Bilanțul vizitei lui Krasnoselski la Moscova: Gaze mai ieftine pentru veterani, cetățenie rusă pentru transnistreni și tactica „pașilor mici” în relația cu Chișinăul
2212
Vizita de săptămâna trecută în Federația Rusă a liderului nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, s-a soldat cu 15 întâlniri avute cu oficiali ruși și cu reprezentanți ai societății civile în numai trei zile, dar și cu „înțelegeri” în domeniul economic și social pentru transnistreni, anunță presa rusă.
Krasnoselski a declarat că în Duma Rusă a fost creat un grup de lucru care să examineze problema eliberării cetățeniei rusești pentru transnistreni în regim facilitat, în special pentru cei născuți după anul 1992, iar în martie curent va pleca din nou la Moscova pentru a participa la audieri în legislativul rus la acest subiect.
La o întâlnire cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin, așa-zisul președinte al Transnistriei l-a informat că pensionarii și veteranii din stânga Nistrului vor avea facilități în ce privește gazele naturale consumate, fiindcă „așa e corect”.
„Noi nu dăm pe gratis gazele rusești”, a declarat Krasnoselski, afirmând că reducerea tarifelor pentru aceste categorii de populație are loc din contul cantității pe care Federația Rusă o acordă pentru tranzitul gaselor rusești pe teritoriul transnistrean.
Reprezentantul special al președintelui rus pentru Transnistria, vicepremierul Dmitri Rogozin, și-a exprimat satisfacția, la întâlnirea pe care a avut-o cu Krasnoselski, vizavi de faptul că „cetățenii Moldovei au optat pentru un președinte care militează pentru îmbunătățirea cooperării cu Federația Rusă și relațiilor cu Transnistria”.
Rogozin a declarat că, pentru reglementarea relațiilor „moldo-transnistrene”, este necesar de a înlătura „elementele de blocadă” pentru transnistreni. „Vorbim despre faptul că este foarte importantă tactica pașilor mici. Din punctul de vedere al drepturilor omului în Transnistria, trebuie înlăturată blocada social-economică și izolarea. Dacă acest lucru se va întâmpla, vom fi foarte bucuroși”, i-a spus Rogozin liderului nerecunoscut de la Tiraspol.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















