Bruxelles confirmă: transporturile din Republica Moldova avansează pe calea integrării europene
190
Astăzi, pe platforma Parlamentului a fost prezentat Raportul anual de evaluare a progresului național în domeniul transporturilor, de către reprezentanții Comunității Transporturilor. La discuții au participat și secretarii de stat Mircea Păscăluță și Nicolai Mândra, secretarul general adjunct, Tatiana Nirca, împreună cu membrii Comisiei pentru economie, buget și finanțe.
Evenimentul a evidențiat eforturile continue ale țării pentru transpunerea legislației europene și modernizarea infrastructurii de transport rutier, feroviar și naval. Aceste acțiuni reprezintă un pas esențial pentru o integrare deplină în rețelele transeuropene de transport și pentru consolidarea legăturilor economice și sociale.
Raportul Comunității Transporturilor confirmă progresul Republicii Moldova în integrarea europeană a rețelelor de transport. Printre prioritățile imediate se află gestionarea ritmului accelerat al reformelor legislative și dezvoltarea capacităților umane, prin formarea de specialiști cu competențe adecvate. Un accent deosebit este pus pe restructurarea profundă a sectorului feroviar, considerat cel mai dificil segment. Totodată, a fost subliniată importanța conectivității regionale, în special necesitatea fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei.
Conform datelor prezentate, Republica Moldova derulează în prezent o serie de proiecte strategice de infrastructură, incluzând două inițiative majore în domeniul feroviar și cinci în cel rutier. Aceste investiții sunt concepute pentru a ridica standardele naționale la nivelul cerințelor de siguranță și eficiență din Uniunea Europeană, dar și pentru a asigura o mobilitate mai bună pentru cetățeni și mediul de afaceri.
Modernizarea sectorului de transport rămâne un efort comun al autorităților naționale și al partenerilor europeni. Colaborarea este orientată spre transformarea planurilor legislative în rezultate concrete. Astfel, impactul îmbunătățirilor să fie resimțit direct de către cetățenii care utilizează zi de zi rețeaua internă și internațională de transport.
2
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
52
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
80
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
15:13
49
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
24.03.2026
15:06
129
Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
24.03.2026
15:01
117
Agile Robots se aliază cu Google DeepMind pentru a integra modelele Gemini în roboți industriali avansați
226
Terapie modernă pentru Parkinson în stadiu avansat, introdusă la Spitalul Județean Arad, redă mobilitatea pacienților
24.03.2026
14:28
195
AIPA alocă 65,41 milioane de lei pentru subvenții în agricultură în perioada 16-20 martie 2026
24.03.2026
14:25
187
Guvernul instituie stare de urgență energetică pentru 60 de zile după avarierea liniei Vulcănești-Isaccea
489
Banda de români care fura din bancomate în Marea Britanie, doborâtă rapid cu ajutorul inteligenței artificiale
69
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
85
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
104
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
15:13
78
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
24.03.2026
15:06
153
Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
24.03.2026
15:01
141
Agile Robots se aliază cu Google DeepMind pentru a integra modelele Gemini în roboți industriali avansați
260
Terapie modernă pentru Parkinson în stadiu avansat, introdusă la Spitalul Județean Arad, redă mobilitatea pacienților
24.03.2026
14:34
229
Bruxelles confirmă: transporturile din Republica Moldova avansează pe calea integrării europene
24.03.2026
14:28
219
AIPA alocă 65,41 milioane de lei pentru subvenții în agricultură în perioada 16-20 martie 2026
24.03.2026
14:25
229
Guvernul instituie stare de urgență energetică pentru 60 de zile după avarierea liniei Vulcănești-Isaccea
508
Banda de români care fura din bancomate în Marea Britanie, doborâtă rapid cu ajutorul inteligenței artificiale
357
Rogobete: Ambulatoriul de specialitate, „cheia succesului” pentru 70% dintre nevoile medicale ale românilor
24.03.2026
11:22
655
Și-a ucis nepoata cu dizabilități și cumnata în curtea casei din Nisporeni: 20 de ani de închisoare pentru criminalul de 49 de ani
398
Larry Fink, șeful BlackRock: inteligența artificială riscă să adâncească prăpastia dintre bogați și săraci și să alimenteze o nouă bulă pe piețele globale
24.03.2026
07:51
493
Horoscopul zilei 24.03.2026
575
SUA interzic noile routere de internet pentru consumatori fabricate în afara țării, invocând riscuri de securitate națională
664
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
3589
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
23.03.2026
20:46
679
Apple anunță WWDC 2026 pentru 8–12 iunie, cu accent pe noile progrese în inteligența artificială
23.03.2026
20:16
638
Vreme mai blândă în Republica Moldova marți, 24.03.2026
23.03.2026
18:09
784
Masa rotundă la Ungheni: calificările din învățământul profesional, racordate la standardele europene și cerințele pieței muncii
23.03.2026
17:46
730
Consiliul Național de Securitate întărește lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a traficului de droguri, arme și ființe umane
23.03.2026
17:43
704
Mii de profesori au contribuit la noile concepții ale disciplinelor școlare elaborate de Ministerul Educației și Cercetării
23.03.2026
16:42
796
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunță accelerarea integrării Republicii Moldova în piața energetică europeană la EBA Business Outlook
23.03.2026
15:36
743
Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci a incertitudinii. Cuvântul-cheie este adaptare”
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.44
1 RON
3.96
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40





Inapoi














