CALUL TROIAN // Cine i-ar fi PLĂTIT și pentru cine au VOTAT transnistrenii aduși organizat la urne la alegerile parlamentare din 24 februarie
3848
Foto: Svetlana Corobceanu
Zecile de mii de transnistreni, aduși organizat cu autocarele pentru a vota la alegerile parlamentare din R. Moldova din 24 februarie, au fost piatra de încercare a acestor alegeri.
Mass-media a publicat numeroase mărturii ale cetățenilor din stânga Nistrului care au recunoscut în fața camerelor de luat vederi că li s-au propus bani pentru a participa la scrutin, vehiculându-se sume între 50 de lei și 40 de dolari.
Prelucrarea a 97,87% din procesele-verbale din secțiile de vot destinate cetățenilor din Transnistria arată că la vot au participat 31 894 de transnistreni.
Mai mult de jumătate dintre aceștia sau 51,42% au votat pentru Partidul Socialiștilor în circumscripția națională, iar 15,7% - pentru Partidul Democrat.
Totodată, 9,9% au votat pentru comuniști, 7,25% - pentru Partidul „Șor” și 4,17% - pentru Blocul „ACUM”.

În circumscripțiile uninominale, transnistrenii au optat aparent pentru doi candidați independenți - Aexandr Oleinic și Viorel Melnic. Despre ultimul se cunoaște că, după ce a fost anterior subalternul lui Igor Dodon în Guvern, a trecut în echipa lui Ilan Șor.

03.04.2026
13:00
1978
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
01.04.2026
19:08
2135
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
1886
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
17:43
1923
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
2488
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
12:32
1196
Maia Sandu, la Riga: „Europa va fi mai puternică și mai sigură cu Moldova în interiorul Uniunii Europene”
01.04.2026
10:59
1419
Autoritățile sunt gată să ABROGE starea de urgență în sectorul energetic. Premierul Munteanu: Nu a fost niciodată o măsură politică... Starea de urgență nu va fi menținută nici măcar o zi în plus față de cât este necesar”
30.03.2026
17:22
1532
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
1427
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
1778
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
06.04.2026
16:02
95
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
178
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
295
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
376
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
436
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
481
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
492
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
982
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
924
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1045
Horoscopul zilei 05.04.2026
1175
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1043
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1476
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1141
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1096
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1110
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1236
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1447
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1329
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1217
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1308
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1418
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1712
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1126
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1247
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














