Beneficiile uleiului de măsline. Ce efect are asupra corpului tău
2443
Uleiului de măsline i se mai spune și „aurul lichid”, fiind asociat cu numeroase beneficii asupra sănătății, în mare parte datorită cantității ridicate de antioxidanți conținută. De altfel, medici recomandă pentru consumul zilnic 2-3 linguri de ulei de măsline extravirgin.
Femeile adepte ale regimului alimentar mediteranean, care consumă cel puțin patru linguri de ulei de măsline pe zi, prezintă, după o perioadă de timp de șase ani, cu 62% mai puține riscuri de dezvoltare a cancerului mamar, comparativ cu cele al căror regim alimentar nu conține ulei de măsline, se arată într-un studiu.
Mai multe cercetări au demonstrat că o alimentație bogată în ulei de măsline contribuie la reducerea tensiunii arteriale la persoanele sănătoase. În cazul pacienților aflați sub tratament pentru scăderea tensiunii, s-a descoperit că dependența lor de medicamentație se diminuează dacă includ în regimul de zi cu zi uleiul de măsline.
De asemenea, cei care mănâncă cel puțin o lingură de ulei de măsline pe zi au cu 10% mai puține riscuri de a dezvolta diabet zaharat decât cei care nu consumă deloc ulei de măsline.
Totodată, femeile care mănâncă mai mult de două linguri de ulei de măsline zilnic au semnificativ mai puține riduri decât cele care consumă doar o lingură de ulei de măsline sau chiar deloc, arată o cercetare publicată în „PLOS One”.
Uleiul de măsline protejeaza și oasele. Astfel, consumul regulat de ulei de măsline poate încetini procesul de pierdere a densității osoase specific înaintării în vârstă.
20.12.2018
10:19
22.02.2018
08:02
06.07.2017
12:01
08.05.2017
09:01
20.11.2016
11:01
30.09.2016
07:30
04.04.2016
08:04
01.03.2016
07:39
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















