Secretul a ieşit la iveală. Decizia luată de Angelina Jolie, la care nimeni NU se mai aştepta
4148
Libertatea
Angelina Jolie și Brad Pitt ar putea să se împace. Cuplul ar fi decis să amâne procedura de divorț, potrivit unui apropiat al cuplului.
Angelina Jolie și Brad Pitt au surprins pe toată lumea, în luna septembrie a anului trecut, când au anunțat că divorțează. Actrița a depus actele în acest sens, iar apoi s-a mutat împreună cu cei șase copii au cuplului într-o altă vilă. Se pare că cei doi ar putea să mai aibă o șansă să se împace.
„Procedura de divorț a fost sistată. Nu au făcut nimic ca aceasta să meargă mai departe de câteva luni și nimeni nu crede că va face”, a spus o sursă apropiată de cuplul, pentru Us Weekly, citează Libertatea.
Potrivit publicației citate, Brad Pitt a renunțat la băutură, așa cum își dorea Angelina Jolie, iar acest lucru ar putea să o facă pe actriță să îi mai acorde acestuia o șansă.
„Nu a mai băut alcool pentru a încerca să o recâștige. Știa că avea o problemă de care trebuie să aibă grijă, iar asta a fost tot ce și-a dorit ea”, a mai spus sursa. Astfel, Angelina ar putea să îl primească din nou pe Brad Pitt în viața ei, dacă acesta „va arăta că este determinat să crească o familie”.
Recent, Angelina Jolie a vorbit despre perioada prin care a trecut după ce a decis să intenteze divorț. „Încă ținem unul la celălalt, ne pasă de familia noastră”, a declarat actrița, într-un interviu acordat Vanity Fair, mărturisind că a fost „cea mai dificilă perioadă”.
În luna mai, Brad Pitt a vorbit despre schimbările din viața sa, spunând că a participat la ședințe de consiliere psihologică.
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
25.10.2026
00:37
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului















