșită de emoții. „Asemenea scrisori au fost trimise și în alte familii ale căror membri sunt clienții noștri și se află acum peste hotare. Printr-un gest mic, am avut ocazia să micșorăm această distanță între ei, iar noi la rândul nostru ne-am simțit cu adevărat NEXUS - creatori de conexiuni”, spune Alina Reșetnicov, directorul NEXUS Edineț.
Cu un mărțișor și-a bucurat mama și o tânără stabilită în Franța. Echipa NEXUS Cahul a mers să-i prindă mărțișorul la pieptul chiar în ziua în care femeia se afla la o expoziție de mărțișoare organizată la Casa de Cultură din localitate. „Când ne-a cuprins în semn de mulțimire, ne-a șoptit emoționată că se simte așa, de parcă își strânge acum în brațe fiica”, spune Stela Bunescu, consultant NEXUS Cahul.
Mărțișoarele au fost confecționate de Asociația Raională de Educare a Adulților Prutul de Sus (AREAP), care se ocupă cu incluziunea socială a persoanelor cu abilități speciale. Răvașele de felicitare au fost scrise de mână de voluntarii centrelor NEXUS.
12.07.2015
13:46
4436
DRAMA unor copile din Cahul: Își vor revedea mama plecată în Grecia, după un DECENIU de despărțire
19.12.2014
13:53
7918
„NEXUS Moldova” // CONSULTANȚĂ pentru migranți la Chișinău
16.10.2014
12:05
3391
Google a prezentat noua gamă de dispozitive Nexus. Cât costă smartphone-ul şi tableta
26.02.2014
10:46
2830
Europenii ajută migranții moldoveni să se întoarcă acasă
04.02.2026
16:46
26099
FOTO / Gustul de la Orac cucerește Bruxelles-ul: Cozi la brutăria unei moldovence, inspirată de rețetele bunicii
14.01.2026
12:15
29855
În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
09.07.2025
12:11
45405
Veste bună pentru moldovenii aflați în Marea Britanie: Permisele de conducere vor fi recunoscute în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
13.06.2025
19:26
47843
Maia Sandu în dialog cu diaspora din Germania: întâlniri planificate la Frankfurt, München și Stuttgart
03.06.2025
17:26
29186
Noi zboruri directe din Chișinău spre Grecia: Atena sprijină parcursul european al R. Moldova
03.06.2025
10:22
26749
Moldovenii stabiliți în Grecia își doresc ca și R. Moldova să ajungă în UE pentru a se bucura de condiții de trai mai bune
22.06.2026
20:42
427
Marti, 23 iunie 2026: caniculă moderată, cu ploi de vară în nordul Republicii Moldova
22.06.2026
18:39
505
România își împărtășește la Ialoveni experiența în fonduri europene și infrastructură pentru a sprijini aderarea Republicii Moldova la UE
22.06.2026
18:24
679
UE confirmă la Bruxelles viitorul european al Republicii Moldova și accelerează negocierile de aderare
22.06.2026
17:39
518
Maia Sandu, mesaj ferm la Summitul UE – Republica Moldova: viitorul țării este în Uniunea Europeană
22.06.2026
17:36
513
Maia Sandu la Bruxelles: Summit Moldova–UE confirmă că viitorul țării este în Uniunea Europeană
460
Cod galben de caniculă pentru 23.06.2026
22.06.2026
12:56
652
Depozit clandestin de armament descoperit într-un bloc din Chișinău: contrabandist trimis în judecată, riscă până la 17 ani de închisoare
22.06.2026
09:57
580
MEC rezervă cote speciale și burse de merit pentru elevii și tinerii de etnie romă începând cu anul 2026–2027
22.06.2026
09:44
644
Guvernul Republicii Moldova și Mastercard pornesc un program pe 5 ani pentru modernizarea economiei digitale și extinderea plăților electronice
22.06.2026
08:43
622
Escroc din Bălți, condamnat în lipsă la 4 ani și o lună de închisoare pentru trafic de influență la examene auto
22.06.2026
08:05
598
Horoscopul zilei 22.06.2026
21.06.2026
18:27
1031
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 22–28 iunie 2026
21.06.2026
14:27
1180
Alertă cod galben de caniculă pentru 22.06.2026
21.06.2026
07:53
1247
Horoscopul zilei 21.06.2026
20.06.2026
20:49
1570
Vreme stabilă și caldă în Republica Moldova, duminică 21 iunie 2026
20.06.2026
14:53
1871
Sondaj global: Vietnam, India și Filipine în fruntea simpatiei pentru America, în timp ce aliații occidentali se răcesc față de SUA
20.06.2026
08:16
1544
Horoscopul zilei 20.06.2026
19.06.2026
20:58
1884
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
2084
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
2097
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
1993
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
2470
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
2078
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
2084
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
Bani de la Guvern pentru cetăţenii români din alte state. Cine poate primi acest ajutor
Aproape 300 de cetățeni ai R. Moldova, repatriați din SUA
ORAR // MAEIE: Săptămâna viitoare vor fi repatriați încă 1 440 de cetățeni cu opt curse charter din Franța, Turcia, Cipru, Rusia, Norvegia, Marea Britanie și Italia
Flux de peste jumătate de MILION de persoane la frontieră, de la instituirea Codului galben de COVID-19 în R. Moldova: „Nu s-a reușit a stopa virusul”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.61
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39





Inapoi














